DezbatereAr trebui sau nu să își exprime sportivii preferințele politice? Silviu Tudor Samuilă: „Nu transformați Euro în seri grețoase de Oscar!”

• Demiral a fost suspendat pentru salutul “Lupilor cenușii”, o formațiune de extremă dreapta, dar Mbappe a fost iertat pentru că a îndemnat lumea să nu o voteze pe Le Pen
• La “Oscaruri” nu mă mai uit de când evenimentul s-a transformat într-o platformă pentru promovarea diverselor agende la modă: rasism, misoginism, discriminare 
• Dacă după fiecare meci, fotbaliștii s-ar apuca de propagandă electorală, atunci fotbalul de care ne-am îndrăgostit ne-ar da dureri de cap și ne-ar provoca tot mai multă greață

Ar trebui sau nu să își exprime sportivii preferințele politice și dacă da, când? Este una dintre temele importante ale finalului de Euro 2024, unul marcat de suspendarea turcului Merih Demiral pentru niște semne făcute și atribuite extremei drepte din propria țară, dar și de atitudinile fățișe ale lui Mbappe și Kounde, de această dată împotriva pericolului reprezentat de extrema dreaptă la alegerile anticipate din Franța. Cei doi nu doar că nu au fost suspendați, dimpotrivă, au fost lăudați pentru civismul de care au dat dovadă.

De ce nu mă mai uit la Oscaruri

Niciodată nu mi-a plăcut ghiveciul, iar în ziua de astăzi ni se servesc porții tot mai mari și tot mai grețoase la mai toate evenimentele de amploare. Eram fan al Oscarurilor. An de an vizionam filmele nominalizate, întocmeam topuri și apoi le comparam cu ceea ce decidea Academia Americană de Film.

Mi s-a dus toată bucuria acelor nopți nedormite din momentul în care evenimentul s-a transformat într-o platformă pentru promovarea diverselor agende la modă. Ne-am trezit cu serii nesfârșite de discursuri despre rasism, misoginism, discriminare sau despre nocivul Donald Trump.

Nu temele mă deranjau, pentru că ele sunt actuale și trebuie dezbătute, ci contextul și senzația de falsitate pe care mi-o transmiteau emitenții.

Ești obligat să ai o părere! Exemplul jurnalistei Elisabeth Spears

Logica democratică îți spune nu doar că e bine, dar că este chiar sănătos ca orice cetățean al Polisului să aibă o părere, iar aceasta să poată fi auzită.

Trăim însă vremuri în care ai, nu ai treabă, trebuie să emiți un punct de vedere pe marginea unor probleme cu care poate nu ai nicio legătură sau despre care nu ai informații.

De exemplu, în Statele Unite a existat în ultimul an o presiune teribilă pe mai toate personalitățile sociale sau culturale de a se exprima în legătură cu conflictul israelo-palestinian.

Într-un editorial din ”The New York Times”, jurnalista Elisabeth Spears povestește cum s-a trezit pe contul de Twitter, pe care nu îl mai deschisese de ceva vreme, cu o avalanșă de mesaje în care i se transmitea că ar avea mâinile pline de sânge pentru că nu a luat poziție în legătură cu drama din Gaza.

Acuzele veneau atât dinspre pro-israelieni, cât și dinspre pro-palestinieni, la fel de radicali.

Pele, Jordan, Hagi, Alina Dumitru

Și ajungem la sport și la sportivi. Aceștia au fost mai mereu niște protejați ai puterii, indiferent de țara din care s-au tras, însă cei mai mulți au ezitat să se exprime răspicat când a venit vorba de jocul politic. Nu discutăm de excepții gen Muhammad Ali, Kurt Russell sau Gary Kasparov, ci de majoritatea superstarurilor.

Ajunge să citiți biografiile sau să vă uitați la documentarele despre viețile lui Pele sau Michael Jordan pentru a descoperi cum neimplicarea lor în momente cruciale politice le-a atras nenumărate critici.

În România deceniului trecut, Alina Dumitru sau Gică Hagi au fost călcați în picioare de Victor Ciutacu, Mircea Badea sau Cristian Tudor Popescu pentru îndrăzneala de a spune că nu merg la alegeri, Dumitru în 2012, când s-a votat suspendarea lui Traian Băsescu, iar Hagi în 2019, cu ocazia Europarlamentarelor.

Care e interesul lui Mbappe?

Cu alte cuvinte, în spațiul public există o nevoie ca sportivii să se poziționeze politic, să fie activi, iar Demiral, Mbappe și Kounde tocmai asta au făcut și încă într-un moment de maximă vizibilitate, la un Campionat European.

Dar oare este bine ca niște tineri de 25-26 de ani, cu o putere imensă de influențare a maselor, să aibă asemenea ieșiri?

Oare au ei suficiente informații, destulă experiență de viață pentru a da verdicte de genul ”extrema dreaptă reprezintă un pericol”?

Sau îl sperie pe Mbappe perspectiva ca prietenul său Macron, omul care a intervenit personal pentru a-l convinge să mai rămână niște ani la PSG, cel care recent îl plasa pe lista invitaților speciali de la dineul dat cu ocaziei vizitei în Franța a Emirului Qatarului, să părăsească palatul Elisee?

Oare știe Mbappe care este diferența dintre extrema dreaptă condusă de doamna Le Pen și extrema stângă a lui Jean-Luc Melenchon, personaje și doctrine la fel de respingătoare, dacă mă întrebați pe mine?

De ce a reacționat UEFA doar în cazul Demiral?

Salutul lupului făcut de apărătorul turc a fost perfect explicat de Dani Rockhoff, corespondentul Hotnews în Germania, material preluat si de GOLAZO.ro.

În finalul respectivei expuneri se specifică faptul că ”Lupii cenușii” reprezintă o organizație de extremă dreapta ale cărei simboluri NU sunt interzise în Germania.

Da, în Austria și Franța, gesturile făcute de Demiral au fost scoase în 2019 în afara legii, nu însă și în țara organizatoare a Europenelor.

Apoi, în Turcia sa natală, partidul MHP face parte din alianța aflată la putere. Și atunci, oare nu discutăm de dublă măsură? Mbappe și Kounde au dreptul de a-și exprima opțiunile politice în cadru oficial și nu pățesc absolut nimic, în timp ce Demiral plătește.

Concluzia

Le-am dat dreptate în sinea mea celor doi jucători francezi. Și eu am privit cu groază rezultatele primului tur din Franța, dar, vorba cuiva, în turul doi am scăpat de dracu’ și am dat de taică-său.

Totodată, nu doar că nu am vreo simpatie pentru Erdogan și partenerii săi de guvernare, dimpotrivă, mă revoltă stilul său de a conduce țara.

Pe de altă parte, aici cred că trebuie discutate principiile, or nu știu dacă vrem să transformăm un Campionat European de Fotbal într-o suită de seri grețoase de Oscar.

Imaginați-vă cum ar fi ca după fiecare meci, fotbaliștii să iasă în conferințe de presă și zone mixte și să se apuce de propagandă electorală. Pe mine m-ar lua cu durere de cap.