Crina Pintea: Noi, ”proastele astea, ruşinea ţării”, avem posibilitatea să jucăm la turneul preolimpic

Crina Pintea: Noi, ”proastele astea, ruşinea ţării”, avem posibilitatea să jucăm la turneul preolimpic

​Pivotul Crina Pintea a transmis printr-un mesaj, la finalul participării naţionalei de handbal feminin la Campionatul Mondial din Japonia, unde s-a clasat pe locul 12, că România se află, ”totuşi”, în primele 12 echipe ale lumii şi s-a arătat deranjată de ”specialiştii” care consideră parcursul tricolorelor unul ”ratat”. ”Noi, ”proastele astea, ruşinea ţării”, avem posibilitatea să jucăm la turneul preolimpic!”, a scris Crina Pintea, conform News.ro.

Crina PinteaFoto: ihf.info

Concluziile Cristinei Neagu după CM și ce spune despre turneul preolimpic: "Ar fi ultima mea șansă să merg la JO"

În mesajul postat pe Facebook, Crina Pintea şi-a arătat supărarea, în urma unor comentarii şi critici ale ”specialiştilor” din ţară, însă fără a face vreo nominalizare.

”Din păcate, pentru noi astăzi s-a încheiat Campionatul Mondial, tot ceea ce vreau să spun este că din punct de vedere al ”specialiştilor” este unul ratat, dar totuşi suntem în primele 12 echipe ale lumii. Franţa, Brazilia, Ungaria sunt trei echipe puternice, o forţă a handbalului mondial, au jucat pentru Cupa Preşedintelui. Noi, ”proastele astea, ruşinea ţării”, avem posibilitatea să jucăm la turneul preolimpic. Ştiu ca fiecare e liber să se exprime cum vrea şi cum consideră de cuviinţă, însă dragii mei, eu vreau să vă spun: că voi nu aveţi idee ce simţim noi, nu aveţi idee cât de mult ne dorim noi, nu aveţi idee cât suferim noi, nu aveţi idee câte sacrificii facem noi, nu aveţi idee după un meci cât de puţin dormim noi, nu aveţi idee câte dureri avem noi”, a scris Pintea.

Mesajul său continuă în aceeaşi notă, cu referiri la sacrificiile pe care le face o jucătoare din naţională.

”Noi, ”ruşinea ţării”, am trecut prin multe de-a lungul anilor, noi am simţit durere, noi am căzut şi ne-am ridicat, tot noi am fost şi anul trecut, tot noi am fost la bine, dar tot noi suntem la greu. Cât este de simplu să staţi în faţa televizorului şi să ne criticaţi şi, nu numai, să ne jigniţi în multe feluri, eu vă întreb pe voi cei care ştiţi tot şi despre toate, voi nu aveţi copii? Sau, nu vă gândiţi ca într-o zi veţi avea şi poate unii vor fi în locul nostru, vă gândiţi puţin la lucrul acesta, vă gândiţi ce va simţi copilul vostru?”.

Pintea a mai scris că jucătoarele din naţională nu sunt mulţumite cu ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial, pentru că ”sigur se putea mai mult”.

”Nu spun că noi suntem multumite, sigur se putea mai mult, sigur că ne-am dorit mai mult. Dar în acest an atât s-a putut, însă sunt sigură că vom reveni mai puternice, pentru că noi nu vom renunţa şi noi vom juca pentru noi. Cu stimă şi respect! Uniţi sub tricolor!”, a încheiat pivotul naţionalei României.

Echipa feminină de handbal a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 37-20 (18-8), de Japonia, în ultimul meci din cadrul grupei principale II a Campionatului Mondial, suferind cea mai dură înfrângere la acest turneu final.

România a încheiat pe ultimul loc grupa, fără nicio victorie şi fără niciun punct, şi pe locul 12 competiţia, obiectivul fiind clasarea în primele opt.

Celelalte rezultate ale tricolorelor la această ediţie a CM sunt următoarele: 16-31 cu Spania, 29-24 cu Senegal, 22-20 cu Kazahstan, 26-27 cu Muntenegru, 28-27 cu Ungaria, 18-27 cu Rusia şi 22-34 cu Suedia.

Datorită locului 4 obţinut în 2018 la Campionatul European, România va evolua însă la turneele preolimpice.

Se vor juca vineri, 13 decembrie

Norvegia vs Spania (de la ora 10:30)

Rusia vs Olanda (de la ora 13:30)

Finala va avea loc duminică (15 decembrie), de la ora 13:30.

Ce a reușit România la CM din Japonia:

România - Spania 16-31

România - Senegal 29-24

România - Kazahstan 22-20

România - Muntenegru 26-27

România - Ungaria 28-27

România - Rusia 18-27

România - Suedia 22-34

România - Japonia 20-37.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
17:11
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
17:49
Tragedie în Franța Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
Tragedie în Franța  Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
16:59
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11