Gluma zilei la Wimbledon: Cum ar putea arăta trei dintre semifinaliștii ediției în 2069

La vremuri noi, tot ei. Thiem, Zverev, Tsitsipas, Khachanov, Medvedev, Coric sau Kyrgios au părăsit Wimbledon-ul prematur, iar în semifinale îi vom vedea pe aceiași "nemuritori". Federer (aproape 38 de ani), Nadal (33 de ani) și Djokovic (32 de ani) par că nu vor să îmbătrânească, iar tenisul lor arată foarte bine (și) pe iarba londoneză.

Nadal, Federer si Djokovic si gluma zileiFoto: Reddit

Pentru a înțelege și mai bine dominația celor trei din circuitul ATP este de ajuns să menționăm că începând din 2004 doar 10 dintre cele 62 de turnee de Grand Slam nu au fost câștigate de unul dintre cei trei.

Federer a adunat 20 de Grand Slam-uri până acum (record absolut), Nadal 18, iar Djokovic 15. Sunt șanse mari ca unul dintre ei să mai încă unul după încheierea Wimbledon-ului.

Semifinalele din 2019:

*se vor disputa vineri

Federer vs Nadal (15-24 meciuri directe)

Djokovic vs Bautista Agut (7-3 meciuri directe)

Sursa foto: Imaginea zilei poartă marca KentBrockmanKrusty pe Reddit, ea fiind mai apoi preluată și de Tennis Memes pe Facebook.

Cum ar putea arăta trei dintre semifinaliștii de la Wimbledon la ediția din 2069:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

21:52
Coelho nu se hazardează Prima reacție după ce U Craiova a urcat pe primul loc în Superliga: „Nu este atât de important acum”

21:37
România, un nou eșec „Tricolorii” au fost învinși de Polonia, în preliminariile EHF EURO 2028 » Meci nebun la Tulcea

21:25
Ionuț Radu, bornă impresionantă A fost titular pentru Celta Vigo în La Liga, deși nu va juca la naționala României

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52