Olimpiada restricțiilor . Tot ce trebuie să știi despre Jocurile Olimpice de la Tokyo: Cifre, organizare și participanți / COVID-19 și evenimentul superspreader / Demisii, retrageri și logoul parodiat

Olimpiada restricțiilor. Tot ce trebuie să știi despre Jocurile Olimpice de la Tokyo: Cifre, organizare și participanți / COVID-19 și evenimentul superspreader / Demisii, retrageri și logoul parodiat

După o amânare fără precedent din cauza pandemiei de coronavirus, Tokyo va găzdui vineri deschiderea unei variante unice a Jocurilor Olimpice: una plină de restricții. Ediția cu numărul XXXII a Jocurilor Olimpice, cea mai scumpă şi cea care va conta pe cei mai puţini susţinători, debutează oficial pe 23 iulie, în timp ce flacăra olimpică va fi stinsă pe 8 august.

Stadionul Olimpic din TokyoFoto: olympics.com

Start cu emoții, azi, al Jocurilor Olimpice 2020. Fără public și cu măsuri draconice de restricție, pe fond de Covid

Jocurile Olimpice de la Tokyo, detalii generale

Motto: "Uniți prin Emoție"

Țări participante: 205

Număr de sportivi: aproximativ 11.500

Ceremonia de deschidere: 23 iulie

Ceremonia de închidere: 8 august

Ultima ediție a JO: Rio de Janeiro (2016) - Viitoarea ediție: Paris (2024)

Sporturi noi: baseball-softball, karate, surfing, escaladă şi skateboarding

Probe noi în sporturile actuale: baschet 3x3, BMX freestyle şi probe mixte la nataţie, atletism, triatlon, judo şi tir cu arcul.

Programul olimpic include 33 de sporturi și 339 de probe sportive, conform site-ului oficial al competiției.

Tokyo s-a luptat cu Istanbul și Madrid pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară. Anunțul a fost facut pe 7 septembrie 2013, la Buenos Aires.

Tokyo

Guvernator: Yuriko Koike (incepand din august 2016)

Populație ~ 13.49 de milioane (în 2015).

Densitate ~ 6,158/km2

Fondat: 1603.

Sursă foto: olympics.com

Fara spectatori la Tokyo

ZERO: numărul suporterilor care vor asista în direct la competiţiile olimpice; primii au fost interzişi suporterii străini, apoi fanii locali, în siturile sportive de la Tokyo şi împrejurimile sale, Hokkaido şi Fukushima.

Jocurile Olimpice se vor desfăşura fără spectatoridupă ce guvernul premierului Yoshihide Suga a decis joi, 8 iulie, să plaseze regiunea Tokyo sub o nouă stare de urgenţă sanitară, pe fondul creşterii numărului de cazuri de coronavirus, stare care va rămâne în vigoare pe toată durata competiţiei (23 iulie - 8 august).

Aceasta va fi cea de-a patra stare de urgenţă la Tokyo de la începutul pandemiei, în primăvara anului trecut. Executivul nipon a dorit iniţial să menţină capitala sub o cvasi-stare de urgenţă, dar a fost forţat să-şi schimbe intenţia din cauza creşterii accentuate a infectărilor.

Cu doar o zi înaintea luării deciziei, guvernul metropolitan din Tokyo a raportat 920 de cazuri noi, înregistrând cel mai mare număr zilnic de infectări de la jumătatea lunii mai, în timp ce experţii medicali continuă să avertizeze despre pericolele legate de desfăşurarea Jocurilor, în condiţiile în care multe ţări se confruntă cu răspândirea rapidă a variantei Delta foarte contagioase a virusului.

Stadionul Olimpic din Tokyo:

Sursă foto: olympics.com

Măsuri anti-Covid:

  • fără alcool, fără îmbrățișări, fără aclamații, fără autografe;
  • oricine înregistrează o temperatură a corpului peste 37,5 grade în timpul a două verificări separate va avea intrarea refuzată, la fel ca oricine care tușește sau nu poartă o mască.
  • sportivii au voie să se deplaseze doar între două etaje, iar urcatul și coborâtul se realizează doar pe scara de serviciu;
  • este interzis accesul la magazin sau în afara hotelului, asemenea activităților de relaxare sau de interacțiune socială;

  • monitorizarea sportivilor prin aplicații instalate pe telefonul mobil;
  • teste zilnice de salivă;
  • mâncarea este împachetată și lăsată la ușă.

  • sportivii își vor pune singuri medaliile la gât, iar strângerile de mână vor fi interzise în totalitate.

Experții în sănătate se tem că Tokyo 2020 va deveni un eveniment superspreader

Cu toate acestea, la doar o zi înainte de începerea oficială a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, evenimentul este mai nesigur și mai nepopular ca niciodată. Într-un sondaj recent, 55% dintre japonezi au spus că se opun continuării Jocurilor Olimpice, după luni de proteste împotriva evenimentului. Doar o treime din populația Japoniei este vaccinată cu cel puțin o doză. Pe 17 iulie, Tokyo a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi din ultimele 6 luni.

Un element îngrijorător reiese din faptul că între 1 și 22 iulie, 91 de persoane - sportivi și personalul sportiv, au fost depistate cu coronavirus. Cazurile pozitive au apărut în echipa de fotbal a Africii de Sud, între gimnastele americane, și în echipa de volei masculin a Cehiei. Ca o măsură de siguranță, echipa de gimnastică din SUA s-a mutat într-un hotel din apropriere pentru a evita infecția.

Deși organizatorii oferă în continuare asigurări cu privire la protocolul de testare și izolare, situația rămâne una incertă. În același sondaj, 68% din japonezi au declarat că sunt îngrijorați în privința abilității organizatorilor de a controla infectările cu Covid-19.

Experții în sănătate publică sunt îngrijorați că Tokyo 2020 ar putea deveni un eveniment superspreader, care va împrăștia rapid varianta Delta în împrejurime.

  • 85%: procentul de sportivi şi alţi membri ai echipelor olimpice care vor călători vaccinați în Japonia, conform datelor organizatorilor;
  • 230 şi 310: numărul zilnic de medici şi asistenţi medicali stabilit de organizatori pentru a se ocupa de participanţi;
  • 80.000: numărul aproximativ de teste Covid-19 zilnice, pe care organizatorii se aşteaptă să le efectueze sportivilor, antrenorilor şi altor participanţi.

Ceremonia de deschidere

Aproximativ 950 de persoane vor asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, programată vineri, de la ora 14:00, au anunțat organizatorii, citați de equipe.fr.

În absenţa spectatorilor, asistenţa va fi formată din oficiali, jurnalişti, artişti şi sportivi.

Aproximativ 15 lideri ai unor state şi organizaţii internaţionale urmează să viziteze Japonia pentru a asista la ceremonia de deschidere a JO de la Tokyo, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Katsunobu Kato, numărul fiind mai mic comparativ cu cei 40 de lideri care au fost prezenţi la acelaşi eveniment, în 2016, la Jocurile de la Rio de Janeiro, informează Kyodo.

Potrivit presei japoneze, Shinzo Abe, fostul prim-ministru, care a fost implicat în candidatura oraşului Tokyo pentru JO 2020, nu va participa la ceremonie. El a trebuit să-şi părăsească postul, anul trecut, din motive de sănătate.

Yoshihide Suga, succesorul său, ar urma să ia parte la festivitate.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Jill Biden, soţia preşedintelui Statelor Unite, vor fi la Stadionul Olimpic pentru ceremonia de deschidere, scrie News.ro.

Mamele nu au voie să fie însoțite de copiii lor

Pentru a evita răspândirea coronavirusului, japonezii au luat niște măsuri foarte dure. Una dintre acestea le interzice mamelor să fie însoțite de copiii mici în satul olimpic sau în oraș, chiar dacă sunt sugari.

Ona Carbonell căpitanul echipei de înot sincron a Spaniei, este una dintre mamele afectate de această decizie. Sportiva este dezamăgită că nu poate lua contact cu Kao, copilul ei, pe perioada Olimpiadei, și va fi nevoită să îi întrerupă alăptarea.

Imaginile și videoclipurile cu sportivii care îngenunchează în semn de protest, interzise

Comitetul Olimpic Internaţional şi organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au decis să interzică echipelor de social-media să posteze poze sau videoclipuri cu sportivi care vor îngenunchea în semn de protest la aceste ediţie a Jocurilor Olimpice, relatează The Guardian citând surse din cadrul echipei de organizare a evenimentului.

Conform surselor The Guardian, mesajul câtre echipele de social-media a fost trimis miercuri seara cu o referinţă specială la primul meci de fotbal feminin dintre Marea Britanie şi Chile. Cele două echipe au îngenucheat înainte de meciul ce a avut loc în acesta dimineaţă, în semn de protest împotriva rasismului şi a urii din mediul online, iar gestul a fost apoi urmat de sportivele din Statele Unite şi Suedia, precum şi de cele din Noua Zeelandă.

Cu toate acestea, niciuna dintre aceste imagini nu a fost postată pe site-ul evenimentului sportiv Tokyo 2020 sau pe paginile sale de Facebook şi Twitter, Instagram.

Decizia vine în pofida relaxării recente a CIO 50, care anterior interzisese sportivilor să facă orice fel de "demonstraţie sau propagandă politică, religioasă sau rasială". Protestul paşnic este acum permis pe terenul de joc, cu condiţia să se facă fără întreruperi şi cu respect pentru ceilalţi concurenţi, scrie Mediafax.

Demiteri în lanț

Joi, cu doar o zi înainte ca Jocurile Olimpice să înceapă, Kentaro Kobayashi, directorul artistic al ceremoniei de deschidere, a fost demis, pentru o glumă despre Holocaust făcută într-o scenetă umoristică din 1998, a anunţat comitetul organizator.

Demiterea sa a venit după apariţia unor imagini în care, aparent, îşi bate joc de Holocaust. "Hai să jucăm Holocaust", a spus el în sceneta de atunci.

"Am aflat că, într-un spectacol artistic trecut, Kentaro Kobayashi a folosit un limbaj batjocoritor despre un fapt istoric tragic. Comitetul de organizare a decis să îl îndepărteze pe domnul Kobayashi din funcţia sa", a declarat preşedintele Tokyo-2020, Seiko Hashimoto.

Această demitere vine la doar câteva zile după demisia lui Keigo Oyamada, compozitor al uneia dintre temele muzicale ale ceremoniei de deschidere, după ce au apărut interviuri pe care le-a acordat în anii 1990, în care povestea fără remuşcări cum şi-a persecutat colegii de clasă cu dizabilităţi, în tinereţe.

În martie, un alt director artistic al ceremoniilor de deschidere şi de închidere a Jocurilor Olimpice, Hiroshi Sasaki, a demisionat, de asemenea, pentru că a spus despre comediana şi vedeta în social media, Naomi Watanabe, că ar putea apărea ca un porc olimpic (n.r. - olympig, în engleză).

În februarie, preşedintele Tokyo 2020, fostul prim-ministru japonez Yoshiro Mori, a fost, de asemenea, obligat să renunţe la funcţie, după observaţii sexiste care au provocat furie la nivel mondial. Mori a spus că femeile vorbesc prea mult şi că întâlnirile cu numeroasele femei din conducerea consiliului de administraţie ar dura mult timp.

Aceste scandaluri în cascadă au pătat şi mai mult imaginea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, deja nepopulare, deoarece o mare parte a populaţiei japoneze se teme că evenimentul va înrăutăţi criza sanitară din ţară.

Yoshiro Mori

Sursă foto: captură Twitter

---

Unii sponsori dau înapoi

Toyotaa anunțat că a decis să renunțe la difuzarea reclamelor tv legate de Jocurile Olimpice, un vot simbolic de neîncredere din partea uneia din cele mai influente companii japoneze, informează The New York Times.

Publicul japonez a exprimat o opoziție puternică la adresa Jocurilor – amânate cu un an din pricina pandemiei – mulți fiind îngrijorați că valul de vizitatori din toată lumea va transforma evenimentul într-un superfocar, anulând eforturile naționale de limitare a infectărilor.

Toyota se va abține de la difuzarea reclamelor tv în țară în timpul Jocurilor, iar șeful său executiv Akio Toyoda nu va participa la ceremonia de deschidere, a anunțat un purtător de cuvânt în cadrul unei conferințe de presă online. "Mai multe aspecte ale Jocurilor nu sunt acceptate de public", a spus purtătorul de cuvânt Jun Nagata, citat de cotidianul de afaceri Yomiuri Shimbun.

Reclamele vor fi rulate pe alte piețe, a declarat Toyota Motor North America: "În SUA, campania a și început pe plan național și va continua conform planificării cu partenerii media pe durata Jocurilor Olimpice și Paralimpice Tokyo 2020".

Principalii sponsori mondiali ai JO de la Tokyo

Coca-Cola, airbnb, Alibaba Group, Atos, Bridgestone, Dow Chemical, GE, intel, OMEGA, Panasonic, P&G, Samsung, Toyota, VISA.

Satul Olimpic

Este un loc unde sportivii se pot pregăti pentru evenimentele lor, dar și pentru a se relaxa în mijlocul unui program agitat de competiții.

Situat în pitorescul district Harumi, Satul Olimpic este înconjurat de mare pe trei laturi - lucru care oferă priveliști spectaculoase asupra golfului Tokyo, inclusiv faimosul "Pod Curcubeu".

Atleții vor dispune și de o zonă comercială (Village Plaza), unde vor găsi o poștă, o bancă, dar și alte facilități precum bancomate sau curățătorii de haine. Zona comercială este construită aproape în totalitate de lemn și va fi demontată imediat după încheierea Jocurilor Olimpice.

Complexul de apartamente a fost construit să găzduiască 12 mii de persoane. Acesta este compus din 23 de clădiri și mai include magazine, un parc și o școală.

Pentru prima dată în istoria Jocurilor, va exista, de asemenea, un program dedicat de tratament, la Complexul Clinic (Policlinică), care va oferi asistență medicală pentru sportivele de sex feminin.

Cadrele de pat au fost realizate din carton și sunt 100% reciclabile, în timp ce perdelele opace au fost instalate pentru a permite somnul în orice moment al zilei.

Păstrând tema de a fi cele mai inovatoare Jocuri Olimpice, autobuzele de transfer interne sunt autonome, cu nouă stații de autobuz în jurul facilităților principale.

Cu situri olimpice amplasate și în afara prefecturii Tokyo, vor exista două sate satelit: în Enoshima (Satul Olimpic de navigație) și în orașul Izu (Satul Olimpic pentru ciclism).

Autoritățile din Tokyo au fost nevoite să plătească 413 milioane de euro, pentru toate construcțiile dar și pentru infrastructură.

Cum a luat naștere Satul Olimpic

---

Câți bani a cheltuit Japonia pentru organizarea JO 2020

1,64 trilioane de yeni (aproximativ 12,6 miliarde de euro), suma la care se ridică bugetul oficial al Jocurilor, după costurile generate de startul competiţiei şi măsurile pentru pentru combaterea răspândirii coronavirusului. Vor fi cele mai scumpe Jocuri Olimpice din istorie, o condiţie pe care o aveau deja înainte de amânare.

Deviza Jocurilor Olimpice a fost modificată

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a modificat deviza sa "Mai rapid, mai sus, mai puternic", pentru a include cuvântul "Împreună". Thomas Bach, preşedintele CIO, a subliniat nevoia de solidaritate în momente dificile, în special pe durata pandemiei de Covid-19.

"Trebuie să adaptăm deviza la vremurile noastre. Deviza se va citi de acum 'Mai rapid, mai sus, mai puternic - Împreună'", a declarat preşedintele instanţei olimpice în urma unei reuniuni a CIO după aprobarea unui amendament la Carta Olimpică.

"Efortul colaborării aduce rezultate mai rapide şi mai bune decât munca individuală. Este o etapă importantă în dezvoltarea noastră, care trimite un semnal clar. Noi vrem să punem accentul în particular pe solidaritate", a adăugat Thomas Bach.

Deviza de origine, latinescul "Citius, Altius, Fortius", a fost adoptată de fondatorul Jocurilor moderne, Pierre de Coubertin, în secolul XIX. Astfel, versiunea în latină va deveni "Citius, Altius, Fortius - Communis".

Sursă foto: olympics.com

---

Jocurile Olimpice de la Tokyo, reformă pozitivă în lume prin trei concepte de bază

1. Atingerea celei mai bune performanţe personale - Organizatorii JO vor să ofere un eveniment la care fiecare sportiv poate reuşi cel mai bun rezultat personal. În locurile de desfăşurare a probelor se vor folosi cele mai bune tehnologii.

2. Unitate în diversitate: "Să ne acceptăm reciproc". JO de la Tokyo îşi propun să fie un eveniment primitor şi prin care se atrage atenţia lumii pentru unitate în diversitate. Vor fi acceptate şi respectate diferenţele legate de rasă, culoare, sex, orientare sexuală, limbă, religie, politică, opinie personală, origine socială sau naţională, stare materială, naştere sau nivelul abilităţilor.

3. Conectare la viitor: "Lăsarea unei moşteniri pentru viitor". JO de la Tokyo din 1964 au transformat complet Japonia, i-au făcut pe japonezi mai receptivi faţă de lumea din afara ţării şi au stimulat economia. Ediţia din acest an a JO îi va permite Japoniei, care acum are o economie matură, să promoveze viitoare schimbări în lume şi să lase o moştenire pozitivă generaţiilor viitoare.

Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt primele din istorie la care se va respecta principiul echilibrului între sexe, potrivit organizatorilor, sportivele reprezentând 49% dintre concurenţi, faţă de 44,2% la Londra şi 45,6% la Rio. Programul olimpic a fost revizuit pentru a include mai multe probe feminine.

Echitatea va fi evidentă încă de la ceremonia de deschidere, deoarece pentru prima dată cele 205 comitete olimpice naţionale vor trebui să aibă cel puţin o sportivă şi un sportiv în delegaţie, iar CIO a încurajat comitetele naţionale să aibă doi sportivi portdrapel, o femeie şi un bărbat, la ceremonia de deschidere, informează News.ro.

Sigla oficială a întrecerilor

Emblema oficială a JO a fost concepută de Asao Tokolo (52 ani) și a fost lansată pe 25 aprilie 2016. În Japonia, modelul în carouri era cunoscut drept "ichimatsu moyo" în perioada Edo (1603-1867). Albastrul indigo, culoare japoneză tradițională, exprimă eleganța și rafinamentul care descrie țara.

Compus din trei varietăți de forme dreptunghiulare, designul reprezintă țări, culturi și moduri de gândire diferite și încorporează mesajul "Unitate în diversitate". De asemenea, exprimă faptul că Jocurile Olimpice și Paralimpice încearcă să promoveze diversitatea ca o platformă pentru conectarea lumii.

---

În mai 2020, o revistă locală a modificat logo-ul astfel încât să semene cu coronavirusul. Coperta revistei "Number 1 Shimbun" a înfățișat un desen care se dorea a fi logo-ul Jocurilor Olimpice în timpul pandemiei de coronavirus. Este în fapt un desen care combină logo-ul de la Tokyo cu noul coronavirus.

Logo parodiat al JO 2020, Tokyo:

Sursă foto: captură mainichi.jp / imaginea originală: Eugene Hoshiko/ AP Photo

---

Imaginea JO, asociată cu Covid-19

"Este foarte dezamăgitor să vezi cum imaginea JO (logo-ul) este asociat cu noul coronavirus. Virusul afectează viața oamenilor, economia și societatea noastră în general.

Design-ul este unul care în mod evident folosește logo-ul JO. Prin urmare, considerăm că este o încălcare a drepturilor de autor asupra emblemei Olimpiadei din Tokyo", a precizat Masa Takaya, purtătorul de cuvânt al JO.

S-a dorit a fi o parodie

Conform AP care citează presa niponă, cel care a realizat respectivul desen este Andrew Pothecary, un designer britanic stabilit în Japonia. El este directorul de creație al revistei.

Artistul și-a motivat opera ca fiind doar o parodie, însă gluma nu a fost gustată de multă lume. "Este o creație insensibilă față de multele persoane care au suferit și încă suferă de pe urma Covid-19", a conchis Takaya.

Medaliile de la JO

Medaliile ce vor fi decernate la competiţia de la Tokyo sunt create în totalitate din materiale reciclate.

Materialele au fost extrase din 6,21 milioane de dispozitive electronice, majoritatea telefoane mobile, în greutate totală de 79.000 de tone, donate de japonezi din toată ţara. Astfel, au fost recuperate 32 de kilograme de aur, 3,5 tone de argint şi 2,2 tone de cupru şi zinc, din care au fost confecţionate 5.000 de medalii olimpice şi pentru Jocurile Paralimpice.

Pe o faţă a medaliilor ce au un diametru de 85 de milimetri, între 7,7 milimetri şi 12,1 milimetri grosime şi o greutate de aproximativ 550 de grame este reprezentată zeiţa victoriei Nike alături de cercurile olimpice, iar pe pe cealaltă un simbol al diversităţii şi o margine proeminentă. Medaliile sunt creaţia designerului Junichi Kawanishi, câştigător al unei competiţii la care au participat 400 de specialişti şi studenţi la design.

Potrivit CIO, o medalie de argint trebuie să conţină 92,5 la sută din preţiosul material. La Tokyo, ele vor fi făcute integral din argint. Tot argintul este folosit şi la medaliile de aur, placate fiecare cu şase grame de aur. Medaliile de bronz vor conţine 95 la sută cupru şi cinci la sută zinc, informează News.ro.

În plus, podiumurile de la Tokyo 2020 sunt realizate din plastic reciclat. Japonezii au contribuit şi la acest proiect, strângându-se astfel cantităţi mari de plastic folosit.

---

Mascotele

Mascota JO 2020 se numeşte Miraitowa, o combinaţie a cuvintelor nipone ''mirai'' (viitor) şi ''towa'' (eternitate), şi este un personaj zâmbitor inspirat din benzile animate japoneze, colorat în alb şi negru, cu ochi albaştri. Mascota Jocurilor Paralimpice 2020 are numele Someity, după o varietate de flori de cireş numit Someiyoshino, care se aseamănă fonetic cu ''so mighty'' din limba engleză.

Mascotele au fost dezvăluite prima oară în februarie, dar numele lor a fost prezentat în premieră în această duminică. Ele au fost concepute de ilustratorul Ryo Taniguchi, care a câştigat o competiţie naţională pentru alegerea mascotelor la care votul majoritar a aparţinut elevilor.

---

Vedetele Jocurilor Olimpice

Starurile tenisului mondial Novak Djokovic, Naomi Osaka, dar şi Ashleigh Barty sunt aşteptate la Jocurile Olimpice.

Aşteptată este şi marea campioană americană a gimnasticii Simone Biles, care la 24 de ani este deja cvadruplă campioană olimpică la Rio de Janeiro.

Judoka francez Teddy Riner vrea să devină, la 32 de ani, triplu campion olimpic la +100 kg, chiar în ţara judo-ului.

La nataţie este aşteptat să strălucească Caeleb Dressel, care la 24 de ani calcă pe urmele lui Michael Phelps. Americanul va avea însă parte de concurență serioasă: românul David Popovici (16 ani) a fost mai rapid decât acesta în proba de 100 m liber, în 2021.

Tot la nataţie va evolua şi Katie Ledecky, care are deja cinci titluri olimpice în palmares.

Oamenii vor fi interesaţi şi de evoluţiile neo-zeelandezei Laurel Hubbard, primul transgender care va concura la Jocurile Olimpice. Devenită femeie în 2013, Hubbard va concura în probele de haltere.

Laurel Hubbard, primul transgender care va concura la Jocurile Olimpice

Sursă foto: Twitter

Allyson Felix, Eliud Kipchoge, Wayde van Niekerk sau Shelly-Ann Fraser-Pryce sunt numele aşteptate să urce pe podium la atletism.

Team USA nu va lipsi la baschet, avându-l ca lider pe Kevin Durant.

La fotbal nu lipseşte naţionala feminine a SUA, condusă de Megan Rapinoe şi din care face parte şi Abby Wambach.

La masculin, Spania merge cu şase jucători care au evoluat şi la Euro 2020: Pedri, Eric Garcia, Dani Olmo, Unai Simon, Mikel Oyarzabal şi Pau Torres. Brazilia îl are în lot pe Dani Alves, iar Mexic pe portarul Guillermo Ochoa.

Simone Biles, cvadruplă campioană olimpică la Rio de Janeiro:

*sursă foto: worldgymdoha18.com

---

Marii absenți de la Tokyo

Accidentări, baremuri nerealizate, eşecuri, dar şi renunţări dictate de un calendar încărcat sau obiective diferite. Mai mulţi sportivi importanţi nu vor participa la competiţia de la Tokyo, programată anul trecut, dar care se va disputa în acest an în condiţii speciale cauzate de pandemia de coronavirus.

Simona Halep este accidentată şi după ce nu a evoluat la turneele de Grand Slam de la Roland Garros şi Wimbledon, și-a anunțat retragerea de la Tokyo.

ElveţianulRoger Federer şi-a anunţat şi el retragerea de la turneul olimpic, tot din cauza unei accidentări.

O altă vedetă a tenisului, Serena Williams, a spus pas JO, la fel ca şi Rafael Nadal, Dominic Thiem, Bianca Andreescu, Victoria Azarenka, Stan Wawrinka sau Johanna Konta.

Vedeta mondială a atletismului, etiopianul Kenenisa Bekele, nu va fi prezent la Tokyo, după ce a refuzat să participe la o selecţie la maraton în ţara sa.

Britanicul Mo Farah, dublu campion olimpic la 5.000 metri şi 10.000 metri în 2012 şi 2016, nu a reuşit baremul de calificare şi rămâne acasă.

Nici dubla campioană olimpică la 800 metri Caster Semenya nu a reuşit baremul pentru JO, la fel cum e cazul şi sprinterului Justin Gatlin.

Kenyanul David Rudisha este accidentat şi nu va putea să-şi apere titlul olimpic la 800 metri.

La nataţie, americanul Ryan Lochte nu a reuşit să facă baremul şi astfel nu va putea participa la a cincea sa Olimpiadă. El are în palmares 12 medalii olimpice, dintre care şase de aur.

Prezent la JO între 1984 şi 2008, baseball-ul revine în această vară. La primele şapte ediţii, Cuba, unde este sport national, a luat aurul de trei ori (1992, 1996, 2004) şi argintul de două ori (2000, 2008). Însă acum echipa cubaneză nu a obţinut calificarea, după două eşecuri la turneul din SUA. Alte drame naţionale la baschet: Lituania, care nu a ratat nicio ediţie de la JO de la declararea independenţei, Serbia şi Grecia au fost învinse la turneele de calificare, scrie News.ro.

Simona Halep și accidentarea de la Roma:

Sursă foto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Unde se vor desfășura probele sportive

Deşi gazda oficială este Tokyo, unele probe vor avea loc în locuri în afara capitalei Japoniei. 41 de locuri vor găzdui competiţii din cadrul JO.

Olympic Stadium - Fotbal, atletism

Tokyo Metropolitan - Tenis de masă

Yoyogi National Stadium - Handbal

Nippon Budokan - Judo, karate

Tokyo International Forum - Haltere

Kokugikan Arena - Box

Equestrian Park - Echitație

Tokyo Stadium - Fotbal, rugby, pentatlon modern

Musashinonomori Park - Ciclism pe șosea

Ariake Arena - Volei

Musashino Forest Sport Plaza - Badminton, pentatlon modern (scrimă)

Ariake Gymnastics Centre - Gimnastică (ritmică, artistică, trambulină)

Ariake Urban Sports Park - BMX, BMX freestyle, skateboarding

Ariake Tennis Park - Tenis

Odaiba Marine Park - Maraton de natație, triatlon

Shiokaza Park - Volei pe plajă

Aomi Urban Sports Park - Baschet 3x3, escaladă

Oi Hockey Stadium - Hochei

Sea Forest Cross-Country Course - Eventing (cross-country)

Sea Forest Waterway - Canoe sprint, canotaj

Kasai Canoe Slalom Centre - Canoe slalom

Yumenoshima Park Archery Field - Tir cu arcul

Tokyo Aquatics Centre - Natație, înot sincron, sărituri în apă

Tatsumi Water Polo Centre - Polo pe apă

Sapporo Odori Park - Atletism (maraton, marș)

Makuhari Messe Hall - Lupte, taekwondo, scrimă

Tsurigasaki Surfing Beach - Surfing

Saitama Super Arena - Baschet

Asaka Shooting Range - Tir sportiv

Kasumigaseki Country Club - Golf

Enoshima Yacht Harbour - Navigație

Izu Velodrome - Ciclism pe pistă

Izu MTB Course - Mountain bike

Fuji International Speedway - Ciclism pe șosea

Fukushima Azuma Baseball Stadium - Baseball/softball

Yokohama Baseball Stadium - Baseball/softball

Sapporo Dome - Fotbal

Miyagi Stadium - Fotbal

Ibaraki Kashima Stadium - Fotbal

Saitama Stadium - Fotbal

International Stadium Yokohama - Fotbal.

Lista țărilor participante la Jocurile Olimpice - Câți sportivi vor avea

* în ordine alfabetică, sursa: olympics.com.

* ar putea apărea unele modificări de ultim moment, în funcție de mai mulți factori

*Coreea de Nord a renunțat la participare din cauza situației sanitare

*sportivii ruși vor participa sub drapel neutru după suspendarea primită în urma scandalului de dopaj

Afganistan · 5 sportivi

Africa de Sud · 182 de sportivi

Albania · 9 sportivi

Algeria · 44 de sportivi

Andorra · 2 sportivi

Angola · 21 de sportivi

Antigua și Barbuda · 6 sportivi

Arabia Saudită · 33 de sportivi

Argentina · 187 de sportivi

Armenia · 17 sportivi

Aruba · 3 sportivi

Atleții Olimpici Refugiați · 29 de sportivi

Australia · 487 de sportivi

Austria · 77 de sportivi

Azerbaidjan · 44 de sportivi

Bahamas · 16 sportivi

Bahrain · 32 de sportivi

Bangladesh · 6 sportivi

Barbados · 8 sportivi

Belarus · 105 sportivi

Belgia · 130 de sportivi

Belize · 3 sportivi

Benin · 7 sportivi

Bhutan · 4 sportivi

Bolivia · 5 sportivi

Bosnia și Herțegovina · 7 sportivi

Botswana · 14 sportivi

Brazilia · 309 sportivi

Brunei · 2 sportivi

Bulgaria · 42 de sportivi

Burkina Faso · 7 sportivi

Burundi · 6 sportivi

Cambodgia · 3 sportivi

Camerun · 12 sportivi

Canada · 382 de sportivi

Cehia · 116 sportivi

Chile · 58 de sportivi

China · 420 de sportivi

China Taipei · 68 de sportivi

Ciad · 3 sportivi

Cipru · 15 sportivi

Coasta de Fildeș · 31 de sportivi

Columbia · 70 de sportivi

Comore · 3 sportivi

Coreea de Sud · 234 de sportivi

Costa Rica · 12 sportivi

Croația · 60 de sportivi

Cuba · 69 de sportivi

Danemarca · 107 sportivi

Djibouti · 4 sportivi

Dominica · 2 sportivi

Ecuador · 48 de sportivi

Egipt · 142 de sportivi

El Salvador · 5 sportivi

Elveția · 118 sportivi

Emiratele Arabe Unite · 5 sportivi

Eritreea · 14 sportivi

Estonia · 34 de sportivi

Etiopia · 44 de sportivi

Fiji · 30 de sportivi

Filipine · 19 sportivi

Finlanda · 49 de sportivi

Franța · 394 de sportivi

Gabon · 5 sportivi

Gambia · 4 sportivi

Georgia · 35 de sportivi

Germania · 420 de sportivi

Ghana · 14 sportivi

Grecia · 78 de sportivi

Grenada · 6 sportivi

Guam · 5 sportivi

Guatemala · 24 de sportivi

Guineea · 5 sportivi

Guineea-Bissau · 4 sportivi

Guineea Ecuatorială · 3 sportivi

Guyana · 7 sportivi

Haiti · 6 sportivi

Honduras · 27 de sportivi

Hong Kong, China · 39 de sportivi

India · 125 de sportivi

Indonezia · 28 de sportivi

Insulele Bermude · 2 sportivi

Insulele Cayman · 5 sportivi

Insulele Cook · 6 sportivi

Insulele Marshall · 2 sportivi

Insulele Solomon · 3 sportivi

Insulele Virgine Americane · 4 sportivi

Insulele Virgine Britanice · 3 sportivi

Iordania · 14 sportivi

Irak · 4 sportivi

Iran · 66 de sportivi

Irlanda · 122 de sportivi

Islanda · 4 sportivi

Israel · 87 de sportivi

Italia · 379 de sportivi

Jamaica · 65 de sportivi

Japonia · 617 sportivi

Kârgâzstan · 17 sportivi

Kazahstan · 96 de sportivi

Kenya · 85 de sportivi

Kiribati · 3 sportivi

Kosovo · 11 sportivi

Laos · 4 sportivi

Lesotho · 2 sportivi

Letonia · 33 de sportivi

Liban · 6 sportivi

Liberia · 3 sportivi

Libia · 4 sportivi

Liechtenstein · 5 sportivi

Lituania · 39 de sportivi

Luxemburg · 12 sportivi

Macedonia de Nord · 8 sportivi

Madagascar · 6 sportivi

Malaezia · 30 de sportivi

Malawi · 5 sportivi

Maldive · 4 sportivi

Mali · 4 sportivi

Malta · 6 sportivi

Marea Britanie · 389 de sportivi

Maroc · 49 de sportivi

Mauritania · 2 sportivi

Mauritius · 8 sportivi

Mexic · 163 de sportivi

Micronezia · 3 sportivi

Monaco · 6 sportivi

Mongolia · 43 de sportivi

Mozambic · 10 sportivi

Muntenegru · 35 de sportivi

Myanmar · 2 sportivi

Namibia · 11 sportivi

Nauru · 2 sportivi

Nepal · 5 sportivi

Nicaragua · 8 sportivi

Niger · 7 sportivi

Nigeria · 63 de sportivi

Norvegia · 94 de sportivi

Noua Zeelandă · 225 de sportivi

Oman · 5 sportivi

Pakistan · 10 sportivi

Palau · 3 sportivi

Palestina · 5 sportivi

Panama · 10 sportivi

Papua Noua Guinee · 8 sportivi

Paraguay · 8 sportivi

Peru · 35 de sportivi

Polonia · 212 sportivi

Portugalia · 94 de sportivi

Puerto Rico · 37 de sportivi

Qatar · 16 sportivi

RD Congo · 7 sportivi

Republica Capului Verde · 6 sportivi

Republica Centrafricană · 2 sportivi

Republica Congo · 3 sportivi

Republica Dominicană · 66 de sportivi

Republica Moldova · 20 de sportivi

România · 101 sportivi

Rusia (Comitetul Olimpic Rus) · 337 de sportivi

Rwanda · 5 sportivi

Samoa · 8 sportivi

Samoa Americană · 6 sportivi

San Marino · 5 sportivi

São Tomé și Príncipe · 3 sportivi

Senegal · 9 sportivi

Serbia · 85 de sportivi

Seychelles · 5 sportivi

Sfânta Lucia · 5 sportivi

Sfântul Cristofor și Nevis · 2 sportivi

Sfântul Vicențiu și Grenadinele · 3 sportivi

Sierra Leone · 4 sportivi

Singapore · 23 de sportivi

Siria · 6 sportivi

Slovacia · 41 de sportivi

Slovenia · 53 de sportivi

Somalia · 2 sportivi

Spania · 338 de sportivi

Sri Lanka · 9 sportivi

Statele Unite · 648 de sportivi

Sudan · 5 sportivi

Sudanul de Sud · 2 sportivi

Suedia · 135 de sportivi

Surinam · 3 sportivi

Swaziland · 4 sportivi

Tadjikistan · 11 sportivi

Tanzania · 3 sportivi

Țările de Jos · 288 de sportivi

Thailanda · 43 de sportivi

Timorul de Est · 3 sportivi

Togo · 4 sportivi

Tonga · 6 sportivi

Trinidad și Tobago · 33 de sportivi

Tunisia · 63 de sportivi

Turcia · 108 sportivi

Turkmenistan · 9 sportivi

Tuvalu · 2 sportivi

Ucraina · 161 de sportivi

Uganda · 24 de sportivi

Ungaria · 162 de sportivi

Uruguay · 11 sportivi

Uzbekistan · 67 de sportivi

Vanuatu · 3 sportivi

Venezuela · 43 de sportivi

Vietnam · 18 sportivi

Yemen · 5 sportivi

Zambia · 30 de sportivi

Zimbabwe · 5 sportivi.

Cine a găzduit Jocurile Olimpice de vară de-a lungul timpului

1896 - Atena, Grecia (6-15 aprilie)

1900 - Paris, Franța (14 mai - 28 octombrie)

1904 - St.Louis, SUA (1 iulie - 23 noiembrie)

1908 - Londra, Marea Britanie (27 aprilie - 31 octombrie)

1912 - Stockholm, Suedia (6-22 iulie)

1916 - Ar fi trebuit să aibă loc la Berlin - jocuri anulate din cauza Primului Război Mondial

1920 - Antwerp, Belgia (20 aprilie - 12 septembrie)

1924 - Paris, Franța (4 mai - 27 iulie)

1928 - Amsterdam, Olanda (28 iulie - 12 august)

1932 - Los Angeles, SUA (30 iulie - 14 august)

1936 - Berlin, Germania (1-16 august)

1940 - Trebuia să aibă loc la Tokyo, apoi la Helsinki - anulate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial

1944 - Londra, jocuri anulate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial

1948 - Londra, Marea Britanie (29 iulie - 14 august)

1952 - Helsinki, Finlanda (19 iulie - 3 august)

1956 - Melbourne, Australia (22 noiembrie - 8 decembrie)

1960 - Roma, Italia (25 august - 11 septembrie)

1964 - Tokyo, Japonia (10-24 octombrie)

1968 - Mexico City, Mexic (12-27 octombrie)

1972 - Munchen, Germania de Vest (26 august - 10 septembrie)

1976 - Montreal, Canada (17 iulie - 1 august)

1980 - Moscova, URSS (19 iulie - 3 august)

1984 - Los Angeles, SUA (28 iulie - 12 august)

1988 - Seul, Coreea de Sud (17 septembrie - 2 octombrie)

1992 - Barcelona, Spania (25 iulie - 9 august)

1996 - Atlanta, SUA (19 iulie - 4 august)

2000 - Sydney, Australia (15 septembrie - 1 octombrie)

2004 - Atena, Grecia (13-29 august)

2008 - Beijing, China (8-24 august)

2012 - Londra, Marea Britanie (27 iulie - 12 august)

2016 - Rio de Janeiro, Brazilia (5-21 august)

2020 - Tokyo, Japonia (23 iulie - 8 august)

Cele mai medalitate țări din istoria JO

1. SUA - 27 de ediții: 2523 de medalii (1022 aur, 795 argint, 706 bronz)

2. Marea Britanie - 28 de ediții: 851 de medalii (263 aur, 295 argint, 293 bronz)

3. Franța - 28 de editii: 716 medalii (212 aur, 241 argint, 263 bronz)

4. Italia - 27 de ediții: 577 medalii (206 aur, 178 argint, 193 bronz)

5. China - 10 ediții: 546 de medalii (224 aur, 167 argint, 155 bronz) etc.

* Pe locul doi, era URSS (nu mai există) cu 10 ediții la care a participat: 1122 medalii: 440 aur, 357 argint și 325 de bronz.

Televizare

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor putea fi urmărite în întreaga lume, urmând să fie oferite imagini de la toate probele olimpice. În România, întrecerile vor fi transmise în direct de TVR și Eurosport.

Vezi aici lista tuturor posturilor tv care vor transmite JO de la Tokyo.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Duckadam critică FCSB Cei trei jucători care l-au  nemulțumit  în meciul cu FC Botoșani: „Nu am văzut ambiție, nu am văzut dorință”
Liga 1
10:16
Duckadam critică FCSBCei trei jucători care l-au nemulțumit în meciul cu FC Botoșani: „Nu am văzut ambiție, nu am văzut dorință”
Citește mai mult
Duckadam critică FCSB Cei trei jucători care l-au nemulțumit în meciul cu FC Botoșani: „Nu am văzut ambiție, nu am văzut dorință”
Man, la mare preț  Italienii au anunțat suma minimă de transfer pentru starul Parmei: „Extrem de  important  pentru naționala României”
Stranieri
10:25
Man, la mare preț Italienii au anunțat suma minimă de transfer pentru starul Parmei: „Extrem de important pentru naționala României”
Citește mai mult
Man, la mare preț  Italienii au anunțat suma minimă de transfer pentru starul Parmei: „Extrem de important pentru naționala României”
7 stadioane, 4 săli, un bazin, un patinoar   Guvernul a anunțat lista cu proiectele de investiții publice prioritare. Care e  raportul baze sportive vs. alte domenii
Liga 1
09:00
7 stadioane, 4 săli, un bazin, un patinoar Guvernul a anunțat lista cu proiectele de investiții publice prioritare. Care e raportul baze sportive vs. alte domenii
Citește mai mult
7 stadioane, 4 săli, un bazin, un patinoar  Guvernul a anunțat lista cu proiectele de investiții publice prioritare. Care e raportul baze sportive vs. alte domenii
Guardiola a semnat!  Catalanul rămâne la Manchester City până în 2027: „Sunt fericit,  am tot ce mi-am dorit”  + promisiune pentru fani
Campionate
09:30
Guardiola a semnat! Catalanul rămâne la Manchester City până în 2027: „Sunt fericit, am tot ce mi-am dorit” + promisiune pentru fani
Citește mai mult
Guardiola a semnat!  Catalanul rămâne la Manchester City până în 2027: „Sunt fericit,  am tot ce mi-am dorit” + promisiune pentru fani
Prețul lui Drăgușin, stabilit  Suma  impresionantă  pe care o cere Tottenham și condiția pe care o impune pentru a-i da drumul românului
Stranieri
09:50
Prețul lui Drăgușin, stabilit Suma impresionantă pe care o cere Tottenham și condiția pe care o impune pentru a-i da drumul românului
Citește mai mult
Prețul lui Drăgușin, stabilit  Suma impresionantă pe care o cere Tottenham și condiția pe care o impune pentru a-i da drumul românului
Botoşani - FCSB 1-0   VIDEO cu golul :  Mitrov dă lovitura  în prelungiri și campioana pierde în Moldova! Clasamentul actualizat
Liga 1
21.11
Botoşani - FCSB 1-0 VIDEO cu golul: Mitrov dă lovitura în prelungiri și campioana pierde în Moldova! Clasamentul actualizat
Citește mai mult
Botoşani - FCSB 1-0  VIDEO cu golul : Mitrov dă lovitura în prelungiri și campioana pierde în Moldova! Clasamentul actualizat
Veste proastă   Florin Prunea, despre meciul României care se va juca  fără spectatori : „Am vorbit cu cineva și așa mi-a spus”
Nationala
21.11
Veste proastă Florin Prunea, despre meciul României care se va juca fără spectatori: „Am vorbit cu cineva și așa mi-a spus”
Citește mai mult
Veste proastă  Florin Prunea, despre meciul României care se va juca fără spectatori : „Am vorbit cu cineva și așa mi-a spus”
Ocazii monumentale  FC Botoșani și FCSB,  ratări incredibile  în prima repriză a restanței din Liga 1
Liga 1
21.11
Ocazii monumentale FC Botoșani și FCSB, ratări incredibile în prima repriză a restanței din Liga 1
Citește mai mult
Ocazii monumentale  FC Botoșani și FCSB, ratări incredibile în prima repriză a restanței din Liga 1