Partea nevăzută a sportului alb: Sabine Lisicki, blestemul accidentărilor, lacrimile și cum îți golește tenisul conturile în fiecare săptămână

Partea nevăzută a sportului alb: Sabine Lisicki, blestemul accidentărilor, lacrimile și cum îți golește tenisul conturile în fiecare săptămână

​Finala de la Wimbledon din 2013 pare tot mai departe, la fel victoria din turul patru de pe iarba londoneză cu Serena Williams. Acum se zbate în anonimatul locului 225 mondial. Măcinată de multe accidentări, Sabine Lisicki (29 de ani) vorbește despre cât de mult se schimbă ochii cu care vezi tenisul atunci când nu poți juca, iar la revenire rezultatele întârzie să apară. Sportul alb este un izvor nesecat de cheltuieli, iar conturile nemțoaicei stau mărturie în acest sens.

HotNews.roFoto: Hotnews

În 14 din ultimele 20 de luni a avut tot felul de probleme medicale, fiind în afara circuitului. A avut accidentări nenumărate, de la gleznă, umăr, încheietură și până la genunchi. Și-a propus însă cu ochii în lacrimi că nu va renunța, cel puțin nu în următoarea perioadă.

Zi de zi, Lisicki a dispărut de la turnee, iar coborârea în clasamentul WTA a fost una pe măsură. Acum joacă la turnee mici, acolo unde încearcă să lege victorii consecutive. Se află în căutarea încrederii că mai poate avea rezultate mari în sportul care i-a dat atâta satisfacție, dar și atâtea lacrimi reci pe obraji.

Tenisul, mașină de tocat banii

"Mă duc <în jos> în fiecare săptămână, încerc să joc cât mai mult, muncesc la revenire, iar dacă rezultatele nu apar atunci nu sunt nici prea mulți bani (ai nevoie de ei pentru deplasarea în fiecare loc unde evoluezi, cazare, mâncare, plus antrenor, fizioterapeut si cine mai poate face parte din echipa ta). Fiecare înfrângere doare, am tras tare luni întregi pentru a ajunge din nou cât mai sus, am convingerea că vor veni și zile mai bune" - Sabine Lisicki.

Puține victorii în 2018, încrederea zdruncinată din plin

A ratat mare parte din sezonul 2018 din cauza unei accidentări la umăr, de la revenire bifând doar 23 de meciuri (a câștigat doar șapte).

"Acest an a fost unul dezamăgitor pentru mine, unul dureros. Am pierdut câteva meciuri la limită, iar acest lucru te doboară din punct de vedere mental. Muncești până la epuizare și ești învins la limită. Este mobilizator să te tot gândești că într-o zi vei ajunge acolo sus, dar în același timp consumă atât de multă energie aceste speranțe. Este atât de trist că nu reușesc să niște victorii, am nevoie în mod evident să joc mai mult", a precizat cu ochii în lacrimi Lisicki, citată de Firstpost.

Doar meciurile oficiale îți pot da ceea ce-ți lipsește

"Umărul dă semne că ar fi mai bine, cred că începe să se reobișnuiască chiar si cu meciurile de trei ore. Serviciul meu la începutul partidelor este mult mai slab decât era acum ceva timp, dar ușor-ușor sper să revină la ceea ce puteam să arăt la un moment dat. Petrec foarte mult în sala de fitness, dar nu poți să îți antrenezi serviciul decât într-un meci de trei ore" - Sabine Lisicki.

Constanța, marea problemă în tenis

"Sunt multe lucruri încurajatoare din această revenire pe care o doresc completă. Simt că este din ce în ce mai bine, mi-am regăsit loviturile, dar îmi lipsește din plin consistența, cea pe care o găsisem la un moment dat în circuit. Depind foarte mult de calitatea serviciului, iar când acesta lipsește, atunci rezultatul meciului se schimbă. Sunt conștientă că am nevoie de câteva victorii obținute cu dificultate pentru a recâștiga încrederea în propriile forțe" " - Sabine Lisicki.

Banii cheltuiți, oboseala corpului, lipsa rezultatelor

"Este foarte greu să găsești mai multe turnee de tip Challenger în aceeași zonă, care să te ajute să reduci din orele de călătorie, să-i dai corpului timpul necesar pentru refacere. În plus, un aspect foarte important este cel financiar. Când cazi atât în clasament nu prea mai ai sponsori, iar pentru a ajunge din nou în TOP 100 este nevoie de cheltuieli mari" - Sabine Lisicki.

Adversari pe care nu îi poți găsi pe Youtube

"Partea cea mai dură la aceste turnee (n.r. de tip Challenger) este aceea că toată lumea dă tot ce are mai bun împotriva ta (zice zâmbind). Nu poți să faci o analiză video de pe Youtube pentru că pe multe adversare pur și simplu nu le găsești", a precizat sportiva din Germania.

Singura parte bună - vede orașe noi

"În aceasta parte a carierei există și părți bune, șansa de a vedea locuri noi, orașe pe care în mod normal nu aveam cum să le descopăr. După zece ani în circuit și cu prezente la aceleași și aceleași turnee, mă bucur de priveliști noi", a precizat Sabine.

Mai mult accidentată, Lisicki a câștigat în 2018 doar $51.495 din premii.

În zece ani de circuit WTA, Lisicki s-a descurcat cel mai bine în 2013, atunci când a jucat finala de la Wimbledon. În turul al patrulea, germanca a furnizat cea mai mare surpriză a tabloului feminin de simplu - a învins-o pe Serena Williams. Din păcate pentru ea, a fost copleșită de emoții în finala cu Marion Bartoli, iar franțuzoaica a fost cea care a câștigat trofeul.

Cel mai bine s-a simțit pe iarba londoneză, Grand Slam unde a mai bifat o semifinală în 2011 (depășită de Maria Sharapova).

Cea mai bună clasare în circuitul WTA a fost locul 12, pe 21 mai 2012. În acest moment se află pe locul 225 în lume.

Cele mai multe victorii în turneele de Grand Slam le are la Wimbledon (27 victorii / 9 înfrângeri), în timp ce cel mai stă la Roland Garros (7/8).

Are patru titluri în carieră: 2014 - Hong Kong; 2011 - Birmingham, Dallas; 2009 - Charleston.

Aici poți vedea un rezumat al victoriei lui Lisicki împotriva Serenei Williams la Wimbledon-ul din 2013:

Rezumatul finalei de la Wimbledon dintre Lisicki și Bartoli:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
01:23
„Bine că LPF îmi dă teme” Ciprian Ciucu, iritat după disputele cu privire la Arena Națională: „Nu înțeleg acest tărăboi. Altă întrebare”
„Bine că LPF îmi dă teme” Ciprian Ciucu, iritat după disputele cu privire  la Arena Națională: „Nu înțeleg acest tărăboi. Altă întrebare”
00:35
„Devine o problemă pentru mine” Ce îl nemulțumește pe Daniel Pancu la jocul Rapidului: „Sper să mă înșel. Play-off sau play-out, cine știe?”
„Devine o problemă pentru mine” Ce îl nemulțumește pe Daniel Pancu la jocul Rapidului: „Sper să mă înșel. Play-off sau play-out, cine știe?”
00:53
„Enervant” Eroul Rapidului din meciul cu Voluntari, nemulțumit: „Aș prefera să controlăm mai bine meciul”
„Enervant” Eroul Rapidului din meciul cu Voluntari, nemulțumit: „Aș prefera să controlăm mai bine meciul”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
„Am spart niște lucruri prin vestiar”   Daniel Pancu  s-a schimbat de haine la pauză. Apoi a explicat de ce: „M-am pătat”
Superliga
00:13
„Am spart niște lucruri prin vestiar” Daniel Pancu s-a schimbat de haine la pauză. Apoi a explicat de ce: „M-am pătat”
Citește mai mult
„Am spart niște lucruri prin vestiar” Daniel Pancu s-a schimbat de haine la pauză. Apoi a explicat de ce: „M-am pătat”
Ronaldo, gafă uluitoare   FOTO:  Starul lui Al Nassr  și-a sabotat propriul portar!
Campionate
12.09
Ronaldo, gafă uluitoare FOTO: Starul lui Al Nassr și-a sabotat propriul portar!
Citește mai mult
Ronaldo, gafă uluitoare FOTO: Starul lui Al Nassr și-a sabotat propriul portar!
Șumudică, tensiuni cu Burcă   FOTO:  A refuzat salutul, apoi s-a dus peste arbitru! Scandal și între jucători.  Ce acuză antrenorul clujenilor

Dl. Ciucu a fost în străinătate și-a avut revelația "La noi, cetățenii nu-s OK!" și, oricât ne-am ofusca, n-o să ne cânte-n strună. Compară savant mere cu pere: Maastricht vs București
B365
11.09