Dan Petrescu, declarație surprinzătoare după 0-1 cu AZ Alkmaar: "Cred că meritam victoria"

CFR Cluj a obținut doar un punct din primele trei meciuri disputate în grupele Conference League, dar Dan Petrescu a afirmat că este mulțumit de atitudinea jucătorilor săi. Chiar dacă AZ Alkmaar s-a impus cu 1-0 după un meci în care a avut ocaziile mai importante, antrenorul campioanei României consideră că echipa sa merita să obțină victoria.

Dan PetrescuFoto: ESPA Photo Agency/CSM / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Sunt dezamăgit de rezultat, atât. Restul nu. Cred că meritam victoria, nici măcar egal. Repriza a doua a fost toată a noastră. Atitudinea a fost bună, a fost altceva faţă de ultimul meci. Un egal era cel puţin ce meritam.

Cred că aţi văzut ce echipă bună au. Din păcate am luat gol mult prea uşor. Acum e foarte greu să mai emitem pretenţii la calificare. Dacă făceam şi noi egal era încă deschisă (n.r. lupta).

Golul m-a supărat, pentru că n-avea voie să dea singur cu capul în careu. În repriza a doua cred că am avut un penalti, cred că a fost un henţ clar pe care nu l-am primit. Băieţii sigur sunt supăraţi acum, dar trebuie să ridice capul pentru că urmează un meci greu cu Sepsi şi trebuie să aibă aceeaşi atitudine", a spus Petrescu la Pro X.

CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa AZ Alkmaar, într-un meci din etapa a treia a grupei D a Conference League.

Golul a fost marcat de Karlsson, în minutul 18.

Tot joi, Jablonec și Randers au terminat la egalitate, scor 2-2 (Cvancara '35, '53 / Odey '36, '90).

Clasament Grupa D:

1. AZ Alkmaar (4-2 golaveraj) 7 puncte

2. Jablonec (3-3) 4

3. Randers (5-5) 3

4. CFR Cluj (1-3) 1.

Etapa a patra programează, la 4 noiembrie, de la ora 19:45, partidele AZ Alkmaar – CFR Cluj şi Randers – Jablonec.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365