Andy Murray și măsurile împotriva nevaccinaților - Declarația cu care își poate face mulți dușmani în circuitul ATP

Jucătorul de tenis britanic Andy Murray s-a declarat pro în ceea ce privește regulile mai stricte ce vor fi impuse jucătorilor nevaccinați la Australian Open, primul Grand Slam al anului următor.

Andy MurrayFoto: David Barak / Zuma Press / Profimedia

Andy Murray se aşteaptă ca jucătorii nevaccinaţi să poată participa la Australian Open, primul Grand Slam al anului, dar susţine măsurile mai stricte ale autorităţilor împotriva celor care nu s-au imunizat contra COVID-19.

''Din ce am înţeles, dacă nu eşti vaccinat încă poţi juca, dar că regulile vor fi diferite. S-ar putea să fie nevoie să pleci în Australia cu câteva săptămâni mai devreme decât ceilalţi.

Dar asta este alegerea jucătorului. Dacă guvernul local pune asta în practică, aş susţine această măsură. Ar fi grozav dacă mai mulţi jucători s-ar vaccina. Australia, în special, a fost foarte, foarte strictă.

Acolo lumea a suportat cu greu 18 luni şi dacă există riscul unui potenţial focar în comunitatea lor, atunci este de înţeles'', a declarat Andy Murray, după eşecul său contra lui Alexander Zverev din turul 3 la Indian Wells.

Zverev, numărul 4 mondial, care în aprilie declara că nu s-a vaccinat, refuză să fie prins în mijlocul acestei dezbateri: ''Am respect total faţă de decizia jucătorilor care nu sunt vaccinaţi. Dar voi respecta şi decizia pe care guvernul australian o va lua. Nu vreau să fiu prins la mijloc privind o problemă în care nu sunt implicat şi nu am nicio problemă cu carantina de două săptămâni''.

Martin Pakula, ministrul Sporturilor din statul Victoria, a spus marţi că jucătorii ce doresc să participe la Australian Open ar trebui să fie vaccinaţi, pentru a-şi oferi şanse maxime de a juca la Melbourne.

Tennis Australia a refuzat să comenteze aranjamentele pentru jucători în funcţie de starea lor de vaccinare.

Oricum, jucătorii vaccinaţi ar trebui să se bucure de o mai mare libertate de mişcare şi să evite carantina de 14 zile impusă la sosirea în Australia, potrivit Agerpres.

Alexander Zverev, al treilea favorit la Indian Wells, l-a învins marți pe britanicul Andy Murray (121 ATP), scor 6-4, 7-6 (7/4), după două ore și opt minute de joc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament

21:52
Coelho nu se hazardează Prima reacție după ce U Craiova a urcat pe primul loc în Superliga: „Nu este atât de important acum”

21:37
România, un nou eșec „Tricolorii” au fost învinși de Polonia, în preliminariile EHF EURO 2028 » Meci nebun la Tulcea

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52