Pablo Cortacero a renunțat la Dinamo / Cine se află în posesia acțiunilor și ce urmează pentru club

Dorin Şerdean, fostul director executiv al FC Dinamo, este în posesia acţiunilor care i-au aparţinut lui Pablo Cortacero, a declarat, joi, Cornel Țălnar.

Pablo CortaceroFoto: fcdinamo.ro

"Joia trecută, domnul Şerdean a vorbit cu Pablo Cortacero. Joia trecută, a fost chemat în Spania ca să-i dea acţiunile. Vineri, s-au întâlnit cu avocaţii, cu notarii, iar Cortacero a spus, în cele din urmă: . Şerdean a sosit ieri din Spania şi mi-a promis că vă va spune el realitatea", a spus Țălnar, la DigiSport.

Ţălnar a menţionat că Şerdean vrea să facă un acţionariat puternic la Dinamo, informează News.ro.

"La ora actuală, acţiunile sunt la Şerdean. Până acum, despre Şerdean se spunea că e omul nu ştiu care. Uite, el a adus acţiunile. El vrea ca toţi dinamoviştii potenţi, care vor binele lui Dinamo, să pună mână de la mână, să strângă banii respectivi, să facă un acţionat puternic, cu bani mulţi şi Dinamo să nu moară.

Vă va spune Şerdean în ce condiţii le-a luat (n.r - acţiunile). Acum, nu mai există niciun dubiu. Acţiunile sunt la Şerdean. El mi-a spus că vrea să vă spună exact realitatea şi aşteptăm dinamoviştii cu bun gând care vor să preia Dinamo", a adăugat Ţălnar.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga