Organizatorii de la Wimbledon anunță o schimbare importantă pentru ediția din acest an

Ediția din 2022 de la Wimbledon vine cu o schimbare în ceea ce privește prețul biletelor la finala feminină. Acestea vor costa exact cât tichetele pentru finala la competiția masculină, o premieră în ultimii 30 de ani la turneul englez.

HotNews.roFoto: Hotnews

În 1991 a fost ultima oară când prețul biletelor la cele două finale a fost același, atât la simplu masculin, cât și simplu feminin.

La edițiile precedente de Wimbledon, biletele la finala feminină costau 200 de lire sterline, în timp ce la cea masculină se plăteau 240 de lire sterline. În 2022, prețul biletelor va fi același pentru cele două mari finale.

Prețurile semifinalelor sunt și ele aceleași, astfel că ultimele patru meciuri costă fiecare 210 lire sterline. Cu toate acestea, anul trecut fanii plăteau doar 170 de lire sterline pentru a viziona cele două semifinale feminine, conform The Times.

Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului după Australian Open și Roland Garros, va avea loc între 27 iunie și 10 iulie 2022.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:54
Chivu, lacrimi și gândul care nu dispare Moment emoționant pentru antrenorul lui Inter, la Parma: „Deși nu mai e printre noi, și azi, la 46 de ani, încă vorbesc cu tatăl meu”

09:33
Schimb Nsimba - Boutoutaou? Oltenii admit interesul pentru jucătorul de la FCSB: „Ar putea fi interesant pentru noi”

23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365