Tottenham a anunţat că portarul Hugo Lloris, care a suferit o dislocare a cotului stâng, nu are nevoie de operaţie, dar nu îşi va mai relua antrenamentele în acest an, informează lequipe.fr.
Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia
Căpitanul naţionalei Franţei şi al echipei Tottenham s-a accidentat, sâmbătă, în meciul pierdut de vicecampioana Europei, în deplasare, cu scorul de 0-3, în faţa formaţiei Brighton, în etapa a VIII-a din Premier League.
Lloris, care a suferit o afecţiune a ligamentelor cotului, a fost schimbat cu argentinianul Paulo Gazzaniga în minutul 8, când gazdele aveau deja 1-0.
La naţionala Franţei, locul lui Lloris va fi luat de portarul echipei Olympique Marseille, Steve Mandanda, potrivit News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro