Serie A AC Milan si AS Roma, infrangeri "usturatoare" in etapa a doua

Serie A AC Milan si AS Roma, infrangeri "usturatoare" in etapa a doua

Dupa o remiza alba obtinuta in fata celor de la AS Roma in prima etapa din Serie A, nou-promovata Cesena a smuls trei puncte celor de la AC Milan in cea de-a doua etapa, impunandu-se cu 2-0 pe propriul teren. Adversara CFR-ului din grupele Ligii Campionilor, AS Roma, a fost si ea umilita sambata seara, Cagliari castigand cu 5-1.

AC Milan, invinsa de o nou-promovataFoto: Reuters

Inter a castigat primul sau meci din acest sezon de Serie A, invingand cu 2-1 pe Udinese, prin golurile lui Lucio si Eto'o. Norocul insa nu a fost de partea altor pretendente la titlul din campionatul italian.

AS Roma s-a vazut condusa inca din minutul al optulea de Cagliari, dupa reusita lui Daniele Conti. Daniele de Rossi a egalat dupa zece minute, insa partida a luat o cu totul alta turnura in minutul 20, atunci cand Conti (Cagliari), fiul directorului de la AS Roma, Bruno Conti, a fost faultat dur in careu de catre Nicolas Burdisso. Jucatorul Romei a primit cartonasul rosu, iar Conti a fost dus direct la spital.

"Am facut o greseala teribila. Din acel moment, a fost un joc diferit complet. Sunt singurul responsabil pentru acest rezultat. Sunt mai dezamagit decat oricine", a declarat Burdisso.

Matri a transformat penalty-ul, Acquafresca a marcat pentru 3-1 inainte de pauza (min. 38), iar dupa doua minte de la debutul reprizei secunde Matri a inscris al doilea sau gol din aceasta partida. Lazzari a inchis tabela de marcaj in minutul 88 (5-1), iar AS Roma sufera o infrangere usturatoare inaintea primului meci din grupele Ligii Campionilor. AS Roma ii intalneste miercuri pe finalistii editiei trecute, Bayern Munchen.

AC Milan a fost si ea invinsa in cea de-a doua etapa a campionatului italian. Milanul a inceput bine meciul cu Cesena, insa a fost surprinsa de actiunea gazdelor din minutul 31. Giaccherini a schimbat partea, pe dreapta, acolo unde Ceccarelli a preluat balonul pe piept si a trimis in fata portii, iar Bogdani a trimis cu capul in plasa. Cu un minut inainte de pauza, Giaccherini a dus scorul la 2-0.

Pato a reusit sa inscrie pentru AC Milan, dar golul sau a fost anulat pentru un hent. Inzaghi a obtinut un penalty tarziu pentru oaspeti (minutul 87), dar Zlatan Ibrahimovic a ratat si scorul final a ramas 2-0 in favoarea nou-promovatei Cesena.

"Jucatorii trebuie sa aiba o atitudine complet diferita. Avem nevoie de sacrificiu, mai ales in aparare. Cand nu ai mingea, toata lumea trebuie sa stea in aparare, dar noi nu am facut asta. Este o infrangere care ne va face si bine deoarece meciurile sunt castigate si prin sacrificiu. Daca nu vom juca precum o echipa nu vom castiga lucruri importante", a declarat antrenorul Milanului, Massimiliano Allegri.

Serie A:

Sambata:

Inter Milan - Udinese 2-1 (Lucio '7, Eto'o '67/ Flores '31)

Cagliari - AS Roma 5-1 (Conti '8, Matri '23-penalty, '47, Acquafresca '38, Lazzari '88/ Rossi '18)

Cesena - AC Milan 2-0 (Bogdani '31, Giaccherini '44)

Duminica:

Brescia - Palermo

Catania - Parma

Genoa - Chievo Verona

Juventus - Sampdoria

Lazio - Bologna

Lecce - Fiorentina

Napoli - Bari

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:13
Acuzat de sfidare Oficial al federației, suspendat după gestul făcut la înmormântarea unui fost internațional
Acuzat de sfidare Oficial al federației, suspendat după gestul făcut la înmormântarea unui fost internațional
11:50
Atenție când riscă Hindrich! FOTO+VIDEO. Titularul naționalei la meciul cu Polonia, eroare majoră la ultimul joc al Legiei
Atenție când riscă Hindrich! FOTO+VIDEO. Titularul naționalei la meciul cu Polonia,  eroare majoră la ultimul joc al Legiei
12:07
Îndrăgostit de România Lecție de patriotism a unui sud-african devenit cetățean român, care a jucat la națională: „Ca să fiu sincer, asta nu-mi place”
Îndrăgostit de România  Lecție de patriotism a unui sud-african devenit cetățean român, care a jucat la națională: „Ca să fiu sincer, asta nu-mi place”
11:24
Îngrijorare pentru Musiala Uli Hoeness: „Are o boală care nu se vindecă ușor” + Ce spune Matthaus despre situația jucătorului de la Bayern
Îngrijorare pentru Musiala Uli Hoeness: „Are o boală care nu se vindecă ușor” + Ce spune Matthaus despre situația jucătorului de la Bayern
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365