Kylian Mbappe, golurile lui Pele și răspunsul francezului: "Ar fi posibil să înscriu 1000 de goluri dacă s-ar lua în considerare și cele de pe PlayStation"

Cel mai valoros tânăr fotbalist al momentului, Kylian Mbappe (20 ani), și marea legendă a Braziliei, Pele, s-au întâlnit întâlnit la Paris în cadrul unui eveniment organizat de un producător elvețian de ceasuri. Atacantul celor de la PSG a oferit declarația zilei, atunci când a făcut referire la recordul de goluri reușite de Pele: "Ar fi posibil să înscriu 1000 de goluri dacă s-ar lua în considerare și cele de pe PlayStation", informează sports.inquirer.net.

HotNews.roFoto: Hotnews

Discuția dintre cei doi a fost una amicală, presărată pe alocuri cu glume, cel mai bun marcator din istorie declarând despre Mbappe: ”Cred că mă invidiază, de aceea vrea să-mi copieze performanțele”. Francezul a recunoscut referitor la afirmația lui Pele :”Știam că o să intru în istorie dacă înscriu în finală (n.r. din 2018, câștigată de Franța cu 4-2 în fața Croației)”.

Cunoscut faptul că Pele are în palmares trei titluri mondiale(1958, 1962,1970), Mbappe a precizat pe această temă: ”Ar fi imposibil (n.r. să ajungă la trei titluri mondiale cucerite cu Franța). Desigur, atâta timp cât voi putea să câștig Cupe Mondiale, obiectivul meu va fi să le câștig, deoarece Franța este o mare națiune în fotbal”.

Începutul de carieră al amândurora este asemănător, aceștia fiind singurii adolescenți ce au înscris în finala unei Cupe Mondiale, Mbappe reușind să puncteze în finala contra Croației din 2018, scor 4-2, în timp ce omologul său a punctat în victoria contra Suediei, scor 5-2, în finala aceleiași competiții din 1958.

O altă asemănare este aceea că ambii au câștigat titlul de ”Cel mai bun tânăr jucător”.

Deseori asemănat ca stil de joc cu compatriotul său Thierry Henry, datorită tehnicii și vitezei demonstrate pe parcursul carierei la Arsenal, Barcelona și în special pentru selecționata Franței, Pele a susținut că este impresionat de viteza și inteligența din joc al lui Mbappe.

Replica spumoasă a întâlnirii i-a aparținut lui Mbappe, jucătorul lui PSG glumind pe seama celor peste 1000 de goluri înscrise de brazilian: ”Ar fi posibil să înscriu atâtea goluri dacă se iau în considerare și cele de pe PlayStation.Chiar dacă s-ar pune și golurile înscrise la antrenamente și ar fi dificil”, a adăugat atacantul parizienilor.

Jurnaliștii au fost invitați la întâlnirea dintre cei doi dar nu le-a fost permis să pună întrebări.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute

23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România

06:45
„Mintea mea a făcut scurtcircuit” Fotbalist profesionist, despre depresie: „Când am depășit 250 kg, mă gândeam că nu mă mai trezesc”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365