Manchester United neagă zvonurile conform cărora Jose Mourinho va fi demis după meciul cu Newcastle

​Antrenorul celor de la Manchester United, Jose Mourinho, ar fi făcut, potrivit presei engleze, o pledoarie de tipul "sprijiniți-mă sau concediați-mă" în fața conducătorilor clubului, în speranța de a obține suportul public al acestora înaintea partidei de sâmbătă cu Newcastle de pe Old Trafford.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lusitanul a fost în centrul atenției în Premier League, după ce a avut un conflict mai lung cu mijlocașul Paul Pogba în acest sezon. Ultima decizie a acestuia a fostsă-i interzică francezului să mai discute cu presa.

Manchester United nu a câștigat niciun meci de pe data de 19 septembrie, când învingea formația Young Boys Berna în grupele Champions League. Ultima victorie pe teren propriu a diavolilor roșii datează din 10 august, când United s-a impus cu 2-1 în fața lui Leicester, în prima etapă a sezonului de Premier League.

Toate aceste lucruri au dus la zvonuri conform cărora Mourinho va fi demis de conducerea clubului după partida de sâmbătă, disputată împotriva lui Newcastle United, indiferent de rezultatul acesteia. Aceste zvonuri au fost negate de club, care le-a catalogat drept "absurdități".

În ciuda acestui lucru, Mourinho i-a cerut lui Ed Woodward, vicepreședintele executiv al clubului, să îi ofere sprijinul în mod public înaintea meciului de sâmbătă, potrivit ESPN.

Potrivit Sports Illustrated, antrenorul în vârstă de 55 de ani a pus presiune pe Woodward și pe patronii clubului (n.r. familia Glazer) pentru a obține puțină liniște sufletească în legătură cu locul său de muncă. Aceștia nu par să dorească să se despartă de portughez prea curând, în lipsa unui înlocuitor de încredere.

Manchester United se află într-o situație dificilă și are nevoie disperată de cele trei puncte puse în joc sâmbătă. Dacă diavolii nu înving și jocul rezultatelor nu îi ajută, aceștia pot termina etapa a opta pe locul 14.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:35
„Asta voi face mereu, cu orice risc!” Șumudică cere măsuri reale contra rasismului de pe stadioane: „M-au felicitat jucătorii africani de la U Cluj”

23:50
U Cluj, încă un episod de rasism Șumudică a vrut să scoată CFR-ul de pe teren. Ce s-a auzit din tribune

23:25
„Sunt în stare de șoc” Soția campionului mondial s-a aflat într-un tren din spatele uneia dintre garniturile feroviare implicate în tragedia din Spania

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
28.10

Citește mai mult

Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”

Ore decisive pentru Călin Georgescu: astă-seară va fi eliberat sau rămâne în arest preventiv. Zeci de susținători, pe trepte la Curtea de Apel București, în așteptarea verdictului
B365