Cosmin Contra: "Trebuie să câştigăm cu Insulele Feroe pentru a putea vorbi de meciul cu Norvegia ca fiind crucial"

Cosmin Contra: "Trebuie să câştigăm cu Insulele Feroe pentru a putea vorbi de meciul cu Norvegia ca fiind crucial"

​Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, duminică seara, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, că prima reprezentativă trebuie să câştige în primul rând meciul cu Insulele Feroe pentru a se putea vorbi mai apoi de cel cu Norvegia ca fiind crucial în cursa pentru calificarea la EURO 2020, potrivit Agerpres.

Cosmin ContraFoto: frf.ro

"Primul meci e întotdeauna cel mai important. Ne aşteaptă o deplasare foarte grea în Insulele Feroe, dar avem timp să ne pregătim. Vom ajunge acolo mai devreme ca să ne obişnuim cu schimbarea de temperatură şi cu terenul artificial. Nu avem scuze ca la ora jocului să nu fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Mesajul meu este să tratăm cu mare atenţie acest meci pentru că este cel mai important. Ştiu că naţionala nu s-a simţit niciodată prea bine pe sintetic. Avem exemple destule în care naţionala României a suferit pe o asemenea suprafaţă, dar ne-am luat toate măsurile pentru a fi pregătiţi.

Nu voi alcătui echipa în funcţie de suprafaţa de joc, ci în funcţie de antrenamente. Primul meci este crucial. Deci trebuie să câştigăm meciul cu Insulele Feroe pentru a putea vorbi de cel cu Norvegia ca fiind crucial în cursa calificării. Dacă vom câştiga în Insulele Feroe, şi sigur vom câştiga, dacă Spania se va impune în cele două meciuri cu Norvegia şi Suedia... atunci şi un egal (n.r. - cu Norvegia) plus o victorie cu 1-0 cu Suedia ne poate califica la Campionatul European. Sper ca băieţii să îşi recâştige acea încredere de la începutul mandatului meu şi să arătăm bine în acest sfârşit de preliminarii. În Feroe le voi cere să câştige la un gol diferenţă, nu la scor mare, asta le voi cere", a spus Contra.

Pentru această dublă selecţionerul are o singură incertitudine: "Benzar are o lovitură la genunchi suferită acum două zile la un antrenament. Va veni mâine la Bucureşti, doctorul îl va evalua şi vom vedea dacă trebuie să chemăm alt jucător în locul lui sau nu. Variante sunt, avem o listă destul de mare, pe fiecare post sunt câte 3-4 jucători. Aşa că avem mereu soluţii. Dar în momentul de faţă nu mai sunt alte semne de întrebare, toţi băieţii sunt bine".

"Se pare că gazonul de pe Arena Naţională se rupe foarte repede în startul meciurilor şi atunci intervine oboseala şi nu poţi să joci foarte bine pe un asemenea teren. Dar jucătorii profesionişti se adaptează cât mai repede la condiţiile meteo sau la starea terenului, asta înseamnă să fii jucător profesionist", a adăgat tehnicianul.

Contra a explicat că Florinel Coman şi Dan Nistor au fost convocaţi pentru că sunt cei mai în formă jucători de la FCSB şi Dinamo. "De ce de fiecare dată vorbim de anumiţi jucători? Florinel Coman este într-o formă bună, a demonstrat asta aseară. Şi el, şi Dan Nistor. Ei au fost alegerile mele de la cele două echipe pentru că ei chiar sunt jucătorii cei mai în formă de acolo. Eu mi-aş dori ca toate meciurile din campionat să aibă intensitatea de la derby-ul de aseară. Dacă ar avea acelaşi dramatism, aceeaşi agresivitate cred că ar creşte mult în valoare şi campionatul intern", a menţionat Cosmin Contra.

Acesta speră ca Alexandru Mitriţă să dea la prima reprezentativă acelaşi randament de la echipa de club, New York City FC: "Dacă Alexandru Mitriţă face diferenţa în Statele Unite atunci sper să facă diferenţa şi în meciurile cu Insulele Feroe şi Norvegia. Sper să aibă acelaşi randament şi la echipa naţională. Îmi doresc să aibă aceeaşi poftă de gol şi la naţională. Îl vom evalua, pentru că ultima experienţă cu el după ce a venit din America nu a fost prea bună. Vom vedea".

Selecţionerul susţine că Răzvan Marin nu trece printr-o perioadă bună din punct de vedere mental. "Răzvan Marin trece printr-o perioadă mai puţin bună, e clar că a pierdut postul de titular la Ajax. Dar asta se întâmplă la echipele mari unde concurenţa e foarte mare. Dar el când a avut ocazia să joace titular a făcut-o foarte bine. La naţională vom vedea, e clar că mental el nu trece printr-o perioadă bună. Vom evalua în această săptămână şi vom vedea ce se va întâmpla. De ce îl comparăm mereu pe Răzvan Marin cu Frenkie de Jong? Asta e prima greşeală pe care a făcut-o toată lumea. El e un jucător total diferit cu nişte calităţi total diferite de cele ale lui Frenkie de Jong. Răzvan nu trebuia să intre în locul nimănui la Ajax. Frenkie de Jong este Frenkie de Jong, a plecat la Barcelona, iar Răzvan Marin a jucat la Standard Liege şi e un jucător pe care Ajax se bazează pe viitor. Dar trebuie mai întâi să se adapteze", a mai afirmat Contra.

Echipa naţională de fotbal a României va întâlni reprezentativa Insulelor Feroe, în 12 octombrie, de la ora 19:00, pe stadionul Torsvollur din Torshavn, şi Norvegia, la 15 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti (ora 21:45).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
07:30
Blat cu Mutu, la Dinamo „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
Blat cu Mutu, la Dinamo „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
06:45
Fiul lui Varela e revelația A descoperit fotbalul când tatăl său era la FCSB. Azi impresionează în Serie A
Fiul lui Varela e revelația A descoperit fotbalul când tatăl său era la FCSB. Azi impresionează în Serie A
23:52
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
22:58
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
20.10
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
Citește mai mult
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”

Ce ignoră PMB și Ciprian Ciucu în criza șobolanilor din București. Când zbiară la cetățeni că hrănesc porumbei, se luptă cu Bunuțu', cu Mary Poppins și cu trilioane de poze din Piața San Marco
B365
19.10