Digi Sport: Când va fi anunțat noul antrenor al FCSB

Gigi Becali a afirmat că există 3 antrenori pe lista FCSB. Finanțatorul roș-albaștrilor a recunoscut că Mihai Teja și Dan Alexa sunt principalii candidați pentru a prelua banca vicecampioanei, după plecarea lui Nicolae Dică.

antrenorFoto: Digi Sport

Conform lui Becali, noul antrenor al celor de la FCSB va fi anunțat după Sărbători. "Vorbesc cu toți. Am 3, vorbesc cu 3. Și Dan Alexa e printre ei. Teja și mai e încă unul, nu vreau să-i spun pe toți, pentru că favoriți sunt Alexa și cu Teja. Să vedem, poate ei doi nu vor să vină la Steaua. N-are rost să spun tot, că unii sunt orgolioși și poate zic că pe ei nu i-a întrebat nimeni. După Sărbători vom anunța antrenorul. Acum vorbesc, ce mentalitate, ce sistem, ce cutare, că nu ne grăbim. Și cu Dică am vorbit aseară. Mă doare sufletul. N-a fost chiar așa de rău aseară, am dominat prima repriză, am avut ocazii. Problema a fost că te egalează de la 2-0 Botoșani, când ai atâția accidentați, când te domină Gaz Metan, asta e o problemă, nu e în regulă.", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Matinal.

CITESTE CONTINUAREA PE DIGISPORT

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dan Șucu, înmărmurit    FOTO.  Cum a fost surprins   patronul Rapidului  la finalul meciului cu U Cluj 
Superliga
31.01

Citește mai mult

„Este aproape de a semna”     FCSB  pregătește o nouă mutare pe piața transferurilor: „Am vorbit cu MM”

Mobilizare peste așteptări    FOTO:  Au intrat buldozerele în   peluzele Nord și Sud de pe stadionul Dinamo.  Tribuna II e deja istorie

Real Madrid, din nou subiect de glume    FOTO:     Cele mai bune meme-uri  după tragerea la sorți pentru play-off-ul Ligii Campionilor
Diverse

Știri ultima oră
22:59
„Sare în piscină” Marian Aioani, nervos după penalty-ul acordat în Rapid - U Cluj 0-2: „Nu înțeleg cum domnii de la VAR nu pot să vadă”

23:16
Dialog aprins Șucu - „Corsicanu'” FOTO Patronul Rapidului, vizibil deranjat la oficială, cu U Cluj: ce i-ar fi spus fostului lider de galerie

22:56
„A fost și o revanșă?” Cristiano Bergodi, întrebat direct, după ce a răpus-o pe Rapid chiar în Giulești
„A fost și o revanșă?” Cristiano Bergodi , întrebat direct, după ce a răpus-o pe Rapid chiar în Giulești
23:24
Dezamăgit de rezerve Costel Gâlcă, nemulțumit: „La Sibiu vor intra alții” + Ce a spus despre Paraschiv și Moruțan

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Ai făcut ceva bun!”

Cătălin Tolontan: „Ai făcut ceva bun!”

Cătălin Tolontan: „Ai făcut ceva bun!”
Nole vampirul și Jannik schiorul

Cristian Geambașu: Nole vampirul și Jannik schiorul

Carlos l-a egalat pe Rafa în puterea de a îndura

Cristian Tudor Popescu: Carlos l-a egalat pe Rafa în puterea de a îndura

Cristian Tudor Popescu: Carlos <span>l-a</span> egalat pe Rafa în puterea de a îndura
Scurt despre FCSB

Cătălin Tolontan: Scurt despre FCSB

Cătălin Tolontan: Scurt despre FCSB
Care este adevărata față a FCSB?

Cristian Geambașu: Care este adevărata față a FCSB?

Charalambous a avut mereu papagal, dar acum nu-i plac papagalii, ci doar „The boss”

Dan Udrea: Charalambous a avut mereu papagal, dar acum nu-i plac papagalii, ci doar „The boss”

Dan Udrea: Charalambous a avut mereu papagal, dar acum <span>nu-i</span> plac papagalii, ci doar „The boss”
Boicotul Mondialului?

Cătălin Tolontan: Boicotul Mondialului?

Cătălin Tolontan: Boicotul Mondialului?
Jocurile Olimpiuce

Radu Naum: Jocurile Olimpiuce

Radu Naum: Jocurile Olimpiuce
Datoria față de Charalambous și Pintilii

Silviu Tudor Samuilă: Datoria față de Charalambous și Pintilii

A fost muncă, nu ajutor divin!

Cristian Geambașu: A fost muncă, nu ajutor divin!

Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!

Dan Udrea: Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!

Trump și vestiarul

Cătălin Tolontan: Trump și vestiarul

Cătălin Tolontan: Trump și vestiarul
5 secunde de adevăr

Cristian Geambașu: 5 secunde de adevăr

Cristian Geambașu: 5 secunde de adevăr
Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci
FCSB e eșec sau un club de succes?

Dan Udrea: FCSB e eșec sau un club de succes?

În genunchi la Zagreb

Cristian Geambașu: În genunchi la Zagreb

Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene
Tadici e vânat, la fel FRH?!

Cristian Geambașu: Tadici e vânat, la fel FRH?!

Ce legătură este între performanța  Dacia și Mircea Badea

Dan Udrea: Ce legătură este între performanța Dacia și Mircea Badea

Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?
Top stiri din sport
Probleme mari pe Arc    FOTO:  Dinamoviștii au intrat în stadion   prin noroi și ripostează:  „Mai bine interzicem orice galerie adversă”
Superliga
31.01
Probleme mari pe Arc FOTO: Dinamoviștii au intrat în stadion prin noroi și ripostează: „Mai bine interzicem orice galerie adversă”
Citește mai mult
Probleme mari pe Arc FOTO: Dinamoviștii au intrat în stadion prin noroi și ripostează: „Mai bine interzicem orice galerie adversă”
Mutu se menține în formă     FOTO:  Fizicul de invidiat al „Briliantului”, la    47 de ani
Diverse
31.01
Mutu se menține în formă FOTO: Fizicul de invidiat al „Briliantului”, la 47 de ani
Citește mai mult
Mutu se menține în formă  FOTO: Fizicul de invidiat al „Briliantului”, la   47 de ani
Stipe Perica, out de la Dinamo?     Zeljko Kopic  a comentat situația atacantului croat: „Are câteva opțiuni”
Superliga
31.01
Stipe Perica, out de la Dinamo? Zeljko Kopic a comentat situația atacantului croat: „Are câteva opțiuni”
Citește mai mult
Stipe Perica, out de la Dinamo? Zeljko Kopic a comentat situația atacantului croat: „Are câteva opțiuni”
Alibec a intrat în Guinness Book  Revenit la Farul, atacantul   a egalat recordul lui Claudio Pizarro
Superliga
31.01
Alibec a intrat în Guinness Book Revenit la Farul, atacantul a egalat recordul lui Claudio Pizarro
Citește mai mult
Alibec a intrat în Guinness Book Revenit la Farul, atacantul  a egalat recordul lui Claudio Pizarro
Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
01.02

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %