JO 2020, canotaj: Ce au declarat componentele echipei de 8+1 a României după ratarea medaliilor olimpice

JO 2020, canotaj: Ce au declarat componentele echipei de 8+1 a României după ratarea medaliilor olimpice

România a încheiat doar pe locul șase, vineri, finala probei feminine de 8+1 din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. După cursă, componentele echipajului au declarat că au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a obține o medalie olimpică. Mai mult, una dintre canotoarele române a avut nevoie de acordarea primului ajutor după efortul depus.

Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: frcanotaj.ro

Echipajul alcătuit din Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea a obținut doar locul șase în finala probei de 8+1, deși scosese timp de record mondial și olimpic în calificări.

Denisa Tîlvescu, campioană mondială şi multiplă campioană europeană, a căzut pe ponton la câteva minute după finală, epuizată de efortul depus în barca de 8+1. Medicii au sărit şi i-au acordat primul ajutor, iar după câteva minute sportiva noastră şi-a revenit şi a plecat pe picioare, chiar dacă fusese adus un scaun cu rotile.

Explicațiile canotoarelor române pentru ratarea medaliilor

  • ''Împreună cu colegele mele am făcut cea mai bună cursă a noastră. De obicei o cursă bună nu ţine de rezultat, o cursă bună ţine de cum o simţi, de cum pleci şi dacă faci mult mai bine decât la antrenament şi în celelalte curse. Asta înseamnă o cursă bună şi dacă nu am venit pe podium, nu suntem triste. Am dat tot ce am putut şi chiar ne-am depăşit.
  • Azi am simţit că am fost mai echipă ca niciodată, am avut încredere în noi cum n-am avut niciodată de când suntem în formula asta. Nu cred că ne-a lipsit ceva, iar într-o cursă, automat, ceea ce simţim noi simte şi adversarul care a vrut să ne bată, pentru că am stabilit recordul mondial acum două zile. Poate că celelalte au avut un pic de noroc, dar ăsta e sportul, unii câştigă şi alţii pierd. Din asta noi trebuie să învăţăm, noi suntem tinere şi mai este puţin până la Paris.
  • Eu am simţit că am plecat mult mai tare decât în cursa în care am scos recordul mondial şi dacă vom rămâne tot în formula asta, vom fi ambiţionate să facem mult mai bine. 'Feelingul' din echipă a fost unul de nedescris şi pentru asta sunt mulţumită de echipă şi ştiu că a dat fiecare cât a putut. Dacă se mai putea puţin, probabil eram dezamăgită, dar eram obosite rău, am dat tot ce am putut'' - Magdalena Rusu, 21 ani, locul 6 la CM de la Linz în 2019, campioană europeană în 2019, 2020, 2021.
  • ''A fost o cursă bună, ne-am dorit mult mai mult, dar nu s-a putut mai mult. Ne dorim ca data viitoare să fim mai puternice. Sunt supărată, nimeni nu e fericit pentru un loc şase. Toată lumea îşi dorea o medalie. Nu cred că ceva nu a funcţionat, totul a fost la fel cum ne-am antrenat'' - Viviana Bejenariu, 27 ani, campioană mondială în 2017 şi cvadruplă campioană europeană (2017, 2018, 2020, 2021) citată de Agerpres.
  • ''Nu pot să judec locul şase şi niciun alt loc. Asta a fost astăzi, noi am dat tot ce am putut. Dacă mai puteam să dau o lovitură în plus, da, atunci eram dezamăgită şi eram nemulţumită. A fost o cursă bună, am plecat motivate, dar aşa a fost azi. Toate ne doream un podium, dar dacă ştim că am dat tot, nu avem de ce să fim dezamăgite'' - Georgiana Dedu, 25 de ani, dublă campioană europeană (2020, 2021).
  • ''A fost o cursă grea, ne-am dorit mult mai mult, având în vedere că am scos record mondial în recalificări. Ne-am aşteptat la un loc pe podium cel puţin, dar nu a fost să fie astăzi. Suntem şi noi puţin şocate, trebuie să digerăm rezultatul final. Sunt şocată de locul nostru, pentru că a fost o cursă bună, am dat tot ce am putut, am fost într-o continuă urcare la 500, 750 şi 1.000 m, dar am terminat pe locul care am terminat. Sunt puţin dezamăgită, nu neapărat de mine, ci de rezultatul final - Amalia Bereş, 24 ani, triplă campioană europeană (2019, 2020, 2021).

În concursul olimpic de canotaj, care s-a încheiat vineri la Sea Forest Waterway, România a obţinut trei medalii: una de aur (dublu vâsle feminin - Ancuţa Bondar, Simona Radiş) şi două de argint (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari - patru rame masculin, respectiv Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă - dublu rame masculin).

Explicația unui eșec neașteptat la canotaj: România, doar locul șase în finala probei de 8+1 de la JO 2020

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:45
Dan Udrea Incredibilul caz Boutoutaou: De ce pentru Becali e mai important să nu confirme că e fotbalist decât să câștige FCSB meciuri!
Dan Udrea Incredibilul caz Boutoutaou: De ce pentru Becali e mai important să nu confirme că e fotbalist decât să câștige FCSB meciuri!
15:17
MM Stoica e contrazis Cum a ajuns gazonul de pe Arena Națională să fie distrus într-un timp record
MM Stoica e contrazis Cum a ajuns gazonul de pe Arena Națională să fie distrus într-un timp record
14:55
De ce lipsește Ionuț Radu Noi detalii despre situația portarului care va rata meciurile cu Polonia și Bosnia
De ce lipsește Ionuț Radu  Noi detalii despre situația portarului care va rata meciurile cu Polonia și Bosnia
14:31
„Am încercat să-mi iau viața” Mărturisire tulburătoare a unui jucător din ATP: „Sunt dovada vie că lucrurile se pot îmbunătăți”
„Am încercat să-mi iau viața” Mărturisire tulburătoare a unui jucător din ATP: „Sunt dovada vie că lucrurile se pot îmbunătăți”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
11:36
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate
13:59

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi
09:50

EXCLUSIV I Renașterea unui monument din Bucureștiul interbelic: Vila Constantin Bușilă. Strălucitul inginer a pierdut totul și a avut un sfârșit tragic
B365
00:00