Dan Udrea Istvan Kovacs, parte din rețea. Prestația slabă și arogantă din Dinamo - U Cluj s-a încheiat cu felicitări din partea lui Vassaras. Așa funcționează arbitrajul

• În arbitraj nu contează foarte tare cât de bun ești, ci cine sunt oamenii care te susțin
• Kovacs va arbitra finala UCL nu pentru că e foarte bun, ci pentru că Vassaras e extrem de influent
• Argumentul pentru cele două enunțuri de mai sus e modul în care Istvan s-a prezentat la Dinamo - U Cluj, dar și scena de după meci

Puține meserii sunt cele în care poți comite erori peste erori și cu toate acestea să rămâi în top. Sunt domenii în care competența bate influența, nu și în arbitraj.

Istvan Kovacs va arbitra finala Champions League din acest sezon. Toată România fotbalistică a început să vibreze la această veste și ni se cere să fim emoționați și mândri ca atunci când podiumul de la individual compus, în concursul de gimnastică, de la Sydney, a fost exclusiv românesc.

Victoria lui Kovacs e pe persoană fizică

Mărturisesc că încă n-am înțeles de ce o victorie, pe persoană fizică a unui arbitru, trebuie privită ca un succes al fotbalului din toată România.

De fapt, delegarea lui Kovacs la PSG-Inter e încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că în arbitraj acționează și contează doar rețeaua de relații și influențe. Atât.

Vineri, Kovacs a arbitrat Dinamo - U Cluj. Ultima lui apariție, printre cele foarte rare, în Liga 1. Vassaras a venit special la meci. Nu ca observator oficial, ci pentru a își urmări omul pe care a reușit să-l împingă, grație legăturii pe care o are cu secretarul general UEFA.

Diferența dintre Kovacs și un arbitru mare precum Orsato

Ce a văzut Vassaras am văzut cu toții. O prestație dezamăgitoare a centralului. Fault clar asupra lui Chipciu, peste care s-a trecut fără a se dicta penalty. Apoi, galben pentru proteste, acordat corect, după care gestionarea fazei ca unul care caută răzbunare pentru că jucătorul nu s-a supus deciziei, nu ca unul care ar trebui să nu-și dorească să fie în centrul atenției.

Kovacs s-a dus după Chipciu, așteptându-i orice gest care putea atrage al doilea avertisment. Și a venit. Și imediat l-a eliminat.

Acum câțiva ani, Orsato, în ultimele lui meciuri conduse, avusese de gestionat o fază asemănătoare, cu un fotbalist extrem de iritat, care gesticula nervos. A mers la el, i-a dat galben, apoi imediat s-a întors cu spatele și a plecat de acolo, ignorând jucătorul și evitând astfel provocarea unui al doilea galben.

Aceasta e atitudinea unui arbitru care nu caută să fie el personaj principal. Nu e cazul și cu Kovacs.

Scena sfidătoare de după meci

Mai departe, în meciul de aseară, chiar sub ochii lui, henț în afara oricărui dubiu la golul Clujului. N-a văzut, l-a validat și doar intervenția VAR l-a salvat.

După meci, Vassaras a mers să-l îmbrățișeze și să-l felicite. Așa au funcționat întotdeauna lucrurile în arbitraj. Nu contează cât de slab arbitrezi și câte meciuri viciezi, contează pentru cine faci acele erori și mai ales cât de puternici sunt oamenii pe care îi ai în spate.

Tații și „tații” din arbitraj

„Meritul lui Kovacs e că n-a avut nici un tată în spate, care să-l împingă”, a spus recent Balaj despre cariera lui Istvan.

Așa este, a existat și există o rețea de foști arbitri români care au influențat parcursul fiilor lor, deveniți și ei arbitri. Tatăl lui Kovacs nu a fost arbitru, Însă în acest domeniu există tați și dincolo de legătura de sânge. Sunt oamenii care au continuat să țină această meserie într-o zonă întunecată.

Apariția VAR-ului le-a mai redus din putere și influență arbitrilor. Și este foarte bine că s-a întâmplat așa. Din păcate, pentru fotbal, arbitrajul are încă resurse de a-și regenera instinctul de castă.

Nu aplaudăm așa ceva

Un central e cel mai slab de pe teren la Dinamo - U Cluj, dar e felicitat ostentativ după meci chiar de șeful CCA, iar peste două săptămâni va oficia la finala UCL.

Iar noi ar trebui să stăm și să aplaudăm aceste lucruri ca pe o victorie a meritocrației și onestității în fotbal? Nu, mulțumim!