Se schimbă situația lui Ianis Hagi   Ce s-ar putea întâmpla cu Ianis  în meciul următor al lui Rangers
Ianis Hagi, sâmbătă, împotriva lui Dundee United Foto: Imago

Se schimbă situația lui Ianis Hagi Ce s-ar putea întâmpla cu Ianis în meciul următor al lui Rangers

  • Ianis Hagi a jucat la 1-1 cu Dundee United, sâmbătă, întreaga repriză secundă la Rangers. 
  • Managerul Philippe Clement a spus: „Hagi a transformat meciul. Dacă jucăm așa, vom câștiga multe partide”. 
  • Pe 1 decembrie, în următoarea etapă de campionat, Ianis are șanse mari să fie, în premieră, titular la Rangers în acest sezon.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Două luni, Ianis Hagi nu a jucat niciun meci Rangers. A fost trimis la echipa secundă din cauza unei probleme contractuale: clubul nu voia să-i mărească salariul la cea de-a 100-a partidă pentru albaștri.

Drăgușin, apreciat  Ce a evidențiat managerul lui Tottenham, după 4-0 cu City: „Nu s-a temut să facă acest lucru” +  Cât va mai fi titular
Citește și
Drăgușin, apreciat Ce a evidențiat managerul lui Tottenham, după 4-0 cu City: „Nu s-a temut să facă acest lucru” + Cât va mai fi titular
Citește mai mult
Drăgușin, apreciat  Ce a evidențiat managerul lui Tottenham, după 4-0 cu City: „Nu s-a temut să facă acest lucru” + Cât va mai fi titular

Odată rezolvat acest conflict, mijlocașul a fost rechemat în lot de managerul Philippe Clement pentru competițiile interne, pentru că „tricolorul” nu a fost trecut pe lista UEFA pentru faza principală a Europa League.

38 de goluri
a influențat Ianis Hagi (16 reușite, 22 de assisturi) în 102 meciuri jucate la Glasgow Rangers în toate competițiile, din ianuarie 2020

„E total lipsit de respect să-l lași rezervă pe Hagi când nu ai calitate și control”

Totuși, Clement a apelat destul de puțin la numărul 30.

  • 6 octombrie, campionat: Hagi a intrat imediat după pauză la 2-0 cu St. Johnstone. A reușit un assist, dar a fost eliminat în minutul 81, după un tackling pe glezna adversarului. 
  • 30 octombrie, campionat: ultimul sfert de oră la 1-2 cu Aberdeen.
  • 23 noiembrie, campionat: a jucat întreaga repriză secundă la 1-1 cu Dundee United. 

Pe 10 octombrie, după ce îl ținuse o partidă întreagă pe banca de rezerve la 1-0 cu Hearts, presa l-a criticat pe manager.

„Clement e probabil cel mai mare dușman, propriul dușman. Unele decizii, înlocuiri în timpul meciurilor, ridică semne de întrebare”, a comentat Gavin Kelly într-un editorial pentru Rangers News.

E total lipsit de respect să-l lași rezervă pe Hagi, fotbalist care poate face diferența, într-un joc în care nu ai calitate și control Gavin Kelly, Rangers News

„Hagi a transformat meciul. Dacă jucăm așa, vom câștiga multe partide”

În weekend, după 1-1 cu Dundee United, Clement a admis că apariția lui Ianis a schimbat jocul în repriza secundă.

„Unii jucători nu au suficientă calitate cu mingea la picior. Pierdem prea multe baloane ușoare, greșim prea multe pase”, a spus tehnicianul, nemulțumit.

O deviere cu exteriorul a lui Hagi în timpul meciului cu Dundee United Foto: Imago O deviere cu exteriorul a lui Hagi în timpul meciului cu Dundee United Foto: Imago
O deviere cu exteriorul a lui Hagi în timpul meciului cu Dundee United Foto: Imago

Printre ei, ivorianul Mohammed Diomande, înlocuit la pauză tocmai cu Ianis.

Managerul a reliefat influența lui Hagi și a lui Danilo, ambii jucând în a doua parte a meciului.

„Sunt fericit că au revenit la echipă după o lungă absență”, a declarat Clement. Brazilianul, după accidentare.

Apariția lui Ianis și Danilo au transformat jocul. Și eu, și fanii am văzut ceea ce voiam să vedem la Rangers. Dacă jucăm astfel, vom câștiga multe meciuri Philippe Clement, managerul lui Rangers

Hagi, șanse mari să fie titular la Rangers în următoarea etapă

E de așteptat ca situația lui Hagi să se schimbe în perioada imediat următoare la Rangers.

Dacă el nu va putea fi inclus în lotul „Sky Blues” în deplasarea de joi de la Nice, în Europa League, pentru că nu e pe lista UEFA, modificarea va fi cel mai probabil în viitoarea etapă a primei ligi scoțiene.

Duminică, 1 decembrie, Ianis are șanse mari să joace încă din start, pe terenul lui St. Johnstone. Tot cu St. Johnstone a evoluat întâia oară în actuala stagiune.

Ar fi prima titularizare a lui Hagi în 2024 la Rangers.

2026 este anul
în care expiră contractul lui Ianis Hagi cu Glasgow Rangers

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11