Liga 1. Universitatea Cluj vs FC Dinamo: frate, frate, dar brânza-i pe bani!

Liga 1. Universitatea Cluj vs FC Dinamo: frate, frate, dar brânza-i pe bani!

Cel mai palpitant meci de baraj pentru menținerea/promovarea în prima divizie de fotbal a României se dă pe "Cluj Arena", sâmbătă, 21 mai, de la ora 20:30, între Universitatea Cluj și FC Dinamo. După București și Craiova, și Cluj ar putea avea două reprezentante în Liga 1, dacă "studenții" vor izbuti să-i trimită în "B" pe "roș-albi".

Pontul zileiFoto: Profimedia

Universitatea Cluj și Dinamo au în spate două galerii înfrâțite. Mai mult, gruparea "câinilor roșii" are trecere bună în Ardeal, unde deține principalul bazin cu fani din afara Capitalei.

Universitatea Cluj n-a izbutit promovarea directă, performanță atinsă de Petrolul Ploiești și de Hermannstadt Sibiu, așa că trebuie să accepte situația rezultată la finalul celor 10 runde de play-off.

"Sincer, 99% știam că vom merge la baraj. Ne așteaptă două meciuri în care, sperăm noi, să ne ridicăm la nivelul echipei de Liga 1, Dinamo. Păcat că nu am reușit să ne calificăm direct în Liga 1.

Toată lumea îmi dă o șansă de 1%. Eu cred în acest 1%. Am mare încredere în băieții mei. Vor fi două jocuri în care sper să facem o figură frumoasă. Să fim puternici, mai ales din punct de vedere mental, să punem probleme și, de ce nu, să promovăm.

(De ce 1%?) Nu știu. Toată lumea asta spune: că este Dinamo, că nu va retrograda niciodată din Liga 1. Este o idee din aceasta preconcepută și atunci, până la urmă, noi acceptăm opinia fiecăruia, dar credem în șansa noastră. Noi trebuie să demonstrăm pe teren. Eu îmi doresc cei mai buni arbitrii din România și echipa cea mai bună să promoveze", a declarat antrenorul ardelenilor, orădeanul Erik Lincar, fost fotbalist la Steaua.

La Dinamo, fosta conducere a agitat apele. După ce le-a interzis să folosească sigla în scopuri comericiale, Nicolae Badea le-a oferit jucătorilor și antrenorilor un dineu, marți seară, la un restaurant aflat pe malul lacului Herăstrău. Asta i-a deranjat pe actualii actualii șefi, momentul fiind socotit unul total nepotrivit.

"Nu am fost invitat la dineu și nici nu aș fi vrut. Nu cred că e momentul de petreceri, ne aflăm în pregătirea unui baraj. Domnul Badea nu mai sponsorizează Dinamo. A fost un contract de sponsorizare, desfășurat înainte de procedura de insolvență, dar atât. Nu am informații certe, dar cred că nici jucătorii nu au mai primit bani de salarii de la Badea", a spus administratorul-delegat Răzvan Zăvăleanu.

Dinamo pornește cu prima șansă în play-off, așa cum a admis și Lincar. Sunt două argumente principale în sprijinul acestui statut: căderea de formă a ardelenilor din final de sezon și experiența mai mare a dinamoviștilor, conduși de un tehnician mai călit în mari bătălii, cehul Dusan Uhrin. Dinamo s-ar mulțumi și cu o înfrângere la limită, pentru a încerca să întoarcă soarta calificării în retur. De soarta acestui duel se leagă și viitorul multor jucători dinamoviști.

Superbet dispune de cota 7.5 pentru 1-0 scor corect.

Universitatea Cluj vs FC Dinamo
Cotă
1-0 scor corect 7.5

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
16:11
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365