Conor McGregor, acuzat de agresiune sexuală

​Irlandezul Conor McGregor, starul artelor marţiale mixte (MMA), care şi-a anunţat luni retragerea din activitate, a fost arestat în luna ianuarie, în ţara sa, pentru agresiune sexuală, informează New York Times, citat de AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform cotidianului american, care se bazează pe patru surse apropiate de acest dosar, McGregor (30 ani) nu a fost inculpat în mod oficial.

El a fost audiat şi pus în libertate, în timp ce poliţia irlandeză îşi continuă ancheta asupra derulării faptelor, care au avut loc în decembrie 2018, într-un hotel din Dublin.

O purtătoare de cuvânt al lui McGregor, Karen J.Kessler, a declarat pentru New York Times că "această istorie circulă de un anumit timp şi nu există niciun motiv să se vorbească despre ea în acest moment", iar "legarea ei de anunţului făcut de Conor (privind retragerea sa) este complet eronată".

Luni, Conor McGregor, unul dintre starurile UFC (Ultimate Fighting Championship), principalul organizator de lupte MMA, a anunţat că pune capăt carierei sale sportive.

"Am decis să mă retrag astăzi din sportul cunoscut sub numele de arte marţiale mixte. Le doresc tuturor vechilor meci colegi să meargă cât mai departe în competiţiile lor viitoare", a scris McGregor pe contul său de Twitter.

Acest anunţ a fost primit cu destul de mult scepticism de către amatorii de MMA, care nu au uitat că McGregor şi-a mai anunţat retragerea şi în 2016, după care a revenit.

Conor McGregor, supranumit "The Notorius", a deţinut titlul UFC la categoria pană, între 2015 şi 2016, iar apoi pe cel de la categoria uşoară, din 2016 până în 2019.

Însă el şi-a câştigat celebritatea la nivel mondial în special după participarea la controversatul meci de box împotriva pugilistului american Floyd Mayweather, în august 2017 la Las Vegas.

Irlandezul, spectaculos şi provocator, a primit peste 30 milioane de dolari pentru acest meci, pe care l-a pierdut prin KO tehnic în repriza a zecea.

De atunci, McGregor a revenit în octogon, ringul MMA, unde a fost învins de rusul Khabib Nurmagomedov, suferind al patrulea eşec din cariera sa în artele marţiale mixte, în care a obţinut în total 21 de victorii.

În ultimul an, Conor McGregor a avut probleme cu justiţia americană, în două rânduri. În aprilie 2018, irlandezul a rănit doi luptători la New York, după o conferinţă de presă a lui Nurmagomedov, la care UFC nu l-a invitat. El a pledat vinovat la acuzaţia de tulburare a ordinii publice, evitând astfel să ajungă în spatele gratiilor, fiind condamnat la muncă în folosul comunităţii.

La începutul lunii martie, el a fost din nou reţinut, de această dată la Miami (Florida), după un incident în faţa unui club de noapte. Irlandezul a fost acuzat de această dată de furtul şi distrugerea unui telefon mobil care aparţinea unui bărbat ce dorea să-l fotografieze. McGregor a fost pus în libertate după plata unei cauţiuni în valoare de 12.500 dolari.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:19
Din ce fac bani granzii Ligii 1 Răsturnarea spectaculoasă în privința surselor de venit ale cluburilor. La un capitol, FCSB e întrecută de rivale

14:57
Se umple Arena Națională Câte bilete s-au vândut pentru meciul România - Polonia, din Liga Națiunilor

14:54
„Nu am ajuns la niciun acord” Edi Iordănescu, deranjat de speculațiile apărute: „Percepții și așteptări care nu-mi sunt benefice”

14:12
9 luni, 9 operații FOTO+VIDEO. Lindsey Vonn refuză să renunțe la schi: a trecut de la rochia de gală direct sub bisturiu

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365