Burj Al-Fiasco Rapid Trupa din Giulești și-a dorit un  cantonament extravagant  în Dubai, dar stagiul i-a adus până acum 3 mari probleme
Echipa antrenată de Marius Șumudică a mers în cantonament în Dubai FOTO Rapid

Burj Al-Fiasco Rapid Trupa din Giulești și-a dorit un cantonament extravagant în Dubai, dar stagiul i-a adus până acum 3 mari probleme

  • Rapid a surprins pe toată lumea, alegând să plece în Emirate la ora 03:30 dimineața, lucru pe care l-a acuzat inclusiv Marius Șumudică.
  • Clubul n-a reușit să rezolve viza lui N'Jie, astfel că acesta nu e alături de echipă, iar primul adversar e unul de duzină, deși Rapid anunțase că va întâlni doar adversari tari.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

E pentru prima dată când o formație din Liga 1 preferă să meargă să se antreneze, în pauza de iarnă, în Emiratele Arabe Unite.

Rapid e de câteva zile în Dubai, însă un cantonament pe care l-a anunțat cu mare fast, ca pe o extravaganță, s-a transformat, cel puțin până acum, într-un fiasco.

Trei lucruri, petrecute în ultimele zile, developează probleme pentru echipă, exclusiv din cauza faptului că s-a preferat varianta Emirate și nu o țară europeană, așa cum au ales toate celelalte 15 formații din Liga 1.

„M-au otrăvit”  Novak Djokovic face acuzații grave: „Aveam un nivel foarte ridicat de  plumb și mercur în sânge”
Citește și

Citește mai mult

1. S-a plecat din România la 03:30 dimineața

Echipa a decolat de pe aeroportul din București la o oră total atipică pentru un club de fotbal profesionist. La ora 03:30 dimineața a fost plecarea spre Dubai!

Alegerea l-a scos din sărite inclusiv pe Marius Șumudică. El s-a declarat nemulțumit de acest lucru și a spus-o public, în ziua în care a avut loc reunirea. Un zbor București - Dubai durează 5 ore!

Clinton N'Jie FOTO GOLAZO.ro/Iosif Popescu Clinton N'Jie FOTO GOLAZO.ro/Iosif Popescu
Clinton N'Jie FOTO GOLAZO.ro/Iosif Popescu

2. Lipește N'Jie, care n-are viză de Emirate

Șumudică nu are tot lotul la dispoziție. Nu e sub comanda lui chiar unul dintre jucătorii pe care i-a cerut în mod expres atunci când a preluat echipa: Clinton N'Jie.

Acesta n-a primit viza pentru Emirate și n-a ajuns în cantonament nici până acum. A rămas să se pregătească de unul singur. Camerunezul a evoluat în ultimii ani, înainte să ajungă în România, pentru formații din Rusia și Turcia. Între 2012 și 2019 jucase în Franța și Anglia.

Rapid-Al Hilal United 13-0 Giuleștenii, scor-fluviu în primul amical din 2025.   Boupendza și Burmaz  au marcat 7 goluri. 

3. Amical cu cel mai slab adversar al pauzei de iarnă

Înainte de a pleca în cantonament, Rapid anunțase pe site-ul clubului că echipa va susține în Emirate doar jocuri de verificare împotriva unor adversari de top.

Primul meci amical e cel de azi, dar oponentul e o echipă de Liga a III-a din Emirate: Al-Hilal United. E, raportat și la alte amicale ale tuturor echipelor din Liga 1 din această iarnă, cel mai slab cotat adversar.

Celelalte două partide pe care Rapid le va disputa vor fi în compania unor nume importante: Ulsan (Coreea de Sud) și Shangai Port (China), ambele campioane la final de 2024.

Cum arată primele 5 etape din 2025 pentru Rapid

  • 20 ianuarie: Rapid - Poli Iași
  • 25 ianuarie: Rapid - Universitatea Craiova
  • 1 februarie: U Cluj - Rapid
  • 4 februarie: Rapid - Unirea Slobozia
  • 8 februarie: Oțelul - Rapid

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Avertisment „fără menajamente” al liderului european care tocmai a vorbit cu Putin, înainte de negocierile cu miză mare pentru încheierea războiului din Ucraina

Știri ultima oră
22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

21:26
Reghe nu-și menajează jucătorii FCSB, amical în weekend » Interes masiv din partea fanilor locali

21:17
Kane n-a prins echipa ideală Balonul de Aur, ignorat de colegi! Cum arată primul „11” ales chiar de jucători

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
11:36

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate
13:59

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi
09:50

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365
04:00