Chelsea bagă mâna adânc în buzunar pentru  Enzo Maresca
Enzo Maresca

Chelsea bagă mâna adânc în buzunar pentru Enzo Maresca

• Enzo Maresca  (44 de ani) a semnat cu Chelsea, anunță Fabrizio Romano, jurnalistul italian specializat în mercato.
• Maresca vine după un sezon excelent la Leicester City, acolo unde a reușit promovarea în Premier League.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Conducătorii de pe Stamford Bridge au decis să le plătească celor de la Leicester City 10 milioane de euro pentru aducerea fostului jucător de la Sevilla.

Patronii americani ai clubului au renunțat la serviciile lui Mauricio Pochettino, după ce acesta a încheiat sezonul pe locul șase în Premier League.

Enzo Maresca a semnat un contract pe cinci ani cu Chelsea

Italianul și-a început cariera de antrenor sub coordonarea lui Pep Guardiola, la grupele de juniori de la Manchester City, în 2020. A făcut trecerea la seniori în 2021, atunci când a preluat Parma, în Serie B, cu obiectivul promovării imediate.

El a fost demis la doar șase luni de la instalare, după un început dezamăgitor de campanie, și a revenit la City, înainte de a semna cu Leicester în iunie anul trecut.

Proaspăt retrogradată în Championship, Leicester a avut un sezon senzațional sub conducerea lui Maresca.

Tânărul tehnician și-a elaborat viziunea strategică într-un interviu pentru Coaches' Voice:

Cel mai important este jocul pozițional. Antrenorul trebuie să abordeze fiecare joc ca o partidă de șah: elaborează un plan, studiază mișcările adversarilor și pregătește aranjarea pieselor Enzo Maresca

Disciplină italiană la Chelsea

La Leicester a preferat o formație flexibilă, 4-4-2 sau 4-3-3, în funcție de situație, cu o posesie extinsă și un pressing agresiv pentru a recupera cât mai repede balonul.

Capacitatea lui Maresca de a motiva și lucra cu jucători tineri pare să fi cântărit decisiv pentru șefii lui Chelsea. Aceștia au considerat că italianul poate disciplina și dezvolta jucători tineri de mare valoarea precum Mudryk sau Caicedo.

Misiunea lui Maresca se anunță una dificilă. Acesta va fi nevoit să disciplineze echipa și să o conducă cel puțin către un loc de Liga Campionilor.

O eventuală ratare a acestui obiectiv sau un start slab i-ar putea aduce demiterea rapidă, așa cum s-a întâmplat cu predecesorul său.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11