PSG i-a decis viitorul lui Mauricio Pochettino - Cât timp va mai sta pe bancă antrenorul argentinian

Deși are nu mai puțin de 13 puncte avans în fruntea Ligue 1 și este calificată în optimile Ligii Campionilor, PSG este contestată de proprii fani. Șefii clubului parizian au stabilit cât timp îi mai acordă antrenorului Mauricio Pochettino pentru a îmbunătăți jocul echipei.

Mauricio PochettinoFoto: SEBASTIEN BOZON / AFP / Profimedia

Nemulțumirile fanilor au venit, în special, după egalul din ultima etapă disputată în Ligue 1, scor 1-1 contra lui Lorient. Penultima clasată din Franța putea chiar "să răpună" colosul parizian, dar a fost egalată de Icardi în minutul 90+1.

Șefii lui PSG nu și-au pierdut încă răbdarea cu tehnicianul argentinian, iar conform Le Parisien, aceștia îi vor mai acorda timp până cel puțin la finalul sezonului actual.

Pochetinno a fost curtat în trecut de mai multe echipe, printre care Real Madrid, Tottenham sau Manchester United.

PSG, în același timp, s-a interesat de serviciile lui Zinedine Zidane la finalul acestui an, dar șefii clubului au decis să continue cu Mauricio Pochettino.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:48
Al doilea faliment Un club de tradiție a cerut dizolvarea, la 15 ani după prima dispariție din fotbalul românesc
Al doilea faliment Un club de tradiție a cerut dizolvarea , la 15 ani după prima dispariție din fotbalul românesc
18:59
LIVE România U21 - Finlanda U21, în preliminariile Euro 2027 » Meci cu miză uriașă pentru „tricolori”

18:57
Popovici și-a făcut rivalul mai puternic Pan Zhanle, dezvăluiri despre cantonamentul din România » Ce l-a învățat David: „Ei nu sunt obsedați de asta”

17:51
Acuzați că au pariat Oficialii celor mai importante cluburi, pe lista Federației: „Își deschiseseră conturi mai devreme”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09

Citește mai mult

Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie
B365
29.09