Radu Naum Alții nu avem?

• Vine peste noi, ca un val negru. Vine momentul naționalei și ne încordăm ca pentru impact.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Cei care au trăit oroarea torturii în formă continuată spun că mai dureroasă decât carnea frântă e așteptarea supliciului.

Angoasa, orele, secundele care curg ca picături de acid până când ușa celulei e dată de perete și torționarii puțind a tutun, alcool, ură sau, mult mai grav, a ideologii cretine vin să ridice victima.

La o cu totul altă scară simțim același lucru. Înfrângerea nu ne mai sperie, dar parcă am vrea să o încasăm odată și să ne depărtăm de ea cât mai repede. În același timp, speranța pândește de după ușă, timidă. Fără de ea n-am putea trăi. Dar speranța pentru ce?

„Aveți încredere în noi, pentru că alții nu aveți”

A picat de curând știrea cu Mihăilă. E out până la sfârșitul anului. Leziune musculară. Posibil ruptură. Cariera lui Mihăilă arată a parking pentru ambulanțe, e plină de cruci roșii.

Mi-am adus aminte de cuvintele lui după ce a înscris de două ori cu Elveția și, ce surpriză!, a terminat accidentat. “Aveți încredere în noi, pentru că alții nu aveți. Dacă aveți alții, de ce nu-i chemați?”. Era supărat, Mihăilă. Tocmai atinsese apogeul carierei cu un egal smuls dramatic.

Și asta spune ceva, ca punctul de maxim să fie un egal cu o echipă medie, în mijlocul unui drum. Și de atunci se tot învârte întrebarea asta. Alții nu avem?  

Ianis Stoica e un caz minunat. Nu l-am avut în acel drum al crucii din precedenta serie de înfrângeri. Pe vremea aceea, în câteva meciuri din prima ligă portugheză, înscrisese de patru ori și dăduse două pase decisive.

Acum a fost convocat. Între timp a jucat în patru partide și nu că nu a dat vreun gol, dar nu a tras nici un șut pe poartă! Pare că a fost chemat din obligație.

Obrigado, atunci. Să fie primit! În continuare nu se înțelege ce să întâmplă la această națională. Vin jucători care nu prea joacă, sau n-au realizări, dar nu vin jucători care joacă bine chiar și accidentați la cluburile lor.

Care vin din spate nu par convinși că trebuie să îi înlocuiască

Ionuț Radu a trimis o scrisoare lungă cât un letopiseț despre motivele absenței, Stanciu a prezentat o gheată plină de sâge, scoasă din arhiva sacrificiilor.

Hagi nu e convins. Spune că e decizia lor. Deci nu a lui. Sună a supărare. Și Hagi e rău de supărare. Pentru el, naționala e sfântă. Vii oricum. Sau nu mai vii. 

Alții nu avem? Dar nu-i mai avem nici pe cei pe care îi aveam. Iar cei care vin din spate nu par convinși că trebuie să îi înlocuiască. Sau nu sunt lăsați să îi înlocuiască. Tot cei vechi sunt majoritari.

Din mai multe surse vine informația că Hagi vorbește mai mult cu “oamenii lui”, cei pe care i-a crescut. Ceilalți ar fi mai pe lângă, mai puțin băgați în seamă. Poate de aici și apetența mai mică a unora de a fi “trup și suflet”. Și poate că au dreptate.

Edi Iordănescu, neavând alții, a putut

Mai trebuie să și vezi un proiect, ceva bine structurat, o direcție clară. Or, naționala a arătat a cobai de laborator. Unii poate n-au chef să-și rupă oasele pentru aceste rătăciri.

Mulți i-au acuzat pe jucători că nu pun suflet, că nu “mor” pe teren. Dar o oaste se comportă, ca și o orchestră, după cum o face cel care ține bagheta sau bastonul de mareșal. Niciodată nu poate fi mai bună ca el.

Cum valoarea unui profesor e dată de cea a clasei. Ăsta e acum șantierul lui Hagi. Dă-le-ncolo de rezultate, oricum campăania asta e compromisă! Noi vrem să știm că mai avem o națională și tricolorii, un căpitan care știe unde e Nordul.

Edi Iordănescu, neavând alții, a putut. E rândul lui Gică. Vorba imnului, acum ori niciodată.