„Nu aveau cum să-i bage pe toți în pușcărie”. Cum îi sfida Rapidul pe comuniști și istoria ABBA. VIDEOSTORY cu portarul Ion Manu „mai tare ca Răducanu”

Episodul V: ABBA

Galeria echipei Rapid BucureștiFoto: Agerpres

Antidictatură Balmascat Bravură Ambiție. ABBA. Rapid era ba în divizia A, ba, mai mult, în divizia B. Rapid București, jucători și galerie, au trăit și cântat ABBA. Între 1976 și 1989. Erau anii Cutremurului, nebuniei ceaușiste, anii sărăciei și lipsurilor din anii 1980, erau ani criminali.

Rapidul a refuzat să fie parte a Răului. Persecutat și-a construit lumea lui. Cu cât mai mult comunismul lovea, cu atât Rapidul avea tupeu și creativitate. Cu cât se voia dezbinare și ură cu atât mai mult jucătorii și Galeria dovedeau bărbăție și bravură. Cu cât ideologia supunea, cu atât Rapidul era antidictatură. Ion Manu, portarul de atunci al Rapidului, recunoaște că a trăit un fenomen straniu, incredibil, de care nu era cu adevărat conștient, care te făcea om într-un sistem împotriva omului. Rapidul era fantast și arogant. VIDEOSTORY cu legenda Rapidului Ion Manu, da, e chiar el, „Manu mai tare ca Răducanu”.

Sunt de neuitat scandările astea. Cine poate să le uite?

Scandarea „Manu, mai tare ca Răducanu!”, bineînțeles, ne zice chiar Ion Manu că nu era mai bun ca Tamango, dar „eram așa de amărâți că nu intram în A, că scandarea asta mă făcea neînfricat în poarta Rapidului.

Neuitata „Țâră, Goanță și cu Gheară/ Cel mai bun atac din Țară!”, bineînțeles că Rapidul nu avea cel mai bun atac, dar atunci conta cel mai mult ce credea Galeria, nu conta valoarea individuală. „Conta puterea noastră de imaginație, galerie și jucători.”, ne zice tot Ion Manu.

Se striga: „Nu e pește ca stavridul / nici echipă ca Rapidul”, zicerea asta a pornit de la obsesia lui Ceaușescu de a impune regimul alimentar științific. Mai mult, la tribuna a doua din Giulești, se pusese reclama: „Nicio masă fără pește!”. Cum să nu râzi de astfel de prostii și coincidențe.

Imnul „Suntem peste tot acasă / Porțile ni se deschid / Nu-i echipa mai frumoasă /Și iubita ca Rapid. Rapid, Rapid,/ Luptă dacă ne iubești / Rapid, Rapid / Haide, haide Rapid Giulesti/ Haide, haide Rapid Giulesti” - tot în aceea perioadă, într-o viață cu haz de necaz, s-a născut Imnul Rapidului, creat de Adrian Păunescu și Victor Socaciu.

Pe asta o știți? „Rapidul e în A, moare Miliția”, adică vine Rapidul și vă bate, vă dă goluri, vă strică șmenurile. Dictatori, când vă e lumea mai bună, vine Rapidul și vă încurcă socotelile. Vă încurcă aranjamentele vouă celor de la Dinamo (Clubul Miliției și Securității), Steaua (Clubul Armatei sub ocrotirea lui Valentin, fiul lui Ceaușescu), Sportul Studențesc (Clubul lui Nicu, celălalt fiu al lui Ceaușescu), FC Scornicești (Clubul creat spre slava dictatorului Nicolae Ceaușescu).

De altfel, așa frică era de imprevizibilul Rapid că Miliția i-a arestat atacul, acuzându-l de viol. Goanță, anchetat, eliberat din arest, le-a dat un gol Dinamoviștilor și a răzbunat Giuleștiul.

Ce haz a fost cu „Cămătaru , cap de taur și-n picior gheată de aur” / Ța, ța, ța căpriță ța, Cămătaru ia gheata!” - se scanda în 1987. De ce? În două luni, în ultimele 10 etape, atacantul Rodion Cămătaru-Dinamo, a reușit să ajungă de la 17 la 44 de goluri și să-l depășească pe austriacul Toni Polster (39 de reușite) în ierarhia europeană. În meciul cu Rapid a băgat atâtea goluri cât să ia Gheata de Aur, trofeul marii reviste franceze L'Equipe. Rapidiștii râdeau de el și dădeau în teren cu pantofi. Își luau pantofii din picioare și râdeau de el.

„Andone, Andone, vino să le dai m..eeee!” Era 1989. Ioan Andone de la Dinamo dă gol Stelei, echipa ocrotită de Valentin Ceaușescu. După gol, Andone face un gest curajos, cu degetul înspre tribuna unde se afla fiul lui Ceaușescu. Martie 1989, Andone l-a sfidat pe Valentin Ceauşescu. A urmat un meci Rapid - Steaua. În tribune era același Valentin Ceaușescu, Rapidul bagă gol. Galeria reamintește, cu scandarea spre tribuna oficială, gestul sfidător al lui Andone.

Acest Rapid fantast și nebun a trăit Ion Manu. N-avea cum să le uite pe toate.

El spune că n-a prins marele palmares al Rapidului, dar a trăit această poveste de curaj nemaipomenit al Rapidului, sărac, boicotat să nu intre în Divizia A. Acesta este Rapidul anilor de după cutremurul din 1977 și după Revoluția din 1989.

Manu: Am plecat carne vie de la Rapid

Ion Manu vine din satul lui Răducanu. Și e trimis de taică-su. „Du-te la București, fă-te portar ca Răducanu!”. Ce carieră mai tare putea exista, ce model de urmat putea fi pentru săracul sat Vlădeni de Ialomița? Rică Răducanu ajunsese portar campion în 1967 cu Rapidul. Tu, Manule, fii portar și om te faci.

„N-am putut să merg în altă parte decât la Rapid. Așa că venind în București la liceu, am intrat la liceu, și tata mi-a zis “băi, băiatule, te duci să joci fotbal la Rapid”. Trebuia să-mi ascult părintele, nu? Și m-am dus să dau probă la Rapid cu doi colegi din clasă și am dat peste Nea Micky Mihăilescu. M-a băgat la o miuță. Doamne, cum m-a făcut un puști. Tot mi-a dat. M-a făcut muci. „Băi, copile, du-te și tu pe la Dinamo, pe la Steaua, pe la Sportul, că la Rapid nu prea îi de tine”. Să-i spun eu lui tata? Când o auzi că n-am luat proba la Rapid, înseamnă că sunt prost rău. N-am ce să caut, nu se poate să-i spun. Mă duc înapoi peste o săptămână, dau acolo tot peste Nea Micky. „Mă, tu n-ai fost și săptămâna trecută! P-aici ți-am zis să nu mai vii. Du-te la campioane, la Steaua, la Dinamo!” Și zic eu: Știți, eu vreau portar!” „Bă, dobitocule, vezi, te duci marți, la Titel Socec, și vede dânsul cei cu tine. Titel m-a dus în spate, pe terenurile de bitum, lângă podul vechi Grand. „Hai, Manule, prinzi mingea pe bitum?” Vai de mine, am început cu niște planjoane, nu mai conta că mă julesc, n-a contat absolut nimic. Am plecat carne vie la cămin. Uite, și acum simt. Dar eram mândru: „vii joi cu două poze și buletinul. Ești la Rapid!”

„Nelu Motroc m-a debutat într-un joc la Târgu Mureș, cu echipa mare. Am mai luat și eu două goluri, ne-au bătut cu 6-2”

„Dar era echipa aia mare a Mureșului. Am promovat la echipa mare pentru că Ioniță se accidentase la umăr și aia a fost o șansă de-a mea. Chestia a făcut că am și retrogradat atunci și au urmat 6 ani de zile de chin în Divizia B. 6 ani care ne-au călit pe toți. În B se juca un fotbal adevărat pe vremea aia. Erau valori. Și se juca un pic mai dur ca acum. Dar dincolo de asta, eram uimit că stadioanele erau full tot timpul la meciul Rapidului. Eram în B, dom`le, dar parcă eram în A. Era plin stadionul în București, pot să-nțeleg, dar și-n țară? Voiau să ne bată, ca să se laude mai târziu. Asta era ocupație, nărav mare în România, că dom’ne noi am bătut Rapidul!. Vai de mine. mi-aduc aminte acum la Călărași am jucat o dată în Divizia B și ne-au bătut unu-zero. Acum când am fost să antrenez la Călărași, mă știa tot Călărașiul. Te-am bătut! Vezi că noi te-am bătut cu unu-zero pe tine!”

Era depresie, pe Rapid nu-l lăsau să intre în Divizia A

„Eram considerați, vorba aia, echipă muncitorească și ajutau echipele din nomenclatură. A trebuit să așteptăm să promoveze înaintea noastră Scorniceștiul, să promoveze Moreniul, să promoveze Târgoviștea și noi tot pe locul doi-trei. După 6 ani abia ne-a venit și nouă rândul și de atunci încă 5 ani am stat în A. Și după aia iar în B. Dar sunt anii cei mai frumoși, vă spun. Au fost experiențe de tot felul. Da, și cu înjurăturile pe care le luam de la inimoșii noștri suporteri. După înfrângeri pe Giulești, după jocuri pe Republicii. Eram înjurați, iubiți, admirați, era iureș la meciurile noastre.

Portar? Mi-era frică și emoțiile erau până fluiera arbitru începutul jocului, după aia nu-ți mai dădeai seama de ce se întâmplă

Erau momente când nu mai auzeam pe nimeni, nu știu galeria, vă dați seama asta datorită concentrării. Mingea se vedea cum e ea, cum arată ea de obicei. Dar câteodată mingea se vede așa mică, la șuturile alea puternice. Și nu prindeai mingea. Na, îți luai și înjurăturile de rigoare. Era normal dacă o comiteai să îți umple lumea frigiderul. Și sunt situații și situații când nu prinzi mingea. Vă dați seama, condițiile atmosferice, putem spune starea terenului că vorba aceea când vin mingile alea și pe vremea pe vremea mea terenurile erau cam să nu spun cum. Acuma este o plăcere când văd ce gazon e pe Giulești. Păi, mi-e și frică să cad pe iarba aia, că e ca un covor. Păi, pe vremea mea trebuia să dau cu crampoanele prin pământul ăla din fața porții, că așa se făcea, rămânea doar pământ, fugea iarba după atâtea și atâtea crampoane. Și trebuia să dau cu crampoanele să se întărească. Să fie drept pământul că sărea rău mingea după aia. Vedeți, la jucătorii din teren nu prea se observă greșelile și sunt multe și la ei dar la un portar dacă ai comis-o trebuie să întorci spatele coechipierului și atuncea te înjură și coechipierul dar și cei din tribună. La portar se vede imediat greșeala”

Greșeala mea a mare la Rapid

„În 13 ani aici, la Rapid, am tot încasat, dar îmi aduc aminte, doamne mi-aduc aminte, am luat-o o dată în divizia B, cu Nea Nelu Motroc antrenor și eram în perioada de cătănie. Eram la Plopeni, am luat un gol… a vrut un adversar să schimbe partea pe la 40m cu o diagonală. Oamenii aveau și forță la șut pe vremea aia. Și a lovit-o prost și a dat minge înaltă spre poarta mea. Eu relaxat, fac un pas în plus și intru sub minge, cade mingea în spatele meu și se duce sub bară. Vai de mine! am pierdut unu-zero. Nea Motroc mi-a zis: mă, marți să te prezinți la unitate și stai în arest până te chem eu de acolo. Vă dați seama ce-a fost în sufletul meu? Motroc m-a chemat la lot, n-a fost niciun arest. O viață superbă la Rapid. Noi n-aveam ordine ca celelalte echipe, la noi era rușinea, obrazul.

Galeria ne încuraja. Țâră, Goanță și cu Gheară cel mai bun atac din țară

Erau creativi, spontani suporterii. Dar cum a fost cu Cămătaru. Când trebuia să dea Cămătaru trei goluri. Și atunci au strigat ca nebunii. Și și-au scos un pantof, și arătau cu el la Cămătaru. Nu era frică. Dar ce curaj era! N-avea cum să-i bage pe toți în pușcărie. Vă dați seama, am prins șu cuplajul acela după după stadionul 23 august, pe vremea aia Arena Națională, unde într-un stadion de 60.000 de locuri au venit 100.000 de spectatori. Partidul Comunist, ce să le facî? Pentru că era cam greu să te pui cu mulțimea. Cum s-a strigat și cu Scorniceștiul! Împotriva lui Ceaușescu. Ce să le facă? Odată venea o idee și ideea se desfășura. O clipă se făcea liniște ca și cum se aștepta ceva. Și deodată se însuflețea lumea și se striga nebunește. Ce sistem? Noi ne trăiam pasiunea, curajul. Și, domne, era o fericire din aia sinceră, că am bătut echipa partidului, vă dați seama. Când nu prea ieșea bine, ne luau la mișto suporterii, mai traversam pe partea cealaltă. O dată am ieșit cu mașina Miliției și le-am luat milițienilor caschetele. Am luat șepcile ca să nu-și dea seama oamenii noștri de afară. M-a acaparat Rapidul cu totul. Când mi-am luat casă, mi-am luat în Giulești. Știți cum era? Stăteau la mine la geam să-i salut, să vorbim despre meciuri. Regretul e că n-am reușit să câștig niciun trofeu însemnat cu Rapidul. Am câștigat Super Cupa României ca antrenor în perioada în care eram cu Cristian Bergodi, ca antrenor”.

Să vă spun sincer când aud astăzi: am pierdut. Vedem data viitoare

Mie îmi vine să crăp de necaz. Păi, noi când pierdeam și eram în Divizia B stăteam în vestiar să căutăm răspunsuri. De ce pierdem? De ce? Cu mare plăcere, pot spune, găseam adevărul. Poate nu pe loc, după un timp. Dar înfrângerea nu ne dădea pace”.

Vezi și:

• Episodul I: Rapid București: Cine a fost prima? Echipa sau galeria? VIDEOstory Pompiliu Constantin, autorul cărții Rapidismul
• Episodul II: „Venea mereu peste noi câte un uragan, cine să ne apere?” Acestea sunt gloriile Rapidului dintotdeauna - insider într-o poveste fără sfârșit. VIDEOSTORY Nae Stanciu, fundaș campion Rapid
• Episodul III: Rapidul juca pentru oameni, comuniștii luptau pentru șantaj - VIDEOstory Ion Ionescu, atacantul campion al Rapidului 1967
• Episodul IV:VIDEO Povestea mai puțin știută a „Marșului campionilor” din 1967. Mărturii după jumătate de secol ale omului care a luat-o pe jos de la Ploiești la București pentru sărbătoarea Rapidului: „Era infarct, ce să mai vorbim”
  
  Seria de povești multimedia „Porțile ni se deschid” e realizată cu susținerea SUPERBET

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro