- Wanis Honsor, fundaș stânga la echipa franceză Saint-Denis FC, a decedat miercuri dimineața în timpul unui antrenament, la vârsta de 22 de ani.
Honsor și-a pierdut viața chiar pe terenul de fotbal. Francezul ar fi împlinit pe 19 noiembrie vârsta de 23 de ani.
Wanis Honsor a decedat la vârsta de 22 de ani
Wanis Honsor evolua la echipa Saint-Denis FC, din ligile inferioare din Franța, de la începutul acestui an, când a fost transferat de la FC Flers.
Miercuri dimineața, fundașul a decedat chiar în timpul unui antrenament, în urma unui stop cardio-respirator.
Clubul Saint-Denis FC a transmis pe rețelele de socializare un mesaj emoționant în memoria acestuia.
„Cu o imensă tristețe și o profundă durere, Saint-Denis FC anunță decesul tragic al jucătorului său, Wanis Honsor, survenit în această dimineață, în timpul antrenamentului.
Președintele Jonathan Alpou, toți membrii din conducerea clubului, staff-ul tehnic, precum și toți jucătorii echipei de seniori și ai echipei U20 sunt profund șocați și îndurerați de această pierdere cumplită.
În aceste momente dureroase, gândurile noastre se îndreaptă în mod special către familia, apropiații și prietenii săi.
Saint-Denis FC le transmite cele mai sincere condoleanțe și le oferă întregul său sprijin în această grea încercare.
Odihnește-te în pace, Wanis. Vei rămâne pentru totdeauna în gândurile și în inimile noastre”, a transmis clubul francez.
Wanis Honsor se căsătorise recent. Și-a început cariera la clubul Le Havre și în cariera sa a mai jucat pentru FC Rouen, UF Macon și FC Dieppe.
Éric Pery, secretarul clubului Saint-Denis, a declarat, conform linfo.re:
„Juca fundaș stânga. Un gând pentru familia lui, pentru care este un moment extrem de dificil. Apropiații lui se află în Franța și urmează să vină aici pentru a-i ridica trupul neînsuflețit”.
S-a întâmplat pur și simplu, dintr-odată. Credea că are o criză. Se ținea de piept, saliva abundent și apoi s-a prăbușit. Nu știu mai multe. Au încercat să-l resusciteze. Au sosit și pompierii și au încercat să-l resusciteze timp de peste 45 de minute, prin masaj cardiac. Este o tragedie de nedescris, este cumplit. Dominique Goumane, directorul general al Ligii de Fotbal din Réunion
Virgil Kichenin, viceprimarul orașului Saint-Denis, a transmis la rândul său un mesaj emoționant în memoria fostului jucător:
„Gândul meu se îndreaptă către soția lui – s-au căsătorit nu cu mult timp în urmă –, dar și către coechipierii și conducătorii clubului. Primăria orașului Saint-Denis le este alături la nevoie și vom fi mereu prezenți pentru ei”.
Mesajul Federației Franceze de Fotbal
„Federația Franceză de Fotbal a aflat cu profundă tristețe despre decesul tragic al unui jucător în vârstă de 22 de ani de la Saint-Denis FC, club afiliat Ligii de Fotbal din Réunion, survenit miercuri în timpul unui antrenament.
FFF transmite cele mai sincere condoleanțe familiei și apropiaților săi, precum și întregului club Saint-Denis FC. În aceste circumstanțe dureroase, dorește să le exprime întregul său sprijin și să se alăture durerii marii familii a fotbalului din Réunion”, a transmis federația.