Patricio Manuel, primul boxer transgender câştigător al unui meci la profesionişti, în SUA

Patricio Manuel, primul boxer transgender câştigător al unui meci la profesionişti, în SUA

​Americanul Patricio Manuel a devenit, sâmbătă, la Idaho, primul boxer transgender care a disputat şi chiar a câştigat un meci la profesionişti, în SUA, relatează AFP, conform News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Manuel, în vârstă de 33 de ani, l-a învins pe mexicanul Hugo Aguilar la puncte, după patru runde, la categoria super-pană. La finalul partidei, acesta a fost huiduit de mai multe persoane din tribune.

Discursul lui Manuel de la finalul partidei:

“Nu aş schimba pentru nimic în lume tot ce a trebui să fac pentru a ajunge aici. A meritat. Acum sunt boxer profesionist”, a declarat Manuel, potrivit Los Angeles Times.

Manuel a încercat în urmă cu câţiva ani să obţină calificarea la turneul feminin de la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra. Însă o accidentare la umăr l-a făcut pe sportiv să rateze selecţiile americane.

Ulterior, Manuel a început procesul de tranziţie, cu tratament hormonal şi intervenţie chirurgicală. În 2016, sportivul a obţinut licenţa de boxer profesionist.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:11
Diagnosticul i-a schimbat perspectiva Jucătoarea #24 în lume ia o pauză pentru a se recupera: „Nu mai vedeam mingea”
Diagnosticul i-a schimbat perspectiva  Jucătoarea #24 în lume ia o pauză pentru a se recupera: „Nu mai vedeam mingea”
10:49
Dan Udrea Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Dan Udrea  Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
11:26
Se mișcă lucrurile pe șantierul Dinamo Au reapărut utilajele: imagini de la stadion
Se mișcă lucrurile pe șantierul Dinamo Au reapărut utilajele: imagini de la stadion
11:46
„Stanciu a semnat deja” Decizia pe care ar fi luat-o mijlocașul român, după ce a fost dorit de mai multe cluburi din Liga 1: „E alegerea lui”
„Stanciu a semnat deja” Decizia pe care ar fi luat-o mijlocașul român, după ce a fost dorit de mai multe cluburi din Liga 1: „E alegerea lui”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
B365
30.09
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
Citește mai mult
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot