Arhiva

„Asta nu o înveți, cu asta te naști”. Sfertul European, Căderea și Renașterea - istoriile Rapidului cu Robert Niță, atacantul campion. VIDEOSTORY

Eugen Istodor

Publicat: 01.07.2023, ora 10:04

Actualizat: 02.07.2023, ora 00:49

Episodul VII: Sfertul European, Căderea și Renașterea

Centenar RapidFoto: AGERPRES

„Iubește Rapidul din Giulești, dacă vrei să (în)nebunești”, spune galeria. Adevăr se grăiește aici.

Cumva căile ferate sunt legate logic și fără cusur, dar sinapsele giuleștenilor sunt legate direct la Extaz. Păi, cum să explicăm altfel loviturile de destin: Campioni în 2003, Căderea Nocturnei cu PSG, întâlnirea Fiu - Tată la Șahtior și căderea în Liga a 4-a. Povești de infarct. Le povestim la Rapid Centenar, cu Robert Niță, atacantul Campion al Rapidului în 2003. VIDEOSTORY

Și spune Robert Niță: „La Rapid, victoriile se transformă în sărbători, înfrângerile se transformă în catastrofe. E un club greu cu suporteri foarte pretențioși și, uitați-vă, că de-a lungul timpului au fost la Rapid jucători care au venit în postura de „cel mai bun jucător” la echipa respectivă, în postura de jucători doriți de cluburi importante din România, în postura de jucători cu statutul de titular asigurat. În Giulești, după șase luni, 1 an au plecat. De ce au plecat? Pentru că Giuleștiul este greu și dacă nu ești puternic psihic, clachezi la Rapid. Giuleștiul are logica lui. La Rapid când faci un egal în deplasare, toată lumea îl vede ca pe un eșec. Dacă faci un egal acasă se spune că, dom`ne, bine că n-am pierdut, ăsta e Rapidul. victoria nu e cumpănită, e explozie. Parcă se șterge memoria. Jocurile nu-s niște curse de lungă așteptare într-o ordine tactică, pe termenul unui campionat. Nu. Fiecare joc se joacă în cazanul cu smoală. Cred că dacă s-ar inventa o echipă care ar trebui să câștige toate meciurile, ca să mulțumească suporterii, asta ar trebui să poarte numele Rapid București.”

Rapid Campion. Cade Nocturna în Giulești 2002

Robert Niță privește spre propriul parcurs. Ce-ar înțelege astăzi orice CEO, orice ghicitor în stele, din momentele care urmează?

Eram în glorie, campioni. Copos era patron și nu banii lipseau, încă. În 2002, a fost vestita cădere a Nocturnei în Giulești. Da, după ce echipa Paris Saint Germain dă gol, cade nocturna pe Giulești. Ronaldinho abia fusese transferat de Paris Saint-Germain și ține minte și acum și râde de așa întâmplare, ce să facă? Cum să nu râdă de o astfel de ciudățenie? Cine să creadă că era o defecțiune tehnică? Ce voia Giuleștiul? Să se amâne meciul că nu mai mergea instalația? Meciul tur de la Paris se terminase la egalitate, scor 0-0. Rapidiștii puteau să-i facă harcea parcea pe Ronaldinho și ai lui. Dar parizienii sunt cei ce bagă gol prin Aliosio, în Giulești. Și cum în Giulești speri în disperare să se întâmple ceva până-n ultimul minut, speri să intre golul chiar până-n absurdul minut 113. Speri, dar nu pică golul. În 113, în Giulești pică Nocturna. Cine-a stins-o? Niciun răspuns. Ce motive? Ce plângeri? PSG pe Giulești a câștigat la „masa verde”. Era 2002. Robert Niță era pe teren, cu Daniel Chiriţă, Adrian Iencsi, Răzvan Raţ, Nae Stanciu, Marius Măldărăşanu, Constantin Schumacher şi Daniel Pancu.

Nu era mai simplu să intre mingea în poartă? De ce nu intră mingea în poartă?

Ne explică Robert Niță: „În cazul Giuleștiului, în cazul Rapidului, pentru că de multe ori nu gestionezi bine presiunea, indiferent că vine de la antrenor, că vine de la suporteri, că vine de la patron. De multe ori îți dorești prea mult și din dorința aia prea mare nu iei deciziile cele mai bune și câteodată poate îți lipsește și gramul ăla de noroc. Dar la fotbal eu nu prea cred în noroc. Eu cred în muncă, cred în pregătire, cred în valoarea jucătorilor și în felul în care poate fiecare jucător în parte să gestioneze presiunea respectivă.” Asta a fost și-n meciul cu PSG.

Răzvan Lucescu și Sfertul european. Drame ca la teatru

Giuleștiul creează povești de neuitat. Robert Niță a spus-o. Trebuie să scrii istorie în arșita fără oprire a Giuleștiului. S-o iei de la capăt ca-ntr-un cazan de diavoli. Cu cât încarci cazanul mai tare, cu atât Giuleștiul vrea mai mult.

Uite, aici povestea Sfertului European.

Vine, în 2006, antrenor Răzvan Lucescu. Eh, zice lumea, vine fiul lui Tata. Fiul lui tata Mircea face 1-1 cu FC Argeș. Copos urlă că el l-a angajat, el îl dă afară. Galeria lui Rapid înconjoară unul dintre hotelurile lui. Copos e captiv, cedează. Răzvan intră în tur preliminar de Cupa UEFA. Rapid joacă cu o echipă din Andorra, Saint Julia, 5-0, 5-0. Orice se poate cu o echipă din Andorra, nu? Urmează meciul cu Vardar. Rapid bate cu 3-0 și face un egal. Oricine poate și asta, nu? Stai puțin, se întâmplă ceva? Mai nimic. Sunt echipe cât semințele de ronțăit. Rapid joacă mai departe cu Feyenoord 1-0 și 1-1. Cum? Uite așa: Vasilache face un dribling în careu. Un dușman sare pe minge, ia mingea în brațe, de frică. 11 metri. Vasilache, goooool! Apoi, Buga în careu. Trage. Portarul respinge. Buga sare ca Bugs Bunny și gooool!

Stai puțin. Ce-a pățit Rapidul? Pe neașteptate se creează o istorie. Răzvan Lucescu nu mai este fiul tatălui, puștiul apărat de galerie împotriva patronului zgârcit și mereu nemulțumit. Vine partida cu Rennes. Daniel Nicolae și Buga îi execută. 2 la zero. Giuleștiul e în delir. E ca și cum am avea Finala Lumii în Giulești. Or, nu-s decât niște preliminarii. Nu-i nimeni să tempereze spiritele. De fapt, de ce ar trebui? Înainte de război, Rapid a bătut Ungaria 2 la Budapesta. România și-a întâmpinat eroii din Giulești ca după victoria de la Mărășești.

Vine un meci necruțător. Rapid-Șahtior, Fiul contra Tatălui, Răzvan Lucescu VS Mircea Lucescu

Rapid contra Șahtior Donețk. Cine nu știe, pe această temă s-au scris nemuritoare piese de teatru. „Oedip Rege”, „Regele Lear”, mari tragedii despre părinți și odrasle. Istoria literaturii s-a rescris la Donețk într-o seară. Da, Rapidul îl avea antrenor pe Răzvan, Fiul. Șahtiorul pe Mircea, Tatăl. Vă dați seama ce meci? Nu doar de fotbal, ci de destin.

De câte ori vezi un asemenea meci? De câte ori se întâmplă astfel de momente în viață? Răzvan ajunge în Donețk. Doarme la tatăl său acasă. Mănâncă cu el. Bea apă din paharele lui. Vorbește cu el. Și câteva zile îl spionează la antrenament. Aude ce spune, bănuiește ce ascunde.

Meciul Șahtior-Rapid începe. Tatăl și fiul se cunosc de-o viață. E așa fragil meciul. Nimeni nu rupe ața. jucătorii parcă nici ei nu știu ce să facă, stau sub imperiul acestui ghilgameș de destin. Măldărășanu scapă în gool! Fiul Răzvan își înfrânge Tatăl, în casa lui. După meci, Mircea sărută pe creștet antrenorul Rapidului, pe Răzvan Lucescu.

Cerurile Giuleștiului se deschid. Blestemele sunt îndepărtate. Suntem campioni absoluți, se crede în Giulești. S-au spart bubele, ghinioanele. Rapidul lui Răzvan este de neînvins. Urmează Rapid - PAOK 1-0. Stuttgart - Rapid 2-1. Rapid - Hertha 2-0, 1-0. Răzvan face un gest extraordinar pentru Vali Bădoi. Copos întârziase plățile. Vali era amenințat că-l dă afară proprietarul din casă. Nu plătise rata de câteva luni. Răzvan se duce și scoate de la bancă un sac de bani pentru Vali. Vin optimile. Rapid - Hamburg 2-0, 1-3. Doamne, cum a dat Buga călcâiul ăla.

Vine Sfertul European, Rapid-Steaua

La Rapid se zbura. Cine putea să învingă inorogii, îngerii din Giulești? Vin Sferturile. Iarăși, din nu știu ce lovitură de destin, Rapidul se întâlnește cu Steaua lui Becali. 1-1 și 0-0. Din toate echipele Europei, s-a tras la sorți Steaua. Steaua se califică fără să câștige, Rapidul pierde fără să fie înfrânt. Ați mai văzut așa ceva? 1-1 în Giulești (30 martie 2006) și 0-0 pe Stadionul Național (6 aprilie 2006). Rapid a ratat în minutul 89, Emil Dică a ratat cu poarta goală. Portarul Carlos „număra firele de iarbă” la mijlocul careului. Neînvinși, dar eliminați.

Iată parcursul 2005-2006, parcurs de extaz:

Robert Niță ne vorbește despre “vestiar”, despre Rapidul de atunci:

„Am fost un grup foarte bun și profesioniști, dar și ca oameni. Drept dovadă este că ne mai întâlnim și acum la meciurile de Old Boys. Ne întâlnim cu plăcere, jucăm și avem patima jocurilor de atunci. Avem aceeași dorință de a vorbi despre cum am câștigat, ce s-a întâmplat de am pierdut. Ne certăm între noi, ne reproșăm lucruri, avem dorința aia de a câștiga. Depănăm amintiri la încălzire, e o voie bună și o atmosferă incredibilă. E momentul când începe jocul, parcă ne transformăm și cred că ăsta a fost secretul nostru, al celor care am reușit. Am reușit să câștigăm trofee cu Rapidul, pentru că nu am acceptat niciodată să pierdem și nu ne-a plăcut.

Nu ne-a plăcut să pierdem. Eu nu înțeleg în ziua de azi când vin jucători sau antrenori și spun da, dom`le, am pierdut, trebuie să învățăm din înfrângere și de mâine uităm. Vorbesc ca niște roboți. Nu cred că poți să uiți atât de repede o înfrângere. Noi nu o uitam. N-o uităm nici astăzi. Când eram jucători, vorbeam la bazin, când stăteam la recuperare, ziceam: bă, dacă câștigam și meciul ăla, bă, ce fraieri am fost? De ce n-am fost mai atenți? De ce n-am făcut ceva în plus să câștigăm? S-au schimbat vremurile, fotbalul e o știință. Vedem că se vorbește de mental coach, că se vorbește de dieteticieni, de GPS-urile pe care le poartă jucători. Păi, noi mulți dintre noi când am câștigat în 2003 campionatul, n-aveam GPS-uri nici la mașină. Acum fiecare jucător pe teren are vestuța cu GPS-ul în spate și ai toate datele. Acuma deja este totul mult prea științific ca să mai fie din frumusețea fotbalului. Chiar dacă vorbim de fotbalul din anii 2000.”

Rapid. După două titluri naționale (în 1999 și 2003), două Cupe ale României (1998 și 2002), trei Supercupe ale României (1999, 2002 și 2003), șapte clasări pe podium în campionat, o prezență în sferturile de finală din Cupa UEFA (2006).

Robert Niță crede că a contat imens stabilitatea financiară.

„Și aici poate o să intru puțin așa, în contradicție cu mulți dintre suporterii Rapidului. Cred că dacă nu exista George Copos, Rapidul nu devenea ceea ce este azi, la 100 de ani. Și mare merit în perioada în care a venit și a devenit principal acționar și sponsor al echipei, lui George Copos i se datorează lui. Indiferent dacă ne place sau nu, istoria Rapidului ar trebui să consemneze că Rapidul a devenit o echipă respectată și o echipă care a câștigat trofee cu George Copos, numărul unu în club. Și chiar dacă erau întârzieri, chiar dacă câteodată să uita și la doi, 3 dolari sau euro, un rest de plată calculat conform regulii de trei simplă n-a plecat nimeni de la Rapid neplătit. Nu-ți luai banii azi, da-ți luai mâine, îți luai poimâine. Știai că ai de luat și la un moment dat îi vei lua. Ceea ce după și din păcate, după plecarea lui George Copos și la dorința unora dintre suporteri, nu s-a mai întâmplat. Și Rapidul a trecut prin momente foarte, foarte grele.”

Ce înseamnă să fii vârf de atac la Rapid, să-l faci Campion?

„În general, ești contestat vehement în momentul când nu sunt rezultate, jucătorii sunt contestați și dacă ai șansa sau privilegiul de a fi jucătorul ăla care marchează goluri, de a fi jucător, care concretizezi munca echipei. Este reversul medaliei, nu? Idol când marchezi, contestat când ratezi. Dar asta e frumusețea Giuleștiului. Îmi aduc aminte că am avut o perioadă cu Viorel Hizo, cu nea Vio, că nu prea marcam. Ajunsesem, când ieșeam la încălzire, sau când ieșeam să vedem gazonul, să strige lumea din tribună să mă întrebe: “bă, când mai dai și tu un gol?”, “mai ești la Rapid, că nici nu ne mai aducem aminte de când ai mai marcat”. Și m-a motivat lucrul ăsta. Important e să nu ajungi în acel hal în care să te conteste cei care te iubesc, cei care te aclamă. Să te ferească Dumnezeu de așa ceva. Ești terminat.”

Când se simte singur un atacant, Robert Niță?

„Un atacant se simte singur când nu marchează, se simte singur când nu joacă. Se simte singur când e contestat de cei care ar trebui să-l susțină. Dar așa cum am mai spus-o, oamenii care au trecut prin Giulești, indiferent dacă au ajuns în alte părți după aceea, ei au rămas rapidiști, indiferent dacă au fost adulați sau contestați. Rapidul a însemnat ceva pentru ei. Pentru că nu poți fi la Rapid singur împotriva tuturor, la Rapid nu se aplică tot timpul. E șablonul ăsta “Rapid e farmecul vieții”, dar farmecul ăsta nu te salvează totuși de de supărarea galeriei”.

Cea mai tare ratare care a fost?

„Uite de de goluri mi-aduc aminte aproape de toate și chiar le-am comentat la un moment dat pe canalul meu de youtube. Nu am fost un jucător care a ratat mult. dar cea mai mare a fost, în primul meci cu Viorel Hizo. Cu Viorel Hizo pe banca Rapidului, la Timișoara, echipă nou-promovată. Am câștigat meciul, dar îmi aduc aminte că undeva prin a 2-a repriză din partea stânga dă Raț o centrare și au sărit un coleg de-al meu cu fundaș timișorean la cap, nu a ajuns niciunul mingea. Portarul era derutat, n-a știut ce să facă și am rămas undeva singur cu poarta goală. Portarul era în stânga mea, nu mai avea nicio șansă să intervină, mi-a căzut mingea în față la doi - trei metri de linia porții. Am ridicat piciorul sus, să împing mingea în poartă și ea a sărit foarte sus. Am atins-o puțin cu crampoanele, cu vârful, cu șpițul, cu vârful ghetei și am dat-o în bara transversală. Mingea a sărit înapoi în teren. Cred că asta ar fi, cred că asta ar fi cea mai mare ratare”.

Golul cel mare?

„Au fost multe goluri importante, dar cred că cireașa de pe tort este golul cu care am și câștigat un trofeu contra celor de la Dinamo. Golul de aur marcat pe stadionul Național. A fost un gol decisiv, un gol de aur. Am marcat, s-a terminat meciul. Am fost un răsfățat al sorții. Am marcat în momentele importante. Aproape tot timpul am marcat în Cotroceni, de exemplu. În meciul contra FC Naționalului. Golul care practic ne-a făcut campioni. A mai fost un gol frumos cu care am câștigat un punct, tot în prima etapă, la Oradea, cu FC Bihor, cu un voleu de la 17 - 18 metri, aproape de bara transversală, de vinclu. Dar v-am spus din punctul ăsta de vedere am fost un norocos, pentru că parte din golurile care le-am marcat și s-au dovedit a fi decisive.”

Campion 1999. Campion 2003. Sfert de Finală European. Apoi, Rapidul a intrat în faliment

George Copos s-a retras. A fost anchetat și condamnat în dosare penale. Din 2013 Rapid cântă iar ABBA ca-n anii 1980. Joacă ba în Liga 1, ba în B, ca până la urmă să ajungă în Liga a patra.

În vara anului 2021, după șase ani de absență, Rapid se-ntoarce în Liga întâi. Coșmar, joc dătător de speranțe. Compasiune, extaz. Urmărire infernală, dezamăgire. Cu Marian Rada și Ionel Ganea. Cu Nae Manea. Cu Bornescu – Savin, Mera, Iacob, Mendy – Dică, Negru – Coman, Balint, Buș – Roșu. Cu tot felul de experiențe financiare. Cu Galeria care a strâns bani să se plătească judecățile în instanțele europene. Cu Galeria care umplea stadioanele în Liga a patra, de se speria Târlungeniul sau Râmnicul Vâlcea numai la gândul că vine Giuleștiul pe ei. Momente negre pentru Rapid au fost. Și el a renăscut și acum este în Liga întâi.

Eroul episodului de astăzi Robert Niță mai are o explicație să ne dea.

„Cum învățați să băgați gol? Eram copil, aveam 10-12 ani și îmi spunea antrenorul tu ai simțul porții, cu asta te-ai născut. Tu știi când vine mingea, știi s-o bagi în poartă. Și ajungând în fotbalul profesionist senior, același lucru mi-a spus și Mircea Rednic. Bă, tu simți golul, asta n-o înveți. Cu asta te naști, cu instinctul ăsta de a marca. Și indiferent cât ai fi de celebral ca jucător și de autodidact, oricât de mari antrenori ai avea, oricât ești într-o poziție favorabilă de a marca. Fotbalul nu e matematică. Nu vine mingea tot timpul în același loc. Mai ai și un fundaș sau doi, un portar care ăia să luptă să nu primească gol. Și atuncea vine instinctul ăsta al tău, știința asta, da, simtul

porții, cum spun fotbaliștii, cum spun antrenorii cu care te naști. Iar aici am fost un norocos că mă nimeream acolo unde ajungea mingea și reușeam să marchez.”

Acesta este episodul Șapte despre Istoria Rapidului: ”Iubește Rapidul din Giulești, dacă vrei să nebunești” - Robert Niță, atacantul Campion 2003 despre Sfertul European, Căderea în Liga a Patra și Renașterea

Centenarul Rapidului este povestit pe Hotnews: