S-a mărit lista: Viktor Troicki și soția sa însărcinată, depistați pozitiv cu Covid-19 după ce au participat la turneul organizat de Novak Djokovic

S-a mărit lista: Viktor Troicki și soția sa însărcinată, depistați pozitiv cu Covid-19 după ce au participat la turneul organizat de Novak Djokovic

​Tenismanul sârb Viktor Troicki şi soţia sa însărcinată au fost testaţi pozitiv la Covid-19, alăturându-se astfel bulgarului Grigor Dimitrov şi croatului Borna Coric pe lista jucătorilor şi apropiaţilor acestora infectaţi după participarea la evenimentul Adria Tour, organizat de compatriotul său Novak Djokovic, informează EFE.

Viktor Troicki si Novak DjokovicFoto: daviscup.com

Troicki, ocupantul locului 184 ATP, a fost primul rival al lui Djokovic, săptămâna trecută, în prima etapă a turneului, desfăşurată la Belgrad pe un stadion plin, în care publicul nu a purtat mască, iar jucătorii s-au îmbrăţişat pe teren, au cinat împreună fără prea multe măsuri de protecţie şi au jucat inclusiv baschet.

Totodată, preparatorul fizic al lui Djokovic, Marko Paniki, şi antrenorul lui Dimitrov, Kristijan Groh, au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, conform presei locale, care precizează că numărul unu mondial a plecat rapid de la Zadar, unde în weekend-ul trecut a avut loc a doua etapă a evenimentului Adria Tour, la Belgrad, unde a fost testat în cursul dimineţii de luni, informează Agerpres.

De altfel, Nole a declarat în urmă cu doar câteva săptămâni că se opune vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus.

Există și vești bune: testele pentru Alexander Zverev și Marin Cilic au fost negative.

Adria Tour este un turneu organizat de Novak Djokovic pentru a strânge bani în scopuri caritabile și pentru a le oferi unor jucători meciuri într-o perioadă în care circuitul mondial este întrerupt din cauza Covid-19.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:35
Muhar l-a dat pe spate Gigi Becali, foarte de încântat ultimul transfer de la FCSB: „E mai tare decât Rădoi”
Muhar l-a dat pe spate Gigi Becali, foarte de încântat ultimul transfer de la FCSB : „E mai tare decât Rădoi”
17:04
„I-am dat ordin de plecare” Gigi Becali, mesaj despre transferul lui Octavian Popescu în Grecia: „Poate că e mai bine acolo”
„I-am dat ordin de plecare” Gigi Becali, mesaj despre transferul lui Octavian Popescu în Grecia: „Poate că e mai bine acolo”
17:08
„Romanian King” Ianis Stoica, declarat „Omul meciului” după „dubla” cu Braga
„Romanian King” Ianis Stoica,  declarat „Omul meciului” după „dubla” cu Braga
17:56
LIVE Farul - UTA Arad, în deschiderea etapei #9 din Superliga » Dinamo joacă de la 21:00
LIVE Farul - UTA Arad, în deschiderea etapei #9 din Superliga » Dinamo joacă de la 21:00
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv  Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după  accidentul din 2025
Diverse
12:06
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Citește mai mult
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Edi Iordănescu a spus „nu”   De ce a refuzat fostul selecționer un contract de  1,2 milioane de euro  pe an
Campionate
10:19

Vedetă scoasă de pe lista FCSB  Roș-albaștrii i-au făcut loc lui  Karlo Muhar.  Cum arată lotul pentru Superliga
Superliga
14:11

Dl. Ciucu e pus iar în situația să țină toată bolta cerească pe umerii săi, ca blestematul titan Atlas. De data asta, la Podul Constanța
B365
10.09