Frank Lampard, aproape de a fi noul antrenor al echipei Everton

Frank Lampard este pe cale să devină noul antrenor al lui Everton, după ce conducătorii grupării din Liverpool i-au oferit fostului mijlocaş al naţionalei Angliei postul rămas vacant după demiterea lui Rafa Benitez, relatează BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lampard, în vârstă de 43 de ani, este liber de contract de un an după ce a fost demis din funcţia de antrenor al echipei Chelsea. El încă nu a dat un răspuns celor de la Everton.

Portughezul Vitor Pereira şi interimarul Duncan Ferguson au avut, de asemenea, cel de-al doilea interviu pentru post vineri, dar clubul a decis să se orienteze către Lampard.

Rafael Benitez a fost demis în această lună, după ce a câştigat doar unul dintre ultimele sale 13 jocuri. Fostul antrenor al lui Liverpool a rezistat mai puţin de şapte luni în funcţie, iar echipa se află pe locul 16 în Premier League, la doar şase puncte deasupra zonei retrogradării.

Iniţial, Pereira părea pregătit pentru a primi postul după ce a avut discuţii "pozitive” şi a spus că oficialii clubului sunt "entuziasmaţi de ceea ce le-a propus".

Dar fanii au protestat şi au apărut graffiti la sediul clubului din Goodison Park pe care scria "Pereira afară, Lampard înăuntru".

Şi miercuri seara, aproximativ 100 de fani au susţinut un protest la Goodison în legătură cu modul în care este condus clubul.

Wayne Rooney a fost, de asemenea, în competiţie pentru acest rol, dar fostul jucător a refuzat dorindu-și să rămână la Derby County, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:24
Îngrijorare pentru Musiala Uli Hoeness: „Are o boală care nu se vindecă ușor” + Ce spune Matthaus despre situația jucătorului de la Bayern

11:06
„Orgasm politic!” Premierul Pedro Sanchez a savurat din plin triumful Spaniei la Mondialul din SUA: „Să primim trofeul de la Trump...”

11:19
E la terapie intensivă Coșmar pentru dubla campioană olimpică: a suferit arsuri, după incendiu izbucnit în propria locuință

09:59
„M-a abordat după două ore” VIDEO. Andreeva, reacție după ce Pegula a spus că rusoaica trebuie „pusă la punct”. Ce s-a întâmplat în culise

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365