GSP: „Nu am avut niciun ajutor!". Raluca și-a schimbat cetățenia 
dezamăgită de România. Patru ani mai târziu și-a dat seama ce a însemnat
 decizia

GSP: „Nu am avut niciun ajutor!". Raluca și-a schimbat cetățenia dezamăgită de România. Patru ani mai târziu și-a dat seama ce a însemnat decizia

Povestea ei e una de notorietate în lumea tenisului românesc. Raluca și-a luat cetățenia cipriotă în 2019, în speranța că va beneficia de condiții mai bune de antrenament, dar și de atenția pe care federația de la București nu i-a acordat-o. Patru ani mai târziu, la orizont apar primele roade ale deciziei sale.

Raluca Georgiana ȘerbanFoto: Foto Olimpik/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Constănțeanca Raluca Georgiana Șerban (25 de ani), care din 2019 evoluează sub steagul Ciprului, a bifat, săptămâna aceasta, prima apariție pe tabloul principal al unui turneu WTA250.

Ocupanta locului 155 în ierarhia feminină a luat startul în întrecerea de la Bogota (Columbia) și și-a relatat experiența de acolo într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, pe care puteți să îl citiți integral aici.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Verdict incredibil  Maroc câștigă   Cupa Africii la „masa verde”!  De ce CAF a lăsat-o fără trofeu pe Senegal
Campionate
17.03

Citește mai mult

Manchester City, out din Liga Campionilor    Real Madrid  s-a impus și pe Etihad! S-a stabilit primul sfert de finală + Sporting,   remontada  de poveste 
Liga Campionilor
00:00

Alegeri FRF    LIVE de la 11:00.  Burleanu vs. Drăgan pentru șefia Federației + alte 7 funcții puse în joc:   duel FCSB - Dinamo  pentru un post-cheie
Nationala
10:50

„Merg cu Elias”    Mihai Pintilii  a dezvăluit unde va antrena după despărțirea de FCSB: „Nu pot să-l trădez”
Superliga

Știri ultima oră
10:56
CFR, amenințată cu depunctarea Decizia luată de Comisia de Disciplină a FRF. Ce datorie au ardelenii și către cine

10:37
„Obiectivul: naționala României” Gică Hagi, despre posibilitatea preluării primei reprezentative: „Lucrurile sunt foarte simple”

10:28
„3 goluri pentru plângăcioși” Pathe Ciss râde de marocani, după ce Senegal a fost deposedată de Cupa Africii la „masa verde”

09:54
Discuții aprinse FOTO. Guardiola și Rudiger, despărțiți de Arbeloa! Antrenorul lui Man. City, ironii după eliminarea din Ligă

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Setea de putere a lui Burleanu

Silviu Tudor Samuilă: Setea de putere a lui Burleanu

Utopia onoarei

Cristian Geambașu: Utopia onoarei

Cristian Geambașu: Utopia onoarei
Moralitatea dinastiei Burleanu

Dan Udrea: Moralitatea dinastiei Burleanu

Meci bun, arbitraj de județeană

Cristian Geambașu: Meci bun, arbitraj de județeană

Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Cristian Tudor Popescu: Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Ce caută  Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?
Dinamo, fraierul care stă civilizat la coadă!

Dan Udrea: Dinamo, fraierul care stă civilizat la coadă!

Corbu de pretutindeni

Cristian Geambașu: Corbu de pretutindeni

Fede Valverde, jucătorul infinit

Theodor Jumătate: Fede Valverde, jucătorul infinit

Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / <span>n-au</span> făcut ceva în viață
„Mașina de tocat carne”

Cristian Geambașu: „Mașina de tocat carne”

Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc
Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Dan Udrea: Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs
Și tu, Mirele?

Cristian Geambașu: Și tu, Mirele?

Cristian Geambașu: Și tu, Mirele?
12 ani cu Burleanu: „Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult?!”

Dan Udrea: 12 ani cu Burleanu: „Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult?!”

Câți bani pierde FCSB din cauza lui Charalambous

Cristian Geambașu: Câți bani pierde FCSB din cauza lui Charalambous

Semnul monstrului,  semnul curajului

Cristian Tudor Popescu: Semnul monstrului, semnul curajului

Secretul din Dubai

Dan Udrea: Secretul din Dubai

Dan Udrea: Secretul din Dubai
Ne ceartă  Tase și Pancu!

Cristian Geambașu: Ne ceartă Tase și Pancu!

Top stiri
CNSAS redeschide dosarul lui Gigi Nețoiu  Solicită instanței confirmarea că   a fost ofițer al Securității!
Diverse

Haos înaintea alegerilor de la FRF   La solicitarea   GOLAZO.ro  , FRF a anunțat marți seară câți membri au drept de vot:    „Va fi circ!”. 

FCSB aruncă în aer alegerile FRF  Anunțul făcut de   Gigi Becali:  „Mergem la TAS! O fac pentru demnitatea mea”

Bucureșteancă panicată de niște vești ciudate despre vreme: Eu nu duc și-o primăvară bipolară! Blestemăția de vortex Arctic ar mai da o tură pe la noi
B365

Se mai califică FCSB &icirc;n cupele europene?Campioana va juca &icirc;n premieră &icirc;n play-out!
Sondaj
18.03

Se mai califică FCSB în cupele europene? Campioana va juca în premieră în play-out!

Se va califica FCSB în cupele europene?

DA %
NU %