Rafael Nadal, pus la punct după ce a susținut participarea rușilor la Wimbledon 2022

Rafael Nadal, pus la punct după ce a susținut participarea rușilor la Wimbledon 2022

Rafael Nadal s-a arătat de partea colegilor ruși din circuitul mondial care nu pot participa la Wimbledon 2022, iar așa cum era de așteptat declarația ibericului a generat multă frustrare.

Rafael NadalFoto: Oscar J Barroso/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Nadal, atacat de Stakhovsky: Cât de corect este să moară ucrainenii?

Fost adversar al lui Rafa în circuitul ATP, ucraineanul Sergiy Stakhovsky (actualmente aflat pe frontul de război) i-a replicat spaniolului pe Instagram după ce acesta a spus că nu este corect ca jucătorii din Rusia și Belarus să nu aibă dreptul de a participa la Wimbedon 2022.

"Rafa, am participat împreună la turnee, am jucat unul împotriva celuilalt în circuit. Te rog să-mi spui cât de corect este ca jucătorii ucraineni să nu se poată întoarce în Ucraina?

Cât de corect este să nu poată copiii să joace tenis? Cât de corect este să moară ucrainenii?" - Sergiy Stakhovsky, pe Instagram.

În vârstă de 36 de ani, Stakhovsky se află în prezent pe locul 293 în ierarhia mondială, iar cel mai sus s-a aflat pe poziția 31 (pe 27 septembrie 2010).

A adunat în total din tenis $5.606.768, iar cea mai importantă victorie a carierei o reprezintă succesul împotriva lui Roger Federer de la Wimbledon (2013).

De altfel, Sergiy Stakhovsky a precizat la un moment dat că este dezamăgit de Roger Federer și de Rafael Nadal. La polul opus se află Novak Djokovic, cel care i-a scris pe WhattsApp și l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu ceva pe perioada războiului.

Mai multe mari nume din lumea tenisului, printre care Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray, au criticat decizia fermă a organizatorilor Wimbledon 2022 de a interzice participarea jucătorilor din Rusia și Belarus la Grand Slamul englez.

A 68-a zi de război în Ucraina - Cele mai importante evenimente sunt LiveText pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:10
„Dubiu plauzibil” Concluzia tribunalului după ce a analizat mesajul de amenințare cu moartea primit de un fost președinte de club
„Dubiu plauzibil” Concluzia tribunalului după ce a analizat  mesajul de amenințare cu moartea primit de un fost președinte de club
11:21
Serie A, de nerecunoscut! Campionatul din Italia schimbă regulile jocului, după 77 de ani! Recordul data din sezonul 1949-1950!
Serie A, de nerecunoscut! Campionatul din Italia schimbă regulile jocului, după 77 de ani! Recordul data din sezonul 1949-1950!
10:40
Eroul lor, coșmarul nostru Corespondență din Suedia. Thomas Ravelli, omul care a frânt visul Generației de Aur, vorbește după 32 de ani: „Hagi ar fi luat Balonul de Aur”
Eroul lor, coșmarul nostru Corespondență din Suedia. Thomas Ravelli, omul care a frânt visul Generației de Aur, vorbește după 32 de ani: „Hagi ar fi luat Balonul de Aur”
11:37
Cauza morții lui Hayden Panettiere Concluzia legistului în ancheta decesului fostei iubite a lui Wladimir Klitschko
Cauza morții lui Hayden Panettiere Concluzia legistului în ancheta decesului fostei iubite a lui Wladimir Klitschko
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
Top stiri
Reghe, în pericol de excludere!  Au expirat cei doi ani prevăzuți de regulamentul FRF pentru achitarea datoriei către U Craiova.  Mișcarea făcută de Rotaru
Superliga
22.09
Reghe, în pericol de excludere! Au expirat cei doi ani prevăzuți de regulamentul FRF pentru achitarea datoriei către U Craiova. Mișcarea făcută de Rotaru
Citește mai mult
Reghe, în pericol de excludere! Au expirat cei doi ani prevăzuți de regulamentul FRF pentru achitarea datoriei către U Craiova.  Mișcarea făcută de Rotaru
Om contra robot, în cușcă  VIDEO + FOTO: Prima  bătaie în stil „Terminator”  a ajuns în lumea reală! Trimis la podea!
Alte sporturi

Unde a mers Popovici în vacanță  Campionul a postat o imagine grăitoare: „Avem o țară frumoasă  dacă știi unde să te uiți”
Diverse
21.09

VIDEO | Cum arată, în interior, blocul din Rahova distrus de explozia de acum un an,  unde azi s-au montat primii stâlpi de susținere. Primele imagini de pe scări și holuri rupte
B365