NHL: Reluarea meciurilor, amânată o zi

NHL: Reluarea meciurilor, amânată o zi

NHL se va relua, după vacanţa de Crăciun, abia marţi şi nu luni cum era prevăzut iniţial, pentru ca liga nord-americană de hochei pe gheaţă să poată analiza rezultatele testelor Covid-19 şi să evalueze starea de pregătire a echipelor, transmite AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cele 14 meciuri prevăzute luni seara au fost amânate, astfel că numărul total al meciurilor reprogramate în acest sezon din cauza Covid a ajuns la 64. Responsabilii NHL avansaseră deja pauza de Crăciun cu două zile, din cauza numărului mare de jucători afectaţi de coronavirus.

NHL a decis miercuri să nu permită participarea hocheiştilor săi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie 2022), după ce pandemia de coronavirus a perturbat calendarul ligii, scrie Agerpres.

"Prioritatea noastră este şi trebuie să rămână să finalizăm sezonul regulat şi play-off-ul NHL în cel mai bun mod posibil. De aceea vom folosi perioada 6-22 februarie, rezervată iniţial participării la Jocurile Olimpice, pentru a reprograma meciurile care au fost sau vor fi amânate", a explicat atunci conducătorul NHL, Gary Bettman.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

nhl
Știri ultima oră
18:01
„Asta e vestea bună” Gigi Becali a vorbit din nou despre varianta Dan Petrescu la FCSB
„Asta e vestea bună” Gigi Becali a vorbit din nou despre varianta Dan Petrescu la FCSB
17:56
LIVE Farul - UTA Arad, în deschiderea etapei #9 din Superliga » „Marinarii” fac spectacol!
LIVE Farul - UTA Arad, în deschiderea etapei #9 din Superliga » „Marinarii” fac spectacol! 
17:35
Muhar l-a dat pe spate Gigi Becali, foarte încântat de ultimul transfer de la FCSB: „E mai tare decât Rădoi”
Muhar l-a dat pe spate Gigi Becali, foarte încântat de ultimul transfer de la FCSB: „E mai tare decât Rădoi”
17:08
„Romanian King” Ianis Stoica, declarat „Omul meciului” după „dubla” cu Braga
„Romanian King” Ianis Stoica,  declarat „Omul meciului” după „dubla” cu Braga
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv  Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după  accidentul din 2025
Diverse
12:06
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Citește mai mult
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Edi Iordănescu a spus „nu”   De ce a refuzat fostul selecționer un contract de  1,2 milioane de euro  pe an
Campionate
10:19

Vedetă scoasă de pe lista FCSB  Roș-albaștrii i-au făcut loc lui  Karlo Muhar.  Cum arată lotul pentru Superliga
Superliga
14:11

Dl. Ciucu e pus iar în situația să țină toată bolta cerească pe umerii săi, ca blestematul titan Atlas. De data asta, la Podul Constanța
B365
10.09