Primarul Iașiului îi ia apărarea lui Sebastian Colțescu: "De ce trebuie să suportăm să fie jignit un român într-o asemenea manieră?"

Primarul Iașiului îi ia apărarea lui Sebastian Colțescu: "De ce trebuie să suportăm să fie jignit un român într-o asemenea manieră?"

Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, susţine că românii ar trebui să fie solidari cu arbitrul Sebastian Colţescu, implicat în incidentul de la meciul Paris Saint-Germain vs Istanbul Bașakșehir, precizând că "nu e demn pentru noi să lăsăm ca un compatriot să zacă jos şi noi să nu ne uităm la dânsul şi să-l întrebăm ce are".

Sebastian ColtescuFoto: FRANCK FIFE / AFP / Profimedia

Mihai Chirica a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că a sesizat o lipsă de solidaritate naţională pentru greşeala arbitrului român Sebastian Colţescu la meciul de fotbal disputat în Franţa, edilul ieşean afirmând că el nu s-ar fi simţit jignit dacă era într-un grup de persoane de culoare şi i s-ar fi spus "albul ăla".

"Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă orice altă naţie ar fi păţit la fel cu un arbitru de-al său. Ar fi apărut o declaraţie a Ministerului de Externe, ar fi fost o intervenţie poate şi a Academiei de la Institutul de Lingvistică. Dacă în acel grup de oameni ar fi fost şapte persoane de culoare şi un alb şi persoana de culoare albă trebuia să fie sancţionată de arbitrul de centru şi trebuia să o facă repede, cum ar fi fost? Se ducea şi îl legitima? A indicat într-o manieră raţională, fără să jignească, unul dintre atributele pe care le avea această persoană. Eu nu m-aş fi simţit jignit să fi spus despre mine albul ăla. Să nu-mi spus gălbejitul ăla, palidul ăla sau amărâtul ăla. M-aş fi simţit jignit. Dar eram persoana albă dintr-un grup de negri. E corect. Nu mă cunoaşte după nume, mă identifică vizual cu cel mai semnificativ atribut pe care îl am, culoarea pielii", a spus primarul ieşean Mihai Chirica.

El a adăugat că nu înţelege de ce trebuie ca "noi să suportăm să fie jignit un român într-o asemenea manieră, fără drept la replică".

"I s-a pus pistolul la cap şi s-a tras în el. Nu e demn pentru noi să lăsăm ca un compatriot să zacă jos şi noi să nu ne uităm la dânsul şi să-l întrebăm ce are. M-am simţit jignit de-a dreptul. Nu a făcut apel la nicio manifestare rasistă, pur şi simplu a fost o observaţie vizuală asupra culorii pielii", a mai afirmat Chirica.

Meciul PSG vs Istanbul BB, din etapa a șasea, ultima, a Grupei H din Champions League, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 14, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul, potrivit News.ro.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Champions League, în urma scandalului de rasism. UEFA a stabilit ca partida să se reia miercuri seară.Meciul s-a încheiat 5-1 pentru PSG.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11