Tehnicianul Stelei, Marius Lacatus, a precizat ca daca echipa pe care o pregateste va pierde in deplasarea de la Targu-Jiu, iar CFR-ul va invinge pe Gloria Buzau, sansele ca formatia din Bulevardul Ghencea sa castige campionatul devin nule.
"Meciul cu CFR trebuie uitat, iar jucatorii nostri trebuie sa aiba o atitudine la fel de buna ca la meciul impotriva clujenilor. Pandurii sunt un adversar care a avut probleme, a schimbat antrenorul si sunt sigur ca sunt foarte motivati. Daca la Targu-Jiu pierdem, iar CFR castiga pe teren propriu cu Gloria Buzau, nu mai avem nicio sansa la titlu", a precizat "Fiara".
Partida Pandurii Targu-Jiu - Steaua va avea loc sambata, 8 martie, de la ora 20.45. De mentionat faptul ca militarii se afla pe locul trei in Liga 1, la o distanta de opt lungimi de liderul CFR Cluj.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro