Novak Djokovic a acceptat un wild-card pentru turneul de la Queen's

​Novak Djokovic, fostul număr unu mondial, va participa la turneul pe iarbă de la Queen's Club, programat săptămâna viitoare la Londra, după ce acceptat un wild-card oferit de organizatori, sporindu-şi astfel şansele de a evolua la Wimbledon, informează agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Novak DjokovicFoto: atpworldtour.com

Djokovic, care încearcă să revină la forma sa de vârf după operaţia la cot efectuată la începutul acestui an, s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, unde a fost eliminat de italianul Marco Cecchinato.

După ce a avut nevoie de îngrijiri medicale în cursul meciului cu Cecchinato, campionul sârb a generat numeroase semne de întrebare în privinţa participării sale la cel de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Wimbledon, în urma eliminării premature de la Roland Garros.

"După evenimentele interesante de la Roma şi Paris, sunt pregătit pentru noi provocări. Iarba reprezintă ceva special, este una dintre cele mai rare suprafeţe, aşa că sunt foarte fericit că am ocazia să concurez la acest turneu puternice, ceea ce reprezintă totodată o bună pregătire pentru Wimbledon", a precizat Djokovic, finalist la Queen's în 2008, într-un mesaj postat pe site-ul oficial al competiţiei.

"Am amintiri frumoase, după ce am ajuns în finală la Queen's Club în urmă cu zece ani şi am câştigat, totodată, titlul la dublu", a adăugat jucătorul sârb.

Actualul lider al clasamentului ATP, Rafael Nadal, şi britanicul Andy Murray urmează să fie prezenţi la rândul lor la turneul pe iarbă de la Queen's, deşi rămân încă semne de întrebare în privinţa participării ambilor. Alţi doi jucători de top, croatul Marin Cilic şi elveţianul Stan Wawrinka, sunt aşteptaţi de asemenea la competiţia londoneză, care va debuta lunea viitoare, cu două săptămâni înaintea startului turneului de la Wimbledon.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:30
U Cluj dă lovitura! „Șepcile roșii” au învins FCSB și au pus capăt seriei perfecte a lui Reghecampf în Superliga

22:09
Spune NU unui profit uriaș Motivul pentru care Gigi Becali refuză să vândă Palatul

21:43
Mazilu, pe picior de plecare Dinamo a anunțat ce planuri are în privința lui » Două echipe din Superliga s-au interesat deja de el

20:50
Momente dramatice în Spania FOTO. A suferit un stop cardiac după o ciocnire violentă cu adversarul. A avut nevoie de resuscitare!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

FOTO | Micul Castel din Cimitirul Bellu. Bijuteria de maousoleu în care odihnește unul dintre formidabilii Bucureștiului: legendarul Mihail Manicatide, părintele pediatriei științifice românești
B365
04:00