După Cristina Neagu, CSM București a mai semnat prelungirea contractului cu o altă vedetă

Elizabeth Omoregie a semnat joi prelungirea contractului cu CSM București, la o zi după ce Cristina Neagu a parafat o nouă înțelegere cu clubul bucureștean.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sosită în 2018 la Bucureşti de la Krim Ljubljana, multipla campioană a Sloveniei, Elizabeth Omoregie a devenit în scurt timp una dintre jucătoarele de bază ale echipei.

Elizabeth a luat decizia de a semna prelungirea angajamentului cu CSM Bucureşti chiar în ziua în care a împlinit 25 de ani.

Născută la Atena, Grecia, la 29 decembrie 1996, Elizabeth Omoregie a copilărit la Plevna, în Bulgaria, ţara natală a mamei sale.

A început să practice atletismul, dar, la vârsta de opt ani, a fost remarcată de antrenorii Nasko Tabakov şi Gabriela Petrova de la echipa de handbal HC Lovech 98. Aşa a ajuns să calce pe urmele mamei sale, care a fost portar de handbal.

"Atunci aveam doar 8 ani, dar mi-am dat seama foarte repede că handbalul va juca un rol foarte important în viaţa mea", declara cu mai multă vreme în urmă Elizabeth.

În 2007 s-a transferat la Lokomotiv Varna, iar un an mai târziu, în 2008, s-a alăturat echipei Sugar din oraşul Plevna. Cu acest club a câştigat trei titluri de campioană a Bulgariei la categoriile Under 14, Under 16 şi Under 19.

În sezonul 2011-2012 a debutat la prima echipă a lui Sugar Pleven din campionatul Bulgariei, devenind cea mai bună marcatoare a echipei în acel sezon, la finalul căruia Sugar Pleven a încheiat competiţia pe locul trei.

La 6 octombrie 2014, la vârsta de 17 ani, Elizabeth Omoregie îşi începea ascensiunea în handbalul mare, semnând un contract cu formaţia slovenă Krim Ljubljana.

După patru ani petrecuţi la Ljubljana, timp în care a primit şi cetăţenia slovenă, Elizabeth a semnat cu CSM Bucureşti, conform News.ro.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:44
Stanciu, campion în China! FOTO: Triumf cu Dalian după o revenire IREALĂ în ultimele 5 etape + în 2022 clubul era în liga a patra!

11:35
Probleme mari la FCSB FOTO: Titularul ar fi ajuns la spital după meciul cu Corvinul: „O accidentare mai urâtă”

09:55
„Dușmănie, hărțuire și filaj” Motivul pentru care MAPN susține că Talpan nu poate ocupa funcția de comandant al CSA Steaua

10:56
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Dezastru în Pădurea Băneasa, la o săptămână după evenimentul de Halloween organizat de PS1. Decorațiunile și recuzita nu au fost adunate nici acum
B365