Învins de Novak Djokovic, Nick Kyrgios surprinde: Sârbul nu este cel mai dificil adversar întâlnit în carieră

Novak Djokovic s-a impus la Wimbledon 2022 în fața lui Nick Kyrgios după un meci de trei ore. Chiar dacă sârbul a ajuns la 21 de Grand Slamuri cucerite de-a lungul carierei, adversarul său din marea finală consideră că nu el este cel mai dificil oponent întâlnit vreodată.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nole a câștigat, scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6(3), contra lui Kyrgios în finala de la All England Club.

Nick Kyrgios consideră că Roger Federer este cel mai dificil adversar întâlnit în carieră

Australianul este de părere că, deși Rafael Nadal și Novak Djokovic sunt incontestabil foarte puternici, dacă nu joci la cel mai înalt nivel în fața lui Federer, vei părăsi arena în cel mai scurt timp.

„Așa cum am spus înainte, am avut șansa de a câștiga finala. Nole nu te face să te simți la fel de rău ca Federer.

Cred că dintre cei 3 jucători mari, Federer te poate face să te simți foarte rău, parcă te face să vrei să părăsești terenul. El poate face ca lucrurile să pară foarte rapide și că terenul este foarte mic.

Nadal și Djokovic îți permit să joci puțin din spate și dacă nu joci grozav, atunci te chinui. Dar Federer te poate distruge cu adevărat și te poate scoate foarte repede de pe teren" - Nick Kyrgios, conform Sportskeeda.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Rafael Nadal 22

2 Novak Djokovic 21

3 Roger Federer 20.

Sportivii cu cele mai multe titluri cucerite la Wimbledon - Era Open

1 Roger Federer 8 (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017)

2 Pete Sampras 7 (1993, 1994, 1995, 1997, 1998, 1999, 2000)

2 Novak Djokovic 7 (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022)

3 Bjorn Borg 5 (1976, 1977, 1978, 1979, 1980).​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:28
Țintă nouă pentru FCSB? Jucătorul din Liga 1 care i-a atras atenția lui Becali: „Foarte puternic”

21:44
Cupa României FRF a anunțat programul etapei a doua + Dinamo a vrut să mute meciul cu Chindia, dar a fost refuzată

22:01
LIVE PSG - Barcelona și alte 7 partide se joacă ACUM în Liga Campionilor » Răzvan Marin, titular cu Manchester City

20:15
FRF schimbă regulamentul Anunțul făcut de Răzvan Burleanu: „De la un an la altul au loc diferite intervenții”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
16:33

Citește mai mult

„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala
17:32

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”
Superliga
18:03

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365
19.10