Roland Garros 2022: Două dintre reprezentantele României, eliminate în primul tur al calificărilor

Alexandra Cadanţu-Ignatik (152 WTA) şi Gabriela Lee Talabă (151 WTA) au părăsit calificările de la Roland Garros încă din primul tur.

Roland GarrosFoto: Hotnews

Alexandra Cadanțu și Gabriela Lee, eliminate în primul tur al calificărilor de la Roland Garros

Cadanţu a fost învinsă categoric, 6-1, 6-1, de Jule Niemeier (103 WTA şi cap de serie numărul 2) la capătul unui meci care a durat o oră și 21 de minute.

Gabriela Lee a fost depășită, cu scorul de 6-7(4), 6-3, 6-1, de Aleksandra Krunic din Serbia (117 WTA şi cap de serie numărul 13). Partida a durat o oră şi 52 de minute de joc.

De știut:

  • Pentru prezența în primul tur al calificărilor, Cadanțu și Lee vor primi 14.000 de euro și două puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Direct acceptate pe tabloul principal feminin: Simona Halep (19 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Elena-Gabriela Ruse (52 WTA), Irina-Camelia Begu (62 WTA) şi Ana Bogdan (91 WTA).
  • Jaqueline Cristian, locul 69 WTA, a declarat forfait pentru acest turneu din cauza unei accidentări.

Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Messi, mai fit ca oricând!     FOTO + VIDEO:  Transformarea fizică incredibilă a căpitanului Argentinei.   Ce schimbări drastice a făcut în dietă
Campionatul Mondial
15:31

Citește mai mult

„Felicitări arbitrului!”    FOTO.    Tatăl lui Erling Haaland  a răbufnit după eliminarea Norvegiei de la CM 2026: „Am fost jefuiți”
Campionatul Mondial
14:09

Noul sistem FIFA și-a atins scopul  Premieră! Cele mai bune 4 echipe ale lumii au rămas în lupta pentru trofeu.   Programul semifinalelor CM 2026
Campionatul Mondial
14:30

De ce s-a implicat VAR la Argentina - Elveția    FOTO:     Noua regulă pentru care a intervenit  asistentul video a decis a doua semifinalistă la CM!
Campionatul Mondial
08:50

Știri ultima oră
16:47
Premieră în fotbalul intern Noile reguli din Legile Jocului vor fi aplicate la Supercupa României, la meciul dintre Craiova și U Cluj

16:24
„Au jucat cu un om în minus” Vedeta Angliei, criticată dur de Zlatan Ibrahimovic după meciul cu Norvegia: „Se plimbă pe teren”

15:15
De ce e Pogacar suspectat Campionul și bănuielile de dopaj în Turul Franței. Legăturile slovenului cu persoane pedepsite: „Am îndoieli”
De ce e Pogacar suspectat Campionul și bănuielile de dopaj în Turul Franței. Legăturile slovenului cu persoane pedepsite: „Am îndoieli”
15:31
Messi, mai fit ca oricând! FOTO + VIDEO: Transformarea fizică incredibilă a căpitanului Argentinei. Ce schimbări drastice a făcut în dietă
Messi, mai fit ca oricând!  FOTO + VIDEO: Transformarea fizică incredibilă a căpitanului Argentinei. Ce schimbări drastice a făcut în dietă
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

La judecata lui  Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude
Unde e  naționala noastră

Cătălin Tolontan: Unde e naționala noastră

Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dan Udrea: Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day
Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi
Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Dan Udrea: Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Zlatan, Henry și cazul Balogun

Silviu Tudor Samuilă: Zlatan, Henry și cazul Balogun

Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului <span>Trump-Infantino</span>
A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Theodor Jumătate: A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Uzbekul care  voia să trimită Franța acasă

Cristian Geambașu: Uzbekul care voia să trimită Franța acasă

Nu mai e valabil  «scopul scuză mijloacele»?

Dan Udrea: Nu mai e valabil «scopul scuză mijloacele»?

Mai rar așa  ciomăgari și simulanți!

Dan Udrea: Mai rar așa ciomăgari și simulanți!

Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

Theodor Jumătate: Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

O blasfemie și o deconspirare

Cristian Geambașu: O blasfemie și o deconspirare

Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție
Noaptea magică a lui  Martinez

Silviu Tudor Samuilă: Noaptea magică a lui Martinez

Kane e mare. Dar Anglia nu poate cuceri Mondialul

Theodor Jumătate: Kane e mare. Dar Anglia nu poate cuceri Mondialul

Fake tennis news

Cristian Tudor Popescu: Fake tennis news

Comentatorii Mondialului, stand-up comedy

Dan Udrea: Comentatorii Mondialului, stand-up comedy

Dan Udrea: Comentatorii Mondialului, <span>stand-up</span> comedy
Înfricoșătorii

Cristian Geambașu: Înfricoșătorii

Cristian Geambașu: Înfricoșătorii
Top stiri
McGregor a rezistat un minut și 9 secunde    FOTO:    Accidentare teribilă  în meciul cu Max Holloway. Ce a încercat irlandezul să facă
Alte sporturi
12:00

„Tuchel nu știe ce înseamnă asta”     Jude Bellingham, contre cu selecționerul Angliei,  care e nemulțumit de jocul din meciul cu Norvegia
Campionatul Mondial
10:31

Calificare controversată    VIDEO.  Primul gol al lui Bellingham cu Norvegia   putea fi anulat!  Un fost arbitru a analizat faza: „VAR trebuia să intervină!” + reacția FIFA
Campionatul Mondial
02:50

Vremea devine și mai călduroasă în București, în weekend, dar duminică se anunță ploaie și grindină. Prognoza ANM în perioada 10-12 iulie
B365
10.07