„El îi atacă, spune că-l fură”  Gestul agresiv al lui  Răzvan Lucescu  l-a lăsat fără replică: „Nu am văzut antrenori care să facă treaba asta”
Răzvan Lucescu / Foto: Imago

„El îi atacă, spune că-l fură” Gestul agresiv al lui Răzvan Lucescu l-a lăsat fără replică: „Nu am văzut antrenori care să facă treaba asta”

• Răzvan Lucescu s-a ales cu o suspendare de patru luni din partea Comisiei de Disciplină a federației elene după ce incidentele din parcarea „OPAP Arena”, de la finalul meciului AEK - PAOK 1-0, de pe 18 decembrie.
• Antrenorul român a fost filmat în timp ce l-a apucat de gât pe unul dintre suporterii clubului din Atena.
• Comentatorul sportiv Bogdan Cosmescu recunoaște să nu-și amintește ca vreun alt antrenor să fi recurs la asemenea gesturi agresive.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Provocați de câțiva suporteri ai celor de la AEK, oamenii din staff-ul celor de la PAOK, în frunte cu antrenorul român, au năvălit din autocar și a început să-i alerge pe aceștia.

În urma tuturor celor întâmplate, Răzvan Lucescu s-a ales cu patru luni de exil: nu are voie să stea pe banca echipei, dar nici să dea indicații la vestiare.

Lucescu, 4 luni suspendare! Pedeapsă dură dictată azi de Comisia de Disciplină după ce  antrenorul lui PAOK a bruscat un fan AEK
Citește și

Citește mai mult

Cosmescu, despre ieșirea lui Lucescu: „Eu nu am văzut alți antrenori să facă asta”

PAOK Salonic a emis un comunicat de presă prin care transmite că sancțiunea aplicată antrenorului român este exagerată.

În același timp, clubul va face apel împotriva deciziei și sunt șanse ca pedeapsa lui Lucescu să se înjumătățească.

VIDEO: Momentul tensionat din parcarea stadionului

Prezent în studioul Prima Sport, comentatorul Bogdan Cosmescu a declarat că nu-și mai aduce aminte un alt antrenor care să fi avut un asemenea comportament agresiv.

De asemenea, consideră că presiunile pe care antrenorul român le pune asupra arbitrilor și a conducerii ligii din Grecia, prin declarațiile sale, nu fac decât să-i producă un mare deserviciu pe termen lung.

„Nici nu am văzut foarte mulți antrenori să facă treaba asta. Eu nu am văzut, amintește-mi tu de un antrenor care să facă treaba asta.

Mi se pare că teoria asta a conspiraţiei împotriva Salonicului este exagerată, poate nu ştiu realitatea din teren. El întotdeauna îi atacă, spune că e o conspiraţie împotriva echipei lui, spune că arbitrii sunt corupţi, că-l fură pe el.

Nu ştiu dacă are sau nu dreptate, dar e clar că îi irită pe ceilalţi din Grecia. E clar că acum dacă l-au prins în «ofsaid» (n.r. - incidentul), l-au taxat”, a declarat Bogdan Cosmescu la Prima Sport, conform orangesport.ro.

Cristian Geambașu  Ce-i asta,  Răzvan Lucescu ?
Citește și
Cristian Geambașu Ce-i asta, Răzvan Lucescu?
Citește mai mult
Cristian Geambașu Ce-i asta, Răzvan Lucescu ?

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu

Știri ultima oră
20:02
Plecări în masă de la FCSB Gigi Becali a făcut anunțul: „Dau afară vreo 5-6 de la club. Nu mai merge așa!”

20:42
Argentina cere socoteală de la FIFA Decizia sud-americanilor după sancțiunile primite în urma incidentelor grave de la finala CM 2026

19:33
Cu cine mai rămâne Hagi? După Stanciu, Mihăilă și Ionuț Radu, încă un „tricolor” important va rata meciul cu Polonia

19:40
Rol nou pentru MM Stoica Ce funcție va avea la FCSB: „Nu se va mai ocupa de transferuri”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365