​Preliminarii CE 2019 U21: Spania, Franţa şi Anglia, calificate la turneul final / România, meci foarte important cu Țara Galilor

​Preliminarii CE 2019 U21: Spania, Franţa şi Anglia, calificate la turneul final / România, meci foarte important cu Țara Galilor

​Spania, Anglia şi Franţa şi-au asigurat prezenţa la turneul final al Campionatului European de tineret din 2019, alăturându-se Italiei, ţara gazdă. România mai are două etape de disputat și trebuie să adune patru puncte cu Țara Galilor și cu Liechtenstein pentru a fi sigură de calificarea la turneul final.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Germania, care mai are nevoie de un rezultat de egalitate, şi Serbia, care poate fi calificată şi de un pas greşit al Austriei, sunt şi ele aproape de turneul final. În poziţii favorabile se mai află Belgia şi Grecia, informează News.ro.

În Grupa a VIII-a, în care se află România, Portugalia a învins, joi, în delasare, cu scorul de 9-0, reprezentativa din Liechtenstein şi a trecut pe primul loc în clasament, cu 19 puncte, cu unul mai mult decât România şi cu un meci în plus.

"Tricolorii mici" sunt însă la mâna lor, cu patru puncte din ultimele două jocuri putând să-şi asigure prezenţa la turneul final.

Jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi întâlnesc Ţara Galilor, vineri, de la ora 19.00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca şi Liechtenstein, marţi, de la ora 21.00, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti.

Portughezii mai au de jucat doar cu Bosnia-Herţegovina, marţi, pe teren propriu. Şi reprezentiva bosniacă are şanse de calificare, fiind pe locul al treilea, tot cu 18 puncte.

La turneul final din Italia şi San Marino se califică direct doar prima clasată din fiecare din cele nouă grupe preliminare. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la CE.

Clasament Grupa 8:

1. Portugalia 9 meciuri (29-9) 19 puncte

2. România 8 (13-4) 18

3. Bosnia și Herțegovina 9 (22-7) 18

4. Țara Galilor 8 (8-11) 10

5. Elveția 9 (10-15) 10

6. Liechtenstein 9 (2-38) 0

Au rămas de disputat în grupa României:

12 octombrie:

România - Țara Galilor (ora 19:00)

16 octombrie:

Țara Galilor - Elveția (ora 20:00)

România - Liechtenstein (ora 21:00)

Portugalia - Bosnia și Herțegovina (ora 21:00)

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:26
Ce se întâmplă cu Karamoko Dinamo a oferit noi detalii despre transferul atacantului: „E vorba de mult mai mulți bani”
Ce se întâmplă cu Karamoko Dinamo a oferit noi detalii despre transferul atacantului: „E vorba de mult mai mulți bani”
20:29
FCSB, reacție tăioasă Șumudică a încercat să-l ia pe Tavi Popescu, dar s-a lovit de un zid: „Nu-mi pasă de CFR!”
FCSB, reacție tăioasă  Șumudică a încercat să-l ia pe Tavi Popescu, dar s-a lovit de un zid:  „Nu-mi pasă de CFR!”
19:45
„Trebuie să știm de unde venim” Andrei Nicolescu a reacționat după declarațiile neașteptate ale lui Nuno Campos
„Trebuie să știm de unde venim” Andrei Nicolescu a reacționat după declarațiile neașteptate ale lui Nuno Campos
19:37
„Nu le pasă!” Lipsa de transparență a CCA l-a înfuriat pe Mihai Stoica: „Niciun pic de respect! Sunt plătiți din banii noștri”
„Nu le pasă!” Lipsa de transparență a CCA l-a înfuriat pe Mihai Stoica: „Niciun pic de respect! Sunt plătiți din banii noștri”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Top stiri
Șumudică la FCSB?  Ce spune antrenorul: „S-a înroșit telefonul” + Detalii despre  Tavi Popescu  la CFR
Superliga
16:06
Șumudică la FCSB? Ce spune antrenorul: „S-a înroșit telefonul” + Detalii despre Tavi Popescu la CFR
Citește mai mult
Șumudică la FCSB? Ce spune antrenorul: „S-a înroșit telefonul” + Detalii despre Tavi Popescu la CFR
Becali a făcut primul „11”  Cum va arăta FCSB după noile transferuri » Unde vor juca  Drăguș, Korenica și Muhar
Superliga
12:50

Campos, conferință ciudată  Dinamo e pe locul 1, dar antrenorul a venit cu discursul pe foaie:  „Nu ne batem la titlu!”
Superliga
12:30

VIDEO | Cum funcționează și ce pericol tăcut înlătură prima trecere de pietoni inteligentă din București. E pe Șoseaua Chitilei, la intersecția cu Strada Prahova
B365
04:38