Madison Brengle a dat în judecată WTA și ITF din cauza controalelor antidoping: are o afecţiune rară, care reacţionează la înţepătura acelor de seringă

Jucătoarea americană Madison Brengle, acum pe locul 83 WTA, dar fostă numărul 35 mondial în 2015, a dat în judecată WTA şi ITF pentru că a suferit probleme de sănătate din cauza controalelor antidoping la care a fost supusă, informează Reuters, potrivit News.ro.

Madison BrengleFoto: wtatennis.com

Ea cere despăgubiri de peste 10 milioane de dolari, susţinând că a suferit numeroase accidentări din cauza faptului că a fost înţepată des pentru recoltarea de probe de sânge. Brengle, în vârstă de 28 de ani, are o afecţiune rară, care reacţionează la înţepătura acelor de seringă.

"Autorităţile din tenis au ingnorat dovezile privind starea ei diagnosticată profesional şi au refuzat să-i ofere teste alternative sau internare medicală, supunând-o pe Brengle la teste care au forţat-o să se retragă de la turnee şi care au dus acum la slăbiciunea permanentă a mâinii de serviciu", a declarat avocatul sportivei, Peter Ginsberg, într-un comunicat.

Brengle nu a ratat niciodată vreun test antidoping şi nici nu a fost depistată pozitiv în zece ani de carieră de jucătoare profesionistă, a adăugat avocatul.

Ea spune că a ales această cale în justiţie pentru a convinge atorităţile din tenis să se gândească mai mult la sănătatea jucătorilor.

"Am recurs la această acţiune pentru a-i forţa pe cei care controlează sportul pe care îl iubesc să înţeleagă că jucătorii nu sunt mărfuri şi ar trebui trataţi cu respect şi demnitate. Autoritatea de neoprit a oficialilor de a supune jucătorii la tipul de abuz pe care l-am suferit nu poate fi tolerată. Jucătorii trebuie să aibă ceva de spus în chestiuni cu privire la sănătatea noastră şi securitatea noastră", a precizat ea.

Madison Brengle nu are niciun titlu WTA în carieră, doar o finală disputată la Hobart, în 2015. Săptămâna trecută, ea a pierdut în primul tur al turneului de la Charleston, scor 3-6, 6-2, 2-6, în faţa rusoaicei Elena Vesnina.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:56
„I-am zis să nu vină” Dezvăluiri despre situația jucătorului ajuns rezervă la Craiova: „Ține în el, nu-i place să vorbească”

10:28
„Chivu, din nou KO!” Antrenorul lui Inter, tras la răspundere după încă un derby pierdut: „Un obicei prost! Amorim i-a dat o lecție”

10:11
Mutu a tranșat disputa Reacție fermă în scandalul dintre Diana Șucu și Daniel Pancu: „Nu a greșit”

09:56
Hamilton, fabulos în Mexic Britanicul a obținut primul pole position la Ferrari! Kimi Antonelli, la un pas de glorie

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse
09:03
„Milioane de euro nejustificate” Detalii incredibile din procesul pierdut de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Citește mai mult
„Milioane de euro nejustificate” Detalii incredibile din  procesul pierdut de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
„Chivu, din nou KO!”  Antrenorul lui Inter, tras la răspundere după încă un derby pierdut:  „Un obicei prost! Amorim i-a dat o lecție”
Campionate
10:28
„Chivu, din nou KO!” Antrenorul lui Inter, tras la răspundere după încă un derby pierdut: „Un obicei prost! Amorim i-a dat o lecție”
Citește mai mult
„Chivu, din nou KO!” Antrenorul lui Inter, tras la răspundere după încă un derby pierdut: „Un obicei prost! Amorim i-a dat o lecție”
Hamilton, fabulos în Mexic  Britanicul a obținut primul  pole position la Ferrari!  Kimi Antonelli, la un pas de glorie
Formula 1

Târgurile de Crăciun din București din acest an. Unde se fac și când se aprind primele luminițe de sărbători de iarnă
B365
31.10