Publicat:
01.06
- Fără festivism, fără promisiuni. Doar bucuria intactă că putem fi cronicarii sportului
GOLAZO.ro. Un site de sport nou fără editorial de lansare, ce mai e și asta? O provocare? O aroganță? Sau poate doar un gest de normalitate? Nu a fost mereu așa. Pe 2 iulie 1997, acum 27 de ani, adică acum un secol!, apărea Prosport, cotidianul care schimba din temelie presa din România. Presa în general, nu numai presa sportivă. Cătălin Tolontan, redactor șef, Ovidiu Ioanițoaia, director. Pe lângă ei și câțiva dintre noi. Ca să onorez momentul, dar mai ales calitatea de editorialist, îmi încordasem mușchii și am scris un articol lung și pretențios. Probabil și prolix.
Cu delicatețe, Tolo mi-a atras atenția că lucrarea mea de debut la noul ziar este cam festivistă. Citise articolul, nu a modificat nicio virgulă, nici măcar pe aceea dintre subiect și predicat. Sigur că glumesc. Dar așa decurgeau lucrurile. Libertatea era subînțeleasă. Era un exercițiu de respirație aerobă. Am ținut minte lecția care nu fusese de fapt decât o observație colegială. Prietenească. Nu suntem doar colegi, ne leagă lucruri mai profunde. Astăzi, cu temele mai bine făcute, dar și cu niște mii de ore de uzură nervoasă la activ, începem ceva nou. Cu emoții reale. Fără promisiuni, cu bucuria intactă că aparținem unei profesii în care actualitatea și neprevăzutul nu îți permit blazarea.
Ați observat că nimeni nu a promis nimic. Cred că nu vom fi nici epici, nici wow, nici bombastici. Interviul cu Cristi Chivu al lui Cătălin Țepelin, radiografia lui Dan Udrea pe marginea meciului de adio al Generație de Aur, reportajul în Ucraina realizat de Theo Jumătate sunt exemple de jurnalism profesionist, neemfatic. Se întâmplă că ne așteaptă o vară plină de emoții, cu un Campionat European de fotbal și Jocurile Olimpice de la Paris, competiții la care România este parte. În seara asta se joacă finala Champions League. Ce poate fi mai frumos pentru un ziarist sportiv?
Așa că măcar o vreme nu va mai trebui să mestecăm ce a mai spus Becali. Mai nou și Rotaru, și Iftime. Dar, să nu fim ipocriți, la un moment dat ne vom întoarce și la ei. Nu poți scrie și vorbi despre FCSB sau Craiova făcând abstracție de oamenii care conduc aceste cluburi. Care dau banii, decid transferurile și hotărăsc primul 11. Nu trăim într-un buncăr inexpugnabil cum își construiesc mai nou miliardarii pentru a supraviețui extincției planetei. Trăim printre oameni și încercăm să reflectăm evenimentele lumii sportului. Să le dăm o interpretare, un sens.
Mie mi se pare de ajuns.
