Ce au spus selecționerul Adrian Vasile și Crina Pintea după înfrângerea la limită cu Olanda

Ce au spus selecționerul Adrian Vasile și Crina Pintea după înfrângerea la limită cu Olanda

Chiar dacă a pierdut la limită (31-30), selecționerul Adrian Vasile s-a declarat mulțumit de evoluția naționalei României în meciul cu Olanda, în Grupa Principală II a Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania. De asemenea, Crina Pintea a afirmat că este mândră de prestația tricolorelor în fața campioanei mondiale.

HotNews.roFoto: Hotnews

Adrian Vasile: Meritat era să rămânem cu un punct după acest meci

"Am două sentimente total opuse: unul este de frustrare şi al doilea este de mândrie. Sunt foarte mândru de cum am rezistat în acest meci, cum nu am lăsat campioana mondială să nu-şi ia un avantaj şi să revenim pe final de meci. E un lucru foarte bun al acestei echipe.

Sentimentul de frustrare vine pentru că simţi că meritat era să rămânem cu un punct după acest meci, dar e acel gol diferenţă şi care poate face diferenţa în sport.

Ne dorim tot timpul să vedem cum o echipă luptă până la capăt şi se stoarce de energie în teren şi cred că fetele au făcut tot ce pot. Cred că acum sunt epuizate şi fizic şi emoţional, te loveşte un astfel de meci.

E tot la noi să vedem şi imaginea de ansamblu: producem un handbal foarte bun, avem calitate, ţinem campioana mondială într-un stres. Aşa că, de-asta trebuie să fim mândri, dar nu e ceva mulţumitor că am pierdut la un gol" - Adrian Vasile.

Crina Pintea: Anii trecuţi cedam când eram conduse

"Am pierdut, dar sentimentul este că am câştigat. Mă bucur extrem de mult că am făcut lucruri bune, că echipa nu a cedat, chiar şi când eram conduse, faţă de anii trecuţi când cedam în astfel de situaţii.

Sunt extrem de mândră de fete că au luptat şi am rămas lucide în meci. Am pierdut cu un gol, uneori câştigi, alteori pierzi cu un gol.

Construim zilnic încrederea în noi, relaţii de joc, să ne conectăm, să creăm relaţii cât mai apropiate de joc şi probabil se vede. De-acum nu mai avem ce să întoarce decât viitorul. În favoarea noastră" - Crina Pintea.

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă joi, la Castello, de campioana mondială Olanda, scor 31-30, în primul meci din Grupa Principală II, la Campionatul Mondial din Spania.

Crina Pintea a fost desemnată jucătoarea meciului.

Principalele marcatoare tricolore au fost Pintea, Laslo 6 goluri, Ostase și Rotaru 4.

Grupa Principală II, clasament:

1. Olanda (117-76 golaveraj) 5 puncte

2. Norvegia (79-40) 4

3. Suedia (79-41) 3

4. România (90-81) 2

5. Kazakhstan (35-84) 0.

6. Puerto Rico (25-103) 0.

Programul meciurilor României

9 decembrie: România vs Olanda 30-31

11 decembrie: România vs Puerto Rico / ora 16:30 - Castello

13 decembrie: România vs Suedia / 19:00 - Castello

De știut:

• Primele două clasate din Grupele Principale se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.

• La ultima ediţie a CM (din 2019), tricolorele s-au clasat pe locul 12.
• România are în palmaresul participărilor la CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).
• România a bifat a 25-a prezență la turneul final mondial, fiind în continuare singura națională care a participat la toate edițiile.
• Turneul final este găzduit în 4 orașe: Granollers (Palau d'Esports de Granollers - 5685 locuri), Lliria (Poliesportiu Pla de L'Arc - 4200 locuri), Castello (Pabellón Ciutat de Castelló - 5263 locuri) și Torrevieja (Palacio de los Deportes de Torrevieja - 4500 locuri).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
16:11
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365