Ce spune Novak Djokovic despre participarea la Australian Open

Novak Djokovic, liderul ATP, a declarat că va lua o decizie în privința participării la Australian Open, primul Grand Slam al anului, doar după ce va vedea condițiile oficiale impuse de organizatori.

Novak DjokovicFoto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia

"Voi decide dacă merg sau nu în Australia după ce voi vedea comunicatul oficial de la Tennis Australia (n.r. - federaţia australiană).

În acest moment nu avem niciun anunţ sau comunicat oficial. Aşa că, până nu se decide, nu voi mai vorbi despre asta pentru că nu vreau să fac parte din poveştile despre presupuneri şi ce se întâmplă dacă.

Când condiţiile oficiale pentru a călători şi a juca în Australia vor fi emise, atunci evident că voi vedea ce fac personal cu asta, deoarece situaţia este, evident, diferită în Australia faţă de majoritatea altor părţi din lume", a declarat Djokovic.

Jucătorul sârb, care a refuzat să dezvăluie dacă este vaccinat sau nu, va juca atât în turneul de simplu cât şi în cel de dublu la ATP Masters 1000 de la Paris-Bercy.

Turneul are loc între 1 și 7 noiembrie 2021.

Autorităţile din statul Victoria, unde se află Melbourne, oraşul gazdă al Australian Open, au anunţat că nu vor accepta jucători şi jucătoare nevaccinate la primul Grand Slam al anului viitor.

Autorităţile centrale de la Canberra vor să le permită celor nevaccinaţi intrarea în ţară, cu condiţia să efectueze o carantină de 14 zile, conform News.ro.

Novak Djokovic nu a mai jucat de la înfrângerea cu Daniil Medvedev din marea finală a US Open.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament

21:52
Coelho nu se hazardează Prima reacție după ce U Craiova a urcat pe primul loc în Superliga: „Nu este atât de important acum”

21:37
România, un nou eșec „Tricolorii” au fost învinși de Polonia, în preliminariile EHF EURO 2028 » Meci nebun la Tulcea

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52