Cristina Neagu si JO 2020: Care a fost cel mai dureros moment al anului

Handbalista la CSM București, Cristina Neagu a declarat miercuri că vizionarea la televizor a JO Tokyo 2020 a fost pentru ea un moment dureros, dat fiind faptul că naționala de handbal a României nu a reușit calificarea la competiție.

Cristina NeaguFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în patru rânduri, Neagu a precizat că își dorește să participe la Olimpiada de la Paris din 2024.

“Ambele echipe ale Franţei au fost senzaţionale. Titlurile olimpice, pe deplin meritate. Este foarte mare supărarea, consider că meritam să fim la JO. Nu am obţinut această calificare nu doar datorită nouă. Bine că s-a încheiat această ediţie a Jocurilor Olimpice. Pentru mine a fost dureros să privesc meciurile la televizor, aşa că ne gândim acum pentru sezonul următor şi de ce nu pentru următoarea ediţie a JO”, a declarat Neagu la o conferință de presă în care CSM București și-a prezentat un nou sponsor.

Când va participa Neagu la acțiunile naționalei

”Am mai spus că în acest an nu voi mai participa la nicio acţiune a echipei naţionale şi că mă voi întoarce în anul 2022. Cu echipa naţională nu ne jucăm: mergem, nu mergem. Am spus-o după calificările la Campionatul European că vreau să iau o pauză aşa că în acest an cu siguranţă nu voi participa la nicio acţiune a echipei naţionale.

Îmi doresc în continuare să fac performanţă la echipa naţională, doar că am nevoie de o pauză fizic. Le ţin pumnii fetelor şi îmi doresc din tot sufletul ca ele să facă meciuri bune şi să obţină performanţe cât mai bune. Îmi doresc foarte tare să mai merg la o ediţie a Jocurilor Olimpice şi cu siguranţă şi ultima şi probabil sfârşit de carieră”, a spus Neagu.

Sportiva a precizat că săptămâna trecută a suferit o mică întindere la un antrenament şi că speră să nu fie o problemă de durată: ”Am suferit o mică întindere la antrenament săptămâna trecută şi deocamdată sunt în program cu echipa, dar sper să intru cât mai repede. Genunchii sunt mai repede. Din păcate a apărut această problemă musculară, dar sper să nu fie de durată”.

Neagu a mai declarat că ea şi colegele sale de la CSM Bucureşti se gândesc în fiecare an la câştigarea Ligii Campionilor: “Ne gândim în fiecare an la trofeul LC, ne dorim să ajungem în Final Four. Însă o să avem nevoie de ceva mai mult timp pentru omogenitate în acest sezon”.

Noul sponsor al CSM-ului va oferi un sprijin financiar de 200.000 euro în sezonul competiţional 2021-2022.

CSM Bucureşti, campioana României la handbal feminin, va debuta pe 11 septembrie în grupa A din Liga Campionilor, în deplasare, cu Team Esbjerg.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”

18:22
Real sparge toate barierele Buget record pentru salariile vedetelor de pe „Santiago Bernabeu”

18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat

17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365