David de Gea, Ter Stegen și Reina, nemulțumiți de mingea oficială a CM 2018: "Vom avea mari probleme. Ar trebui să o schimbe, încă e timp"

David de Gea, Ter Stegen și Reina, nemulțumiți de mingea oficială a CM 2018: "Vom avea mari probleme. Ar trebui să o schimbe, încă e timp"

Telstar 18, mingea oficială a Campionatului Mondial din Rusia, este utilizată în amicalele din această perioadă, iar portari precum David de Gea, Pepe Reina și Marc-André ter Stegen și-au exprimat deja nemulțumirile. Mingea care va fi folosită la turneul final din vara acestui an amintește de cea lansată la Cupa Mondială din Mexic, în anul 1970.

Mingea Telstar 18Foto: fifa.com

"Are o traiectorie ciudată, un zbor incontrolabil și există mult timp la dispoziție pentru îmbunătățire", a fost verdictul dat de cei trei portari.

"Pariez că în Rusia, cu un astfel de balon, vor fi cel puţin 35 de goluri din afara careului, pentru că este greu de controlat. Și este acoperită cu un strat de plastic care face dificilă menținerea. Noi, portarii, vom avea mari probleme. Ar trebui să o schimbe, încă e timp", a precizat Reina.

"Este foarte ciudată", a adăugat și De Gea, care a aparat poarta Spaniei în amicalul cu Germania, scor 1-1. Portarul lui Manchester United a fost învins de Thomas Muller, germanul inventând un șut superb din afara careului de 16 metri, prin care a trimis mingea direct sub bara porții apărate de David De Gea.

Nici Ter Stegen nu s-a declarat prea încântat de Telstar 18: "Se putea şi mai bine. Se mişcă foarte mult. Cred că, înainte de Mondiale, trebuie să ne obişnuim cu acest balon şi să încercăm să-l controlăm în cel mai bun mod posibil. Nu avem altă opțiune", a declarat Ter Stegen.

Lansată la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Adidas Telstar 18 se dorește a fi un omagiu adus primei mingi adidas folosită la Cupa Mondială din 1970 și 1974. Telstar 18 evocă cele mai frumoase amintiri ale Cupei Mondiale din 1970, marcată de legende precum Pele, Gerd Muller, Giacinto Facchetti, Pedro Rocha sau Bobby Moore.

Numele original provine din poziționarea sa ca "Star de televiziune". Este prima minge decorată cu pentagoane negre, care a schimbat design-ul din fotbal pentru totdeauna, modelul fiind conceput pentru a se evidenția pe ecranele alb-negru ale televizioarelor. Aproape 50 de ani mai târziu, Telstar 18 dispune de o carcasa nouă, de înaltă tehnologie, cu elemente care includ ambalaje reciclate.

Telstar 18 dispune și de un cip NFC inserat - prima dată când se utilizează un cip în realizarea unei mingi oficiale de fotbal - și la momentul actual devine cea mai inovativă minge a Campionatului Mondial. Cipul facilitează consumatorilor interacțiunea cu mingea folosind un smartphone. În momentul interacțiunii, fiecare minge generează un cod unic, oferind conținut și informații exclusive pentru utilizator. Experiență personalizată și localizarea permit afișarea detaliilor specifice fiecărei mingi și le oferă utilizatorilor acces la provocări la care pot participa până la începutul Campionatului Mondial.

Rusia va găzdui ediția cu numărul 21 a Campionatului Mondial de fotbal. Competiția va debuta pe 14 iunie și se va încheia pe 15 iulie (finala la Moscova).

Rusia vs Arabia Saudită va fi meciul de deschidere de la CM de Fotbal, pe stadionul Luzhniki din Moscova (capacitate 81.000 de locuri).

Componența grupelor de la CM 2018:

Grupa A: Rusia, Arabia Saudită, Egipt, Uruguay

Grupa B: Portugalia, Spania, Maroc, Iran

Grupa C: Franța, Australia, Peru, Danemarca

Grupa D: Argentina, Islanda, Croația, Nigeria

Grupa E: Brazilia, Elveția, Costa Rica, Serbia

Grupa F: Germania, Mexic, Suedia, Coreea de Sud

Grupa G: Belgia, Panama, Tunisia, Anglia

Grupa H: Polonia, Senegal, Columbia, Japonia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
16:11
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365