„Niște diletanți de bâlci, caraghioși, muiați în var și spoiți pe față” - Povestea unui meci cu scandal de acum peste 90 de ani

​„Niște clovni cu zece lei diurna, care dorm de obicei peste fânul mucegăit al grajdurilor Circului”. Așa erau catalogați într-o cronică sportivă de acum 91 de ani jucătorii care au pierdut la scor un meci de fotbal disputat la București. Drumul spre acel meci a fost lung și palpitant. Cum s-a ajuns acolo? De ce rămâne în legendele fotbalului românesc Venus București? Care este povestea nefericitei echipe învinse?

Mingi de fotbalFoto: Juan Carlos Zamora, Dreamstime.com

Se dădeau multe goluri, iar la stadion se venea ca la teatru

Fotbalul românesc era mult diferit acum 90 de ani, se juca mult mai ofensiv, se înscriau multe goluri pe meci, campionatul național avea un format ciudat, iar în tribune erau mulți oameni eleganți, multe doamne veneau îmbrăcate frumos, ca la teatru sau ca la operă.

În 1930 fotbalul ajunsese foarte popular în România, mai ales că naționala noastră a participat la prima Cupă Mondială, în Uruguay, unde au fost doar 13 echipe, iar România a fost invitată să participe. Una dintre cele mai frumoase cărți de fotbal scrise vreodată în România, „Și noi am fost pe Conte Verde”, de Ioan Chirilă, relatează pe larg episodul sud-american.

Prima divizie a fost dominată în anii 20 de Chinezul Timișoara, iar în anii 30 Venus a fost echipa cu cele mai bune rezultate. Nu trebuie uitată nici Ripensia Timișoara.

Pe la începutul anilor 30 campionatul național de fotbal avea un format diferit, pentru că se jucau mai întâi cinci Ligi (Sud, Est, Vest, Nord, Centru) la care participau peste 100 de echipe. Exista o fază a grupelor pentru fiecare dintre cele cinci Ligi, apoi un turneu final pentru fiecare Ligă. După toate astea, cele cinci echipe campioane regionale se întâlneau în iunie într-un turneu final pentru desemnarea campioanei naționale. După patru meciuri se afla campioana.

Tricolorul învinge marele Venus...dar Venus nu este de acord

Ei bine, în Liga de Sud, în ediția 1930-31, Prahova Ploiești a câștigat seria din Liga de Sud, cu linia de clasament 4 1 0, în timp ce Tricolorul, marea rivală din oraș, a avut 3 1 1. Prahova a câștigat și turneul final al Ligii de Sud, ajungând în turneul final al campionatului, deci în top 5 din țară. A fost atunci învinsă de U D Reșița, cu 2-3, bănățenii devenind campioni naționali.

Ei bine, în sezonul următor lucrurile s-au schimbat în seria din seria Ploiești din Liga de Sud. Tricolor Ploiești a câștigat seria cu linia de clasament 10 8 1 1 28-10 17 puncte, în timp ce Prahova a fost pe doi cu 10 8 0 2 30-13 16. În Turneul final al Ligii de Sud, Tricolorul a învins o echipă din Galați și una din Constanța și a întâlnit apoi marea echipă Venus București, „negrii din Splai”, cum li se spunea. Despre Venus puteți citi pe larg în a doua parte a articolului.

Datele de clasament de acum 90 de ani sunt din volumul Enciclopedia Fotbalului românescu, semnat de Romeo Ionescu.

Episodul descris în articol este din cartea „A fost odată la Ploiești”, scrisă de istoricul Lucian Vasile.

La final de mai 1932, Tricolorul întâlnea, într-o partidă plină de dramatism și tensiune, echipa Venus, iar la Ploiești venea un tren plin de suporteri ai Venusului. Acum 90 de ani drumul cu trenul între București și Ploiești era scurt: sub o oră cu un tren rapid sau 80-90 de minute cu un Personal.

Ce a fost la meci? Bucureștenii intră la pauză în avantaj, după un autogol al Tricolorului. Venus domină jocul, atacă mult, dar la o lovitură liberă, portarul de la Venus respinge și un jucător al Tricolorului reușește să marcheze și scorul devine 1-1, celor de la Venus fiindu-le „tăiat elanul”.

Tot 1-1 era și după 90 de minute, așa că s-au dictat reprize de prelungiri, trei la număr, dar rezultatul a rămas neschimbat. Însă, în a patra repriză de prelungiri, ploieștenii marchează prin Oanea. Tricolorul câștiga pe teren probabil cea mai lungă finală din istoria fotbalului românesc, se scrie în cartea citată mai sus.

O ploaie de contestații

„Sau nu. Învinși pe teren, cei de la Venus nu se dau bătuți, mai ales că aveau protecția lui Gabriel Marinescu, președinte al clubului, dar și prefect al Poliției Capitalei și omul de încredere al Regelui Carol al II-lea, așa că decid să contraatace administrativ. Astfel, echipa bucureșteană depune o plângere, cerând anularea victoriei formației ploieștene și rejucarea finalei, argumentând că în caz de scor egal la finalul celor 90 de minute, regulamentul prevede că timpul de joc se poate prelungi cu două reprize a câte 15 minute, pentru a nu se depăși două ore de joc. Dacă și atunci este egalitate, atunci meciul se rejoacă, dar pe terenul celeilalte echipe. În schimb, la Ploiești au fost mai întâi două prelungiri a câte 15 minute, la finalul cărora era tot egalitate, și apoi încă două reprize extra, cele care au adus și victoria ploieștenilor”, scrie Lucian Vasile în cartea „A fost odată la Ploiești”.

În urma plângerii, comitetul Ligii de Fotbal a decis că meciul trebuie să fie rejucat, dar ploieștenii au făcut apel la Federație, care le-a acceptat în primă instanță cererea. Așadar, două foruri au decis lucruri diferite și nu se știa cine este campioana Ligii de Sud, deși se părea că cei de la Venus au dreptate conform regulamentului.

Scandalul a devenit și mai aprig, cu acuze și urlete, pentru că a urmat o răsturnare de situație, fiindcă a fost admis recursul celor de la Tricolorul, care găsiseră articolul din regulament ce le dădea dreptate. Potrivit acestuia, orice contestație trebuia făcută pe loc și contrasemnată de căpitanii celor două formații, lucru care NU s-a întâmplat, fiindcă Venus depusese memoriul a doua zi, când termenul legal expirase.

Tricolorul era din nou campioana Ligii de Sud, însă Venus nu se predă și face o nouă contestație la cel mai înalt for al Federației și, după o ședință de câteva ore - cu certuri, parlamentări și cu participarea unor avocați - se decide că rezultatul de la Ploiești se anulează, iar meciul se va rejuca la București, pe terenul Venusului.

„Frații Vâlcov treceau prin ei fără nici o jenă”

La 12 iunie 1932 avea să se rejoace meciul, pe stadionul Venus din apropierea podului Cotrocenilor, Toată lumea se aștepta că Venus va câștiga detașat, dar nimeni nu s-ar fi așteptat chiar la un așa scor.

În cronica publicată de ziarul Cuvântul pe data de 13 iunie 1932 se scrie că meciul a fost o mare deziluzie pentru cei prezenți pe stadion (3.000 de spectatori). De ce o deziluzie? Cronicarul explică faptul că diferența dintre cele două echipe a fost așa de mare, încât meciul nu a fost demn de finala „Ligei de Sud”.

Cei de la Venus au intrat deciși să-și ia revanșa după meciul de la Ploiești și au arătat că sunt cu câteva clase peste Tricolorul.

Iată ce scria reporterul sportiv de la Cuvântul despre meciul Venus - Tricolorul 9-0, făcând o paralelă cu...teatrul. A se remarca ortografia engleză a unor termeni precum „match” „shoot”, „football” sau „goal”:

„Sfârșiți de oboseală din cauza continuelor hărțuieli, apărarea imediată a Tricolorului nu era de recunoscut. Frații Vâlcov treceau prin ei fără nici o jenă, iar Motoroi sau Manole terminau incursiunea printr-un shoot care, dacă nimerea poarta, era goal. Cristescu, portarul tricolorist, nici nu se mai apleca după ea.

În general, un match de o factură extrem de slabă. Și plictisitor, plictisitor la culme. Nu vedeai decât pe venusiști cu balonul în picior, tricoloriștii fiind absenți de la joc. Tricolorul a jucat, așa cum s-a jucat la noi în primele momente ale introducerei football-ului. Nici un control pe balon, shoot-uri fără rost, fără cap (...) Un joc de factură submediocră, ploieștenii fiind eroii principali ai tragicomediei desfălurate ieri pe arena Venus.

Actorii bucureșteni, mai obișnuiți cu „scena” mare, au jucat mai degajat, mai adevărat. Au lăsat cel puțin impresia că sunt actori și unii dintre ei, chiar de bună calitate. În schimb, adversarii lor au lăsat o impresie deplorabilă. Niște diletanți de bâlci, caraghioși, muiați în var și spoiți pe față. Pentru efect. Niște clovni cu zece lei diurna, care dorm de obicei peste fânul mucegăit al grajdurilor Circului. Iată impresia pe care ne-au lăsat-o, aceia care, la ei acasă, în vraja „cutiei de chibrituri” în care joacă, ne-au spulberat odată multe speranțe”.

Venus - Negrii din Splai

Venus București a fost creată în vara lui 1915, având sediul în cartierul Grivița-Buzești (în zona Piața Matache), iar cea mai bună perioadă a fost după 1930. Echipa joacă din 1931 pe stadionul de pe Splaiul Independenței (nu departe de zona unde se găsește Opera azi), stadion care era foarte modern și a fost dotat și cu instalație de nocturnă.

A fost de șapte ori campioană națională (după alte surse de opt ori), într-o perioadă în care campionatul avea un format mult diferit de cel din ziua de azi și o perioadă cu multe modificări.

Perioada de aur a ținut cam un deceniu pentru Venus, cu titluri în anii 1929, 1932, 1934, 1937, 1939 și 1940. Echipamentul tradițional era format din șort-uri albe și tricouri negre.

Venus era considerată o echipă a elitelor, avea și susținere „la vârf” și a avut o mulțime de jucători foarte buni, cum ar fi Colea Vâlcov, Costică Humis sau Lazăr Sfera (prezent la două Cupe Mondiale).

Un jucător de la Venus a fost în lotul României la CM de Fotbal 1930 (Stanciu), iar la CM 1934 au fost în lot doi jucători (Albu și Sfera). La CM 1938, Venus a avut patru jucători în lotul național, inclusiv legendarul Iuliu Bodola.

Un moment istoric a fost pe 12 mai 1937, când Venus a primit vizita unei echipe engleze, Leicester City, pentru un meci amical. Englezii rar ieșeau în Europa continentală la joc, și doar prin intervenții diplomatice se puteau organiza astfel de meciuri. Venus a câștigat cu 2-0 amicalul.

Venus este specială și fiindcă a jucat de trei ori și într-o cupă europeană, jucând de trei ori în Cupa Europei Centrale: (1937, 1-4 și 4-6 cu Ujpest), 1939 (1-0 și 0-5 cu Bologna), 1940 (0-3 și 0-1 cu Beogradski).

După război, Venus retrogradează în Divizia C, iar în 1948 fuzionează cu Uzinele Comunale București, purtând numele de Venus UCB, în divizia C, de unde însă dispare apoi.

Tricoloriștii de la Ploiești nu au reușit lucruri mărețe

Tricolorul se înființase în 1922, ca filială a Tricolorului din București. Avea echipament complet albastru, iar în primele șase luni de existență juca pe unde apuca, fiindcă nu avea un teren anume. Din toamna lui 1923 îi va rămâne Tricolorului terenul din apropierea gării de Nord a orașului.

În faza regională a campionatului Regatului României, Tricolorul apare în iunie 1928, când pierde un meci de calificare cu Olympia București (1-2). Un an mai târziu, Tricolor Ploiești este învinsă de Venus într-un meci de calificare, iar în mai 1930, Tricolorul câștigă un meci, dar pierde altul.

În sezonul 1930-31, în faza regională, Tricolorul termină pe locul 2 seria Ploiești din cadrul Ligii de Sud, la două puncte în spatele rivalei Prahova.

În sezonul 1931-32 s-a petrecut episodul cu Venus, relatat pe larg în articol, iar din 1932-33 s-a schimbat formatul de desfășurare al campionatului național: erau două serii a câte șapte echipe, iar câștigătoarele jucau finala campionatului. Tricolorul a fost prezentă atunci, ocupând locul 5 în seria 1, cu linia de clasament 12 3 3 6 12-27 9 puncte. Campioană a fost Ripensia, iar Venus a ocupat locul 4 în seria 2.

În sezonul următor a fost penultima oară când Tricolorul a fost pe „prima scenă”: A ocupat locul opt într-o serie de opt formații, cu o linie de clasament dezastruoasă: 14 1 2 11 14-45 4 puncte. Seria a fost câștigată de Venus, care a avut 19 puncte. În meciurile directe cu Tricolorul a fost 6-0 pentru Venus (la București) și 2-2 la Ploiești.

În sezonul 1938-39 Divizia A s-a desfășurat cu 12 echipe, într-o singură serie, iar Venus a fost campionă și Tricolor a terminat pe locul 11: 22 7 3 11 23-38 17 puncte. Meciul Tricolor-Venus s-a terminat 2-2 la Ploiești, iar la București a câștigat Venus (2-0).

Și mai departe în istorie: primele mingi de fotbal aduse în România

În 1890, un medic stomatolog pe nume Iuliu Weiner aducea din Londra la Arad o minge adevărată de fotbal, dar și regulamentul jocului. În București, prima minge era adusă de un student din Elveția, Mario Gebauer, fie în 1895, fie în 1899, el văzând în campusul universității cum colegii săi englezi, austrieci sau elvețieni puneau mult suflet în acest joc. Studenții britanici au adus jocul de fotbal în Elveția, pe la 1879, iar țara a avut o federație de profil încă la 1895. Gebauer avea să fie unul dintre oamenii care au promovat enorm fotbalul în România de început de secol XX.

Primul joc de fotbal despre care se știe cu siguranță că s-a jucat pe teritoriul țării noastre a fost pe 25 iunie 1899, se menționează în cartea Fotbal de la A la Z scrisă de Mihai Ionescu, Răzvan Toma și Mircea Tudoran. În ziarul local Kozlony (Informația) se menționează că pe terenul Velocitas „fotbalul va fi prezentat pentru prima oară la Timișoara”.

În Regat, fotbalul a fost propagat și de funcționarii germani și de lucrătorii englezi din industria petrolului, iar în zona Timișoara - Arad a fost promovat și de tinerii care studiau la Viena sau Budapesta.

După 1900 au apărut și meciurile internaționale. În 1904, Franța juca primul său meci cu Belgia iar Belgia era primul partener și pentru Olanda, în 1905. Germania juca în 1908 primul său joc, contra Elveției, iar Italia juca în 1910 primul său joc, contra Franței.

România debuta în 1922, contra Iugoslaviei la Belgrad (victorie cu 2-1 a României). Al doilea meci a fost la Cernăuți, iar al treilea, la București, dar un an mai târziu.

În 1924, naționala noastră participa la prima mare competiție din istoria sa, Jocurile Olimpice de Vară care se țineau la Paris. Cu greu s-a făcut rost de bani, s-a făcut și un fel de chetă și selecționerul s-a dus și în Senat pentru a face rost de fonduri. Naționala a făcut drumul la Paris cu trenul, la clasa a 3-a, iar călătoria a durat două zile.

Sursa foto: Dreamstime.com

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro