Didier Deschamps, mândru de echipa sa: "Cu o astfel de stare de spirit putem răsturna munţii"

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a declarat, după calificarea în finala Cupei Mondiale, că este mândru de jucătorii săi, el precizând că echipa poate “răsturna munţii” cu starea de spirit actuală, relatează presa franceză, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt mândru de jucătorii mei şi de starea lor de spirit. Cu o astfel de stare de spirit putem răsturna munţii. Sunt tineri, vor fi şi mai puternici peste doi ani, peste patru ani. Însă suntem în finală", a spus Deschamps.

El a precizat că emoţiile de acum sunt diferite de cele din 1998, când a câştigat CM cu Franţa în calitate de jucător. "Este diferit, nu am acelaşi rol. Să văd privirile jucătorilor mei… Sunt foarte bucuros pentru ei, sunt mulţumit pentru mine. Putem câştiga titlul mondial, dar încă nu suntem acolo", a adăugat tehnicianul.

Franţa s-a calificat pentru a treia oară în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Sankt Petersburg, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Belgiei, în semifinalele competiţiei. Golul a fost marcat de Umititi '51. În finală, Franţa va întâlni învingătoarea din a doua semifinală, Anglia - Croaţia, care va avea loc, miercuri, de la ora 21.00, la Moscova.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:25
Gafă imensă la FCSB! FOTO. Gol primit cu Bistrița după o eroare inexplicabilă! Ce a putut să facă Batubinsika

21:37
Bîrligea, „dublă” în Serie A FOTO. Atacantul naționalei profită de șansă! Dezlănțuit pe final de meci la Frosinone!

20:59
LIVE Gloria Bistrița - FCSB, în etapa #2 din Cupa României. Gazdele deschid scorul după o eroare colosală a defensivei lui Reghecampf!

21:58
„Nu așa am pregătit meciul” Filipe Coelho, iritat de remiza cu Voluntari + ce zis despre tensiunile cu Nsimba

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

Soluția Ciucu pentru parte din problemele cu apa caldă și căldura din București. Cuvântul magic e SACET
B365
28.10