Razvan Lucescu, asul din maneca FRF-ului

Victor Piturca este deja istorie la prima reprezentativa, iar Romania este, momentan, fara selectioner. Cum incercarea de a-l aduce pe Mircea Lucescu pe banca tehnica a fost sortita esecului, FRF-ul incearca sa-l instaleze in functie pe Razvan Lucescu, unul dintre cei mai apreciati tehnicieni din noul val.

Razvan nu ar spune nu, antrenorul Brasovului precizand intr-o conferinta de presa ca asteapta sa vada o oferta concreta si de-abia apoi sa discute pe marginea subiectului.

Pentru Lucescu Jr., o eventuala numire la carma primei reprezentative ar fi un imens pas inainte, fostul rapidist avand ocazia sa arate ca sfertul de finala realizat cu giulestenii in Cupa UEFA nu a fost o simpla intamplare. In plus, Razvan a avut de unde invata, acesta crescand cu fotbalul in sange inca de mic.

Din punct de vedere al salariului, lucrurile sunt clare. Indiferent cine va veni, acesta este unul fix: 500.000 de euro, la fel cu cel pe care-l primea si Victor Piturca.

Probleme pentru Lucescu Jr. nu ar fi daca preia echipa nationala, FRF-ul lasandu-l sa conduca in paralel timp de cateva saptamani echipa nationala si FC Brasov, in lume existand mai multi antrenori care au condus o prima reprezentativa si o echipa de club in acelasi timp (Guus Hidink este selectionerul Rusiei, dar o pregateste si pe Chelsea in acelasi timp).

Cu o presupusa venire a lui Razvan la carma tricolorilor, FRF-ul ar impusca mai multi iepuri in confruntarea cu suporterii, la prima reprezentativa fiind adus un antrenor tanar, de perspectiva, asupra caruia nu planeaza niciun fel de suspiciuni.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:30
Vești proaste pentru Reghe! EXCLUSIV. FCSB îl pierde pe Garita după victoria cu Rapid » Ce partide va rata

19:05
Nu mai joacă până în 2027! S-a accidentat în El Clasico, iar Flick a rămas fără soluții în apărarea Barcelonei

18:47
Cum vrea Flick să refacă Barca Planul antrenorului german după eșecurile cu PSG și Real Madrid

18:58
La 3 ani, prea bun pentru adversarii săi? VIDEO. Un copil-minune a ajuns în centrul unui scandal care a implicat poliția. Familia susține că a fost exclus din ligă

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
14:40

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate
10:43

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”
Superliga
11:30

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10